Cartea la moda: Musai list

Am nevoie sa imi organizez mai bine timpul. In pofida pasiunii pentru papetarie si Moleskine, tot am senzatia ca nu fac destul de multe liste si ca nu ierarhizez (a se citi: prioritizez) activitatile suficient de migalos. Cand ma uit in urma, s-au strans destul de multe lucruri bifate dar o buna parte dintre ele se datoreaza si capacitatii mele de a munci in conditii de stres precum si curiozitatii care ma face cateodata sa "valorific" oportunitati din afara listelor.

Asadar listele raman voluminoase, ce e de facut? Octavian Pantis spune ca e de facut un Musai list si tind sa ii dau dreptate. In orice caz, cam astea erau auspiciile sub care i-am citit cartea.

Pentru cei care vin, ca mine, din afara mediului corporatist, voi incepe prin a-l prezenta pe autor - un relativ tanar manager al companiei TMI care se ocupa de public speaking, strategii de leadership si de time management cam din 1999. Daca pana acum el a mai introdus pe piata doua audiobookuri cu "invataturi", de aceasta data isi lanseaza mesajele sub forma de cuvant scris, desi tonul este unul "oral". Prefata este realizata de foarte apreciatul Mihai Ghyka.

Pentru ca stilul este omul si nu sunt la prima carte de leadership/time management/personal branding, as continua un pic sa povestesc legat de formulari. Cartea se citeste, asa cum era de asteptat sau chiar de sperat pentru niste oameni ocupati, extrem de usor. Sunt 183 de pagini care zboara daca te focusezi asupra lor. Nu ma deranjeaza exprimarea la persoana a 2a singurlar, dimpotriva cred ca asigura un fel de dinamica a textului. Pe de alta parte imi cam strica muzicalitatea lecturii excesul de sfatosenie "daca esti dintre cei care traiesc in buna pace cu dezordinea, iti dorim multa sanatate", exprimarile cliseistice (le evita pe alocuri dar tot as mai fi sters cateva), pretozitatile (fiica si fiul autorului, aflati la varsta gradinitei, sunt numiti baiatul si domnisoara ceea ce suna nefiresc) si hiper-protocolul (intentia sotiei de a-l ruga sa dialogheze cu iubitul unei prietene pentru a afla ce intentii are acesta este catalogata drept nerespectuoasa). Daca ii iertam aceste detalii si faptul ca nu a existat un editor care sa vina din sfera scrisului (am impresia ca Silviu Dragomir si Catalin Muraru vin din alte domenii), atunci trecem mai departe si ne concentram pe mesaj.

Pentru cititorii care au mai avut preocupari de dezvoltare personala, nu cred ca este cazul sa se astepte la revelatii. Se pot astepta insa la niste instrumente utile in organizarea muncii lor. Mi-a placut faptul ca Octavian Pantis sustine ca structura timpului de lucru actual este ceva invechit, provenit din epoca industrializarii cand toti oamenii se aflau in acelasi timp la munca pentru a porni masinariile greoaie. Am simtit de multe ori pe propria piele necesitatea de a ma organiza altfel si voluptatea de a fi libera atunci cand altii sunt ocupati si cand te poti bucura de liniste, asa cum nu am fost intotdeauna frustrata cand a trebuit sa lucrez in zile destinate odihnei. Cuvantul cheie aici este: sincronizarea cu programul partenerului. 

Cred ca are dreptate si ca single taskingul concentrat, intens, cu varierea activitatilor este mai eficient decat multitaskingul. Simt si eu ca am pierdut din concentrare pe masura ce am introdus tehnologii si sper sa folosesc propunerile concrete ale autorului pentru a recastiga o parte din terenul pierdut.

M-a convins si cu prioritatile vietii extraprofesionale: sanatate, familie, locuinta, prieteni, hobby, comunitate si biserica. Nu de putine ori am vazut in mediul profesional o neglijenta totala fata de propria sanatate si viata de familie. Oricat s-ar incadra viata mea profesionala intre munca de cariera si munca de vocatie, cred ca nu ne aflam acolo pentru a deveni martiri sacrificand repede propria piele pentru cea a altora ci trebuie sa ne dramuim bine propriile resurse (mai ales sanatatea) pentru a oferi bine unui numar mai important de oameni si cat mai mult timp. Iar hobby-ul este o chestiune de igiena mentala.

Regulile lui Pantis sunt: fii foarte bun la ceea ce esti deja bun, ignora-ti punctele slabe si imbunatateste-ti capacitatile de comunicare. Poate nu e util in toate profesiile dar, in mare parte, cred ca e util. Tin sa ii reproduc precizarea ca aici a ignora punctele slabe nu inseamna a nu le cunoaste ci a le lasa intr-un plan secund al constiintei, a te concentra pe ceea ce faci bine fara sa fii terorizat de ceea ce nu iti iese. O da, asa poti castiga timp.

Am mai remarcat ceva atat in carte cat si in speechurile lui Octavian Pantis: precautia. Mereu cand ataca un subiect delicat, se fereste sa lezeze ego-ul celor care citesc sau il asculta "Nu e vorba despre tine, spun asta pentru ceilalti cititori". E o tactica de manipulare (in a good way) dar de a carei necesitate nu sunt foarte convinsa. Oamenii aflati in pozitii cheie, cu inteligenta superioara si interesati de dezvoltarea personala nu sunt capabili sa isi recunoasca barbateste erorile? Se pare ca nu. Si nu dragi cititori, nu spun asta pentru noi cei aflati pe Jocul Orb, ci pentru altii ca noi :)).