"Literatura este o aventură a identităţii"

Marius Chivu are 34 de ani si este unul dintre cei mai cunoscuti critici literari din Romania de azi dar si un scriitor in plina ascensiune. Nici nu stiu cu ce sa incep: cu activitatea constanta din Dilema veche si Dilemateca unde este redactor-editor sau cu recentul sau volum de versuri "Vantureasa de plastic", Editura Brumar, 2012? Cu antologiile sale binecunoscute "Cartea cu bunici", Ed. Humanitas si "Primul meu porno" din colectia Prima data, Ed. Art, sau cu traducerea poemelor lui Tim Burton "Melancolica moarte a Baiatului-stridie", Ed. Humanitas, 2009? Ii fac oricum o nedreptate, pentru ca in afara de volumele mentionate oricum exista altele din aceeasi categorie la fel de cunoscute. Spre exemplu jurnalul de calatorie "Trei saptamani in Himalaya", Ed. Humanitas, 2010 si expozitia de fotografie "Copiii Himalayei", 2012.

In cadrul Proiectului despre identitate Jocul Orb, Marius Chivu a acceptat sa raspunda la cateva intrebari despre identitatea personajelor.

1. Ideea de a face o serie de interviuri despre identitate in diverse ipostaze, mi-a venit citind Orhan Pamuk - Ma numesc Rosu si gandindu-ma la personajele literare in general dar si la miniaturistii care nu aveau voie sa introduca in opera niciun fel de indiciu care ar fi permis identificarea autorului deoarece "stilul este cusur". Asadar prima intrebare va fi una foarte vasta: cum s-ar defini identitatea personajelor literare? Reproduc personajele literare aceleasi dimensiuni ale identitatii precum omul? Pun aceasta intrebare mai ales ca e o problema complicata: in proiectul Jocul orb, psihiatrul Vlad Stroescu vorbeste despre o identitate personala relativ stabila iar sociologul Bogdan Voicu vorbeste despre o identitate sociala supusa schimbarii...

Identitatea unui personaj literar se defineşte prin acţiunile şi opiniile sale (care însă nu coincid întotdeauna). Nivelurile la care se conturează identitatea sînt diferite: prin dialog, adică prin interacţiunea cu celelalte personaje; prin monolog , adică prin problemele sale de conştiinţă, prin reflecţiile sale, prin indeciziile şi întrebările pe care şi le pune; dar şi prin acţiune, comportament, deci prin deciziile luate în diversele împrejurări, deopotrivă prin ceeea ce face dar şi prin ceea ce nu face...

Toate acestea se întîmplă uneori cu ajutorul făţiş al naratorului care, dacă este unul de tip clasic, ne va da multe amănunte despre trecutul, personalitatea şi gîndurile personajului; spre deosebire de naratorul de tip modern care ne va spune foarte puţine şi ne va lăsa pe noi, cititorii, singuri cu personajul, să-l observăm, să intuim ce şi cum, de ce etc... Dacă vrei, naratorul clasic omniscient va deschide uşa şi ne va prezenta el însuşi personajul, pe cînd naratorul modern ne va conduce pînă la uşă, iar de acolo vom observa singuri personajul prin gaura cheii. De aceea, identitatea personajului este, uneori, relativă, chiar incertă.

Apoi, în funcţie de genul şi de tipul de conflict al romanului, personajul poate să se confrunte cu lumea, schimbînd-o el şi fără ca identitatea lui să sufere schimbări notabile (precum Marcel din În căutarea timpului pierdut sau Ulise, care este acelaşi de la un capăt la altul al epopeii) sau, dimpotrivă, să fie afectat de interacţiunea cu lumea, iar pînă la finalul cărţii personajul să fi avut o revelaţie sau să fi trecut printr-o traumă psihologică reală (precum Raskolnikov din Crimă şi pedeapsă, unde titlul romanului spune totul) sau metaforică (precum Gregor Sansa din Metamorfoza kafkiană care se trezeşte transformat în gîndac).

În general, literatura vorbeşte tocmai despre aceste transformări, personajele trec prin situaţii limită, prin încercări, prin schimbări de tot felul. Literatura este, din acest pdv, o aventură a identităţii, vorbeşte despre cum viaţa (ne) încearcă, afectează, schimbă.

2. Intalnesti adeseori incoerente intre identitatea narativa si cea descriptiva? sau modele mult prea simplificate? In calitate de critic literar, cand iti place un personaj?

           

Se mai întîmplă. Spre exemplu, în romanul Ora lanti, Mircea Daneliuc construieşte fals un personaj care, deşi ni-l prezintă ca fiind depresiv, este activ şi dinamic, urăşte cu pasiune, este mereu în ofensivă şi în căutarea răzbunării pe toţi cei din jur care-i fac existenţa insuportabilă.

În general, îmi plac personajele complexe, dilematice, care ies din clişee, verosimile, cînd le înţeleg în totalitatea acţiunilor lor fără a fi neapărat şi de acord cu ele. Pot fi tragice (Philip Roth), dar şi comice (Woody Allen). Apreciez foarte mult personajele create de autorii britanici sau nord-americani (Philip Roth, John Updike ori Richard Ford) unde tradiţia romanului realist este încă foarte puternică.

3. In jurnalele de scriitor se joaca dupa aceleasi reguli? Ne confruntam mai degraba cu identitatea scriitorului sau cu alteritatea acestuia?

Identitatea se defineşte şi prin alteritate, problema care se pune este cea a autenticităţii. În jurnalele ţinute de scriitori fără intenţia de a fi publicate (şi care de obicei ajung cunoscute cu mult după moartea lor, vezi cazul lui Mihail Sebastian), identitatea eului diarist al scriitorului este mult mai apropiată de adevăr, actul scrisului nu alterează autenticitatea;  pe cînd în jurnalele publicate în timpul vieţii autorilor va exista întotdeauna suspiciunea ficţiunii. De pildă, cine crede că personajul din jurnalele lui Mircea Cărtarescu este Mircea Cărtarescu însuşi se va poziţiona inadecvat şi va avea o imagine greşită a autorului care se creează pe sine ca un personaj. Jurnalul oferă cititorului un pact autobiografic, o convenţie a adevărului, ceea ce vrea să spună că este, într-o oarecare măsură, o operă de ficţiune, o ficţiune a sinelui care se scrie şi prin acest fapt, al actului scrisului, inevitabil se deformează. Este o fatalitate să scrii despre tine. «Je est un autre!» sau, cum spune acelaşi Mircea Cărtarescu, «Eu - cel mai misterios cuvînt din lume!».

4. Stiu ca te-ai pronuntat mai demult impotriva blogurilor scriitorilor si, daca nu gresesc, vorbeai despre disiparea inutila a tensiunii creatoare. Cu toate acestea, in lume, scriitorii sunt din ce in ce mai frecvent prezenti in mediul virtual, chiar daca nu neaparat prin posturi de blog: ma gandesc la site-uri cum e cel al lui Alain de Botton sau al lui Noam Chomsky sau la pagina de Facebook a lui Paul Auster. Crezi ca identitatea virtuala, social media, a unui scriitor a devenit o componenta aproape obligatorie in marketingul literar? Conteaza cum isi construieste scriitorul identitatea virtuala?

Fiecare scriitor îşi foloseşte timpul, îşi caută şi îşi risipeşte energiile cum crede de cuviinţă. Există scriitori care ţin bloguri, postează frecvent pe Twitter şi sînt foarte prezenţi pe FB, alţii care nu fac nimic din toate astea. Nu e o regulă. Şi unii, şi alţii pot fi foarte creativi şi harnici. Stiu însă un scriitor care după ani de ţinut blog a privit în urmă şi a constatat că scrisese pe blog suficient de mult cît să fi umplut o carte, iar la cartea proiectată nu scrisese decît cîteva pagini, aşa că şi-a închis blogul. Pentru alţii însă, blogul şi activitatea pe net este un intermezzo al scrisului, îi ajută să se destindă, să ia contact cu lumea. Pentru unii e foarte important feedbackul de la cititori, contactul cu fanii, pentru alţii e complet lipsit de relevanţă. Relaţia cu online-ul ţine şi de personalitatea scriitorilor, unii sînt mai guralivi, mai sociabili, mai participativi, chiar militanţi pentru diverse cauze, alţii sînt mai retraşi, mai introvertiţi, mai leneşi, mai indiferenţi de relaţionarea cu lumea sau cu proprii cititori

Prezenţa scriitorului pe reţelele de socilizare nu e obligatorie (dovadă că majoritatea marilor scriitori ai lumii n-o fac), uneori însă e necesară, ajută la promovarea cărţilor. Dar, din nou, există scriitori care nu au nevoie de toate astea, vînd milioane de cărţi, sînt faimoşi, iau Nobelul fără să stea pe net. Nici aici nu e o regulă. Nu ştiu cît contează cum îşi construieşte scriitorul identitatea virtuală, eu însumi sînt absent din mediul online şi n-am urmărit acest fenomen.

5. Cat din identitatea personajelor se afla in ochii cititorului? Se poate vorbi si despre o identitate a cititorului prin prisma actului de lectura?

Cititorul are un rol important în configurarea personajului. Nici un personaj complex, creat ca atare de scriitor, nu se va înfăţisa în toată complexitatea lui în ochii unui cititor mediocru. Lectura acestuia va fi limitativă, lipsită de profunzime şi de nuanţe, ce să facă atunci bietul personaj!?

Fireşte că identitatea cititorului o dă şi felul în care acesta citeşte. Spune-mi ce citeşti, ca să-ţi spun cît de interesant eşti! Imaginează-ţi că te afli în avion şi vecinul din stînga citeşte Hermann Hesse sau Virginia Woolf, iar vecinul din dreapta citeşte Codul lui Da Vinci sau Eat.Pray.Love. Cu care dintre aceştia ţi-ar plăcea să bei o cafea pe aeroport?