Astazi seara e seara de fado la mine acasa. O alegere complet intamplatoare dar care s-a lipit parca mai bine pe starea acestei seri fata de tentativele muzicale anterioare.
***
In mod miraculos cineva mi-a povestit acum cateva zile o intamplare de viata care reproducea aproape perfect scena din The year of magical thinking. Cred insa ca fiorii i-am simtit de-abia atunci cand a rostit "si atunci au venit pompierii". Mi-am amintit despre urmele trecerii lor... Despre modul acut in care Joan Didion privea ramasitele, dara de sange, poate chiar si resturile de fiole sparte si incerca sa inteleaga.
Si apoi ce poate fi mai ciudat intr-o conversatie decat sa incerci sa compari mortile celor apropiati. Sa iti intrebi interlocutorul daca este mai greu ca cel drag sa iti fie rapit brusc, pe neasteptate, sau sa il privesti incet stingandu-se, diminuandu-se, dezintegrandu-se... Cbiar daca oricine poate raspunde scurt ca nu exista termen de comparatie
***
Multi dintre cei pe care i-am urmarit spre final gaseau impacarea cu ei insisi. Mai sunt insa si cei care lupta pana la capat. Cel mai dificil insa mi se pare de gestionat furia. Pare un final de drum tare frustrant si nelinistit. Nu o spun critic. E greu de inchipuit cum reactioneaza oricare dintre noi in momentele acelea asa ca ma feresc sa judec. Dar cred ca nu e de dorit furia...
In caz ca va intrebati probabil as fi in stare de niste consideratii mai stiintifice de atat. Doar ca uneori mai descatusam gandurile de dogme. Pur si simplu...
***
Acestea fiind spuse, intelegeti banuiesc de ce e seara de fado. Desi fado-ul pare mai degraba un semn de intrebare dureros adresat vietii decat o melodie de final. O variatie de ultim moment: la maison sur le port.
***
In mod miraculos cineva mi-a povestit acum cateva zile o intamplare de viata care reproducea aproape perfect scena din The year of magical thinking. Cred insa ca fiorii i-am simtit de-abia atunci cand a rostit "si atunci au venit pompierii". Mi-am amintit despre urmele trecerii lor... Despre modul acut in care Joan Didion privea ramasitele, dara de sange, poate chiar si resturile de fiole sparte si incerca sa inteleaga.
Si apoi ce poate fi mai ciudat intr-o conversatie decat sa incerci sa compari mortile celor apropiati. Sa iti intrebi interlocutorul daca este mai greu ca cel drag sa iti fie rapit brusc, pe neasteptate, sau sa il privesti incet stingandu-se, diminuandu-se, dezintegrandu-se... Cbiar daca oricine poate raspunde scurt ca nu exista termen de comparatie
***
Multi dintre cei pe care i-am urmarit spre final gaseau impacarea cu ei insisi. Mai sunt insa si cei care lupta pana la capat. Cel mai dificil insa mi se pare de gestionat furia. Pare un final de drum tare frustrant si nelinistit. Nu o spun critic. E greu de inchipuit cum reactioneaza oricare dintre noi in momentele acelea asa ca ma feresc sa judec. Dar cred ca nu e de dorit furia...
In caz ca va intrebati probabil as fi in stare de niste consideratii mai stiintifice de atat. Doar ca uneori mai descatusam gandurile de dogme. Pur si simplu...
***
Acestea fiind spuse, intelegeti banuiesc de ce e seara de fado. Desi fado-ul pare mai degraba un semn de intrebare dureros adresat vietii decat o melodie de final. O variatie de ultim moment: la maison sur le port.
Comentarii
Trimiteți un comentariu