Arta contemporana 2.0

Joan Miro - Coduri si constelatii in dragostea unei femei
1941, Chicago Art Institute
Am asistat in ultimele zile la multe atitudini de atac fata de arta contemporana sau chiar moderna. Imi dau insa seama ca Miro si Picasso, care inca ii socheaza pe contemporanii nostri, trebuie sa fi fost extrem de scandalosi la inceput de secol XX.

Am vazut tablouri de Miro si Kandinsky share-uite pe Facebook pentru a fi aratate cu degetul "va dati seama, pe tabloul asta s-au platit 37 milioane de euro?". Si multa lume care in comentarii isi exprima dezacordul fata de exponatele muzeului Pompidou de la Paris...

Va asteptati poate sa spun ca nici eu nu inteleg de ce ar da cineva zeci de milioane pe an pentru ca niste indivizi cu 4 clase sa miste un balon pe o pajiste. Ei bine nu voi spune lucrul asta desi in economia mondiala a universului ma uimeste faptul ca salariul anual al unui jucator de fotbal este mai mare decat al unui cercetator cu contributii fundamentale (3-4000 euro daca are noroc) sau decat cel al Angelei Merkel (22.000 euro/luna) sau al lui Barroso (23.000euro/luna). Desi nu imi trezesc interesul, imi dau insa seama ca ei fac performanta si sunt un rezultat al culturii generale de azi, al lucrurilor pe care punem pret si ca la randul lor produc bani pentru o serie intreaga de firme de echipament sportiv, televiziune si bere.

Vreau totusi sa echilibrez dezbaterea si reiau pe Jocul Orb/completez un comentariu pe care l-am facut pe blogul Tomatei cu scufita referitor la acest subiect.


De multi ani de zile, vizitez cu predilectie muzee si expozitii de arta contemporana si moderna din lume. Ceea ce nu inseamna ca ceilalti trebuie sa imi impartaseasca pasiunea dar, asa cum nu m-as pronunta asupra valorii unui meci de fotbal, consider ca e prudent sa nu te pronunti asupra valorii unei opere de arta decat atunci cand iti este familiar domeniul. O atitudine interogativa e mai potrivita sau macar una in care iti exprimi pur si simplu gustul personal fara sa dai etichete calitative.
La fel ca si in alte domenii, exista tipuri de arta pentru care trebuie sa ai nu numai apetit ci si eruditie, rabdare sa le descoperi, baze solide. Pentru ca arta contemporana vine de multe ori la pachet cu simtul ludic (op-artul sau instalatiile lui Boltanski), cu simtul poetic (tabloul albastru din postarea Tomatei este un Miro, pictor ce simplifica pana la esente omul, cerul, pasarile, luna si, de obicei, face mici poeme pictate despre iubire a caror semnificatie o poti decela atunci cand ii cunosti un pic universul), cu ironia (pop-artul in care vezi cutii de supa sau pizze de plastic este o ironie a consumismului actual), cu gandirea abstracta (Cy Twombly a desenat o batalie din puncte disparate, fiecare reprezentand o nava, o pozitie de lupta, fara ca nimic din compozitia tabloului sa sugereze despre ce era vorba), cu spiritul civic (fotografia cu gura din postarea Tomatei s-ar putea sa apartina art brutal care vorbeste despre valentele corpului dar si despre omniprezenta violentei in societatea actuala). Majoritatea acestor simturi se cultiva prin expunere repetata la stimuli. La fel se intampla si in muzica unde Keith Jarrett cel mai probabil nu le este accesibil ascultatorilor de Justin Bieber decat dupa ce parcurg si alte etape de deschidere muzicala. La fel se intampla si in literatura unde tind sa cred ca Faulkner nu este neaparat pe placul celor care s-au oprit cu lectura la Neamul Soimarestilor.
Cu elementele din enumeratia de mai sus un autor poate sa produca arta contemporana de calitate mai buna sau mai slaba. In calitate de privitor este nevoie de rabdare sa patrunzi incet-incet in univers, sa intri in joc, sa iti deschizi mintea unor modalitati noi de perceptie care se abat de la modelul clasic (portret, peisaj, natura moarta) si sa exersezi aceasta gandire outside the box in mod repetat pana distingi calitatea de non-calitate. Si nici atunci nu e totul transat pentru ca acela e momentul in care intervine cu adevarat ‘gustul’.
Daca nu aveti idei preconcepute despre cum trebuie sa arate o pictura, va invit sa nu ocoliti Centrul Pompidou (a carui cladire de Renzo Piano este un fel de avertisment asupra gandirii outside the box ce domina muzeul). Ba chiar va invit sa incercati sa intrati acolo cu mintea unui copil care vede lucrurile nu asa cum par sa arate ele de la distanta ci jucaus: acoperindu-si un ochi cu mana, apoi celalalt, apoi privind printre degete, apoi scotand limba, apoi colorand peste desenul din manual. Iar la iesire incercati sa priviti cerul Parisului, sa respirati adanc si sa puneti toate elementele cap la cap. Veti fi uimiti cum se dezvaluie universul nostru.

Comentarii

  1. La început chiar voiam să comentez că într-adevăr arta moderna și contemporana suferă de o inflație de prețuri (e "vina" hedge-fund-managerilor, a oligarhilor ruși, a șeicilor din Golf și a altor noi îmbogățiți care privesc achizițiile de artă modernă jumate ca long-term-investment, jumate ca motiv de "bragging"), sau cum CIA a investit bani și resurse in arta modernă americană in mijlocul Războiului Rece, inclusiv în artiști care acum "se vând" pe zeci de milioane precum Jackson Pollock, ca metodă de a răspunde realismului socialist venit dinspre Est (http://gizmodo.com/5686753/how-the-cia-spent-secret-millions-turning-modern-art-into-a-cold-war-arsenal). Dar pe urmă chiar am dat click pe postul "Tomatei cu scufita" și m-am întristat.

    M-am întristat pentru că mi-am adus aminte că din păcate in societatea noastră nivelul de educație vizuală este al dracului de jos, aproape inexistent. Și dacă ar fi fost vorba despre generațiile mai mari decât noi care nu aveau de unde alege și nici acces la alte surse de informare n-aș fi zis nimic (deși alte țări din fostul "lagăr socialist" precum Cehoslovacia sau Polonia din anii '60-'70 au venit cu multe invenții vizuale care nici prin Vest nu prea le-am văzut), dar când văd această lipsă de modernitate la tineri (încă) din generația mea mă cam deprim. Poate lipsa asta de "flair" vizual, de sincronizare cu modernitatea, explică faptul ca acum pe FB o cunoștință a postat o poză cu clătitele gătite de ea și în fundal o farfurie cu motive florale chinezești plasticizate care ar putea fi exponat de seamă în orice muzeu al kietsch-ului, sau cum toate vilele (sau mai bine zic casele cu etaj) din zonele "bune" ale Bucureștiului au aceleași balcoane cu bare din inox (în cazurile mai "riscate" barele sunt din fier forjat) transportate direct de la blocurile comuniste ale anilor '80, gresie din bucătărie până in budoar cred, și alte chestii la fel de puțin moderne, asta în orașul care i-a dat pe Horia Creanga sau Duiliu Marcu (aș putea scrie un post întreg despre mirarea și "oau"-urile artistice pe care le-am simțit și exprimat intrând într-un bloc construit de H. Creanga undeva pe Schitu Măgureanu, clădire cu nimic mai prejos decât Casa Batlló a lui Gaudi unde intrarea era 18 euro de persoană, și in general despre cum Bucureștiul este un orgasm vizual pt cei pasionați de modernismul arhitectural al anilor '30-'40, trebuie doar să știi să cauți străduțele potrivite, așa cum în Europa continentală nu prea mai găsești pe nicăieri).

    Ca că termin cu litaniile acum ar trebui să vin și cu soluții :) dar din păcate nu-mi vine nici una în cap. Din câte văd oamenii ăștia "bifează" muzee, deci nu cred că asta e problema, ce ar merge probabil e că dacă ar ști, dacă ar putea cineva să le explice că de exemplu mobila de la Ikea n-ar arăta ca acuma, așa de "funcționalistă", unghiuri drepte și frumos colorată fără să dea in kietsch, dacă n-ar fi existat la un moment dat artiști precum Miró, Paul Klee sau Kandinski. One can only dream :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Excelent comentariul... Iar ultimul argument este foarte intemeiat si de impact insa n-as fi putut sa il produc singura :)

      Pe de alta parte, nici la capitolul artisti contemporani nu stam prost. Suntem bine reprezentati prin galeriile lumii. Spre exemplu de catre Dan Perjovschi, Francisc Chiuariu, Adrian Ghenie, ca sa dau niste exemple rapide. Iar artistii plastici si mai tineri sunt dinamici si incearca sa fie la randul lor inovatori.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu