Edward Hopper: o expozitie de succes

Edward Hopper- Autoportret

In plina perioada de solduri, la Paris o expozitie de pictura se prelungeste cu trei zile, interval in care poate fi vizitata 24h/24. Da, o expozitie de pictura, nu un superstore. Este vorba despre retrospectiva pictorului american Edward Hopper (1882-1967), un reprezentant al naturalismului american vesnic indragostit de Paris.

Robert Henri - Studenta la arte

Cred ca i-ati mai zarit picturile pe blog pentru ca le folosesc frecvent ca sa ilustrez ceea ce inseamna angoasa, instrainare, singurate in societatea contemporana. Hopper si-a orientat atentia catre clasa de mijloc americana si a pictat-o realist, transmitand insa cu sensibilitate emotia, dezamagirile, ezitarile, vulnerabilitatile si, iarasi, angoasa si singuratatea oamenilor.

Hopper a fost casatorit cu Josephine, pictata mai jos in chip de studenta la arte de catre profesorul lor, Robert Henri. Josephine a fost o pictorita extravertita, a fost indragostita ca si sotul ei de teatru si cinematografie si de-a lungul vietii si-a lasat cariera de artist pe planul doi pentru a manageria cariera, intalnirile, expozitiile, interviurile sotului ei. Hopper in schimb era singuratic, introvertit si taciturn si, in marea majoritatea a timpului, un individ destul de prost dispus si destul de critic cu ceilalti dar nu neaparat din rautate. Cel putin asa ni-l infatiseaza cartea lui Karin Muller, o carte slabuta scrisa la persoana I ca o pseudomarturisire a pictorului, carte al carei unic merit este acela de a expune rapid si relevant povestea vietii lui Hopper.

Dincolo de modul in care rezonez cu Hopper asa cum rezonez cu prozatorii americani, am fost insa profun uimita de afluenta la expozitie. Incerc sa obtin un e-ticket din luna octombrie si pe data de 22 noiembrie se mai putea achizitiona bilete de-abia pentru 14 si 17 ianuarie. Am ales data de 17 pentru ca se potrivea cu un curs de-al meu in zona. In afara de cei care au tichete electronice cu care trebuie totusi sa astepte in jur de 30 de minute, o serie de vizitatori stau la coada afara pentru intrarile obisnuite. Coada dureaza aproximativ 2 ore si, in ultimele zi, temperatura era de -5° Celsius.

Nici in sali lucrurile nu stau mult mai bine. Aveti intr-o alta poza aspectul unei dintre sali in momentul in care am intrat. Pentru un moment de liniste cu una din picturile mele favorite, The morning sun, am asteptat aproximativ 10 minute.

Am mai vizitat de-a lungul timpului expozitii in conditii similare. Ma bucur sincer de aceasta popularitate a artei dar realizez ca placerea este mult redusa prin destramarea spatiului intim. Ca sa intelegi personajele ai nevoie de timp si de intimitate in compania lor, in compania deprimarii si deznadejdii lor, de aceea poate risti uneori sa ratezi sensul. Dupa cum spuneam perseverenta mi-a adus cateva momente de liniste cu The morning sun si cu Nighthawks asa cum mi-a facut mare placere sa citesc antologia de proza Relire Hopper cu fragmente din Paul Auster, Ann Beattie, Norman Mailer, Leonard Michaels, Walter Mosley, Grace Paley si James Salter, pe masura ce ma indepartam de intalnirea mea cu el.