Impresii de duminica

Un copac in spatele Notre Dame de Petit Sablon

Am ascultat intr-una din zile o conferinta TED despre baile de oameni si comunicarea care se naste prin astfel de interactiuni publice. Printre altele era vorba despre singuratate si oameni care nu au cu cine vorbi cu saptamanile.

A doua zi la Foire du Livre (despre care veti mai auzi pe blog in zilele care urmeaza), aveam cartile cu autograf, un interviu in buzunar si bucurie pe fata asa ca as fi vrut o fotografie. Nu stiam cui sa o cer pentru ca toata lumea era concentrata, ocupata, grabita. Am zarit pe o banca din coltul retras al Clubului literar, inca gol, o doamna in varsta. Statea si, poate, se odihnea. Asa ca am rugat-o sa imi faca o fotografie fara sa ma gandesc la bariere fata de tehnologie.
Mi-a raspuns simplu, cu un aer timid:
- Daca imi aratati cum, v-o fac.
I-am aratat si s-a descurcat de minune. Apoi a intrat un pic in vorba cu mine si ochii ei erau luminosi, bucurosi. Poate pentru ca se facuse utila, poate pentru ca astfel vorbise cu cineva.

Intr-o alta dimineata, pe strada mea, trecea o doamna foarte in varsta, cu carje. Pe trotuarul celalalt si-a zarit o vecina  care mergea grabit. A intrebat-o ce mai face, vecina i-a raspuns conventional "Bine, dar dumneavoastra?" iar doamna cu carje a inceput o fraza ezitanta "bine, mai degraba bine acum...", o fraza care tragea de timp in speranta ca interlocutoarea sa manifeste interes si sa inceapa o conversatie. Nu s-a intamplat, nu se intampla niciodata asa...

***

Am ajuns in catedrala Notre Dame de Petit Sablon la putin timp dupa terminarea slujbei de duminica. Lumea pleca iar spre iesire se asezase preotul care dadea mana cu enoriasii sai dorindu-le "duminica placuta". Fara pupaturi de sutana, demn dar totodata cald... Mi-a placut tare scena asta.

***

In tren, un tip apartinand unei anume minoritati, cu castile date tare, cu o atitudine ce denota lipsa de educatie. Apare controlorul femeie. Ii da un bilet: e de ieri. Se cauta in buzunar nedumerit ca nu isi gaseste biletul. Da in sfarsit peste un altul. E de saptamana trecuta. Toata lumea in jur zambeste cu subinteles, controlorul zambeste cu rabdare si amabilitate. La a treia cautare apare biletul corect. Controloarea capseaza, multumeste, trece mai departe. Fara bruscari si impacientari, doar cu un zambet amabil in tot acest timp. Asta e civilizatie.