What's next?

What's next? este o opera moderna compus de Eliott Carter in 1999 la Berlin sub bagheta lui Daniel Barenboim pe un libret de Paul Griffith. Compozitorul era nascut in 1908, a murit anul acesta la 104 ani si, se pare, cea mai prolifica parte a vietii lui a fost cea de nonagenar. Initial ar fi dorit sa creeze o opera pe un libret bazat pe o piesa ionesciana insa, intrucat in aceasta "limbajul este esential", proiectul a fost abandonat si libretul s-a inspirat in final dintr-o scena din Trafic de Jacques Tati. Pe scena se afla 6 personaje aruncate impreuna dupa un accident in urma caruia nu au suferinte corporale insa au pierderi de memorie. Personajele sunt descrise in partea introductiva chiar de catre Carter:

• Mama, "o mama sau chiar mai mult", singura care constientizeaza realitatea
• Zen, "un inchipuit profet si nimic mai mult", fostul sot al Mamei si tatal lui Larry sau Harry
• Larry sau Harry, atat de neimportant incat nici macar nu ii stim numele, fiul la nunta caruia se indrepta tot cortegiul personajelor, "un logodnic sau un clovn"
• Rosie, o soprana plina de succes, obisnuita sa fie urmarita pretutindeni de fani
• Stella, iubita actuala a lui Zen, o astronoama cu capul in nori, in abstinenta de bautura
• Kid, un copil despre care nimeni nu-si aminteste nimic si care are o singura pasiune - mancatul.

Banuiti deja ca, bantuite de amnezie, personajele nu-si amintesc ca mergeau la o nunta (cu exceptia Mamei), nici macar ca urma sa aiba loc o nunta. Ba mai mult, nu-si amintesc sa fi existat vreo relatie intre ele si nu reusesc sa identifice care ar fi putut fi motivul unei astfel de relatii. Revendicata drept "drama gioccoso", opera pune o intrebare simpla si totusi profunda "si-acum ce urmeaza?/what's next?". Pare totusi valida inca o intrebare adresata publiculuui: daca ne-am trezi cu totii amnezici care ar fi legatura pe care am mai avea-o cu oamenii de langa noi? Ce ne leaga de ei? Cu toata sinceritatea uitarii, am mai fi capabili sa descoperim vreo legatura?

Inspirat de opera lui Carter total neasemanatoare cu orice altceva mai ascultase pana atunci, Mathis Nitschke, un compozitor de 39 ani, a creat Jetzt (in traducere "acum"), o opera structurata in 8 parti diferite ca subiect, despre comportamentul uman in relatie cu anumite situatii critice din mediului inconjurator. Jetzt a fost realizata la comanda lui Jean-Paul Scarpitta, directorul Operei din Montpellier.

Opera lui Carter dureaza 40 de min iar cea a lui Nitschke 50 de min drept care ele au fost recent montate impreuna de catre talentatul Urs Schonebaum (dupa cum puteti mai mult ghici in imagini) sub bagheta lui Carl Christian Bettendorf.

Am vorbit mai putin despre opera lui Nitschke deoarece as vrea sa ii dedic atentie in continuare. Daca opera lui Carter este spectaculoasa dar disonanta, traducand absurdul situatiei, opera lui Nitschke este mai melodioasa desi nu mai putin moderna, folosind inclusiv ritmuri inspirate din folclor, musical si blues, si propune o poezie moderna si intensa reprezentand intocmai extremele conditiei umane astazi. De altfel libretul este realizat de catre Jonas Luscher, filosof elvetian, profesor la Scoala Politehnica din Zurich si cercetator asociat pentru Stanford University.

Iata cateva exemple:

"Elle, pendant ce temps, la femme éteinte, ennuyée, sans gout et fermée sur elle-meme, vers l'exterieur curieuse, intéressée, cultivée et néansmoins sérieuse et vraiement concernée, elle l'admoneste.
Lui, poussé sans cesse par une chose qu'il ne peut pas nommer, il est maintenant, en fin, pense-t-il, mais il ne le dit pas, pret."

sau
"Aquarius: Que prévoyez-vous pour le cas extremement improbable ou le module d'aterissage ne décollerait pas de la surface de la lune?
Astronaute: Eh bien, c'est là une idée déplaisante. Nous avons pris la décision de ne pas y penser."

sau
"La femme astronaute: Aucun mot n'est à la mesure de mon amour. Meme tous le mots réunis, de la meilleure façon pensable, alignés par le plus habile des poètes. Il y a en moi une volonté necessaire. Mon amour est tout. Nostalgie, paranoia. Oui, meme ironie.
Lecture: Il semble que notre peur de la mort soit le prix à payer pour les avantages de la reproduction sexuelle".

***

Textul singur ofera nenumarate motive de analiza si joc intelectual.

La un anumit lucru m-am gandit insa mai mult decat la celelalte. Avem terapii moleculare, bucatarie moleculara. Raspunsul la what's next ar putea fi "muzica moleculara". Asa cum o picura Nitschke (oare numele sau e intamplator ?), muzica lui concentreaza idei, molecule de fiinta, nu de poveste ca operele anterioare. Ideea e sangeranda dar vascoasa si te bruscheaza prin tot: prin vers, prin sunet, prin voce. Cum vi se pare termenul "muzica moleculara"?:)