Intr-o duminica linistita am explorat impreuna cu un cuplu de prieteni si 'creveta' lor, un baietel foarte cuminte in varsta de numai cateva luni, un taram de vis. In mijlocul domeniului Solvay, foarte aproape de Bruxelles, se afla sediul fundatiei Folon. Este un fel de muzeu dedicat lui Jean-Michel Folon, un artist belgian de secol XX, cunoscut in special ca ilustrator dar care a realizat si pictura (acuarela), gravura, sculptura, obiecte, scenografie etc.
Jean-Michel Folon a abandonat studiile si s-a lansat in cariera intr-un mod autodidact, la Paris in mijlocul anilor '60 pe cand avea cam 21 de ani iar de-a lungul vietii a devenit un cunoscut ilustrator (puteti identifica inclusiv cateva coperti de The New Yorker, ilustrarea operei integrale a lui Prévert, cateva afise de filme celebre ex. Trandafirul rosu din Cairo al lui Woody Allen) cu o opera plurivalenta. Atmosfera este frecvent ludica sau onirica, in acuarela recurge adeseori la degradé si cateva personaje ii populeaza in mod fericit opera: printre ele barbatul cu palarie, aflat mereu in contemplatie. Alte motive intalnite adeseori in opera lui sunt pasarile si, implicit zborul, planeta, marea, stelele, luna, reflexiile succesive ale aceleiasi imagini (oglinda) etc. Daca pictura si ilustratia sunt frecvent marcate de prezenta rozului si albastrului pastelate si deturneaza formele inspre elemente specifice copilariei, sculptura se invarte in general in jurul unui singur personaj, matur dar nu mai putin ingenuu.
Vizita la fundatia Folon este excelent pusa in scena astfel incat spectatorul parcurge un fel de evolutie ontologica inversa, regasindu-se inocent si total vulnerabil in fata ultimelor exponate (surpriza). Asta ni s-a intamplat si noua. Am plecat de acolo fermecati de frumusetea simpla a unei lumi pe care uneori uitam sa o redescoperim prin elementele ei esentiale. Am plecat cu sufletul ca un cer instelat... :)
Lui Folon criticii ii reprosau adesea recursul la aceleasi elemente cu succes garantat si, probabil, daca ar trebui sa fiu si eu critica, i-as reprosa lejeritatea care, de altfel, face parte si din farmecul sau. Nu stiu daca am nevoie de universul vrajit al domeniului Solvay ca sa sucomb in fata suavitatii de copil sau pot sa reproduc aceasta stare oricand sunt pusa fata in fata cu opera belgianului. Stiu sigur insa ca, din cand in cand, devin barbatul cu umbrela, traiesc in vis cu sufletul levitand si am bucurii atat de simple. Multumesc prietenilor care ne-au condus acolo pentru ca nu ne lasa sa uitam asta!
Comentarii
Trimiteți un comentariu