- Dar una nu o exclude pe cealalta, i-am spus. Ii oferi ceea ce iti sta in posibilitati si totodata incerci sa o deprinzi sa fie independenta si sa isi procure singura restul. Niciodata un parinte nu stie cat timp ii este alaturi copilului sau. Independenta este o achizitie pe viata.
- Olivia, nu toate femeile sunt facute sa fie independente, sa stii. Stiu ca pentru tine asta este o calitate si respect acest lucru mai ales ca iti iese fara sa sacrifici alte lucruri, fara sa te abrutizezi, dar gandeste-te ca exista femei care nu vor sau care nu pot fi asa (subl.mea). Iar eu nu vreau ca fiica mea sa fie independenta cu orice pret, vreau doar sa ii ofer cat pot eu mai mult.
***
Pe moment am renuntat la dezbatere din mai multe motive:
1. vorbeam despre copilul lui si consider ca este decizia si responsabilitatea unui parinte sa opteze pentru varianta educationala care i se pare corecta fara sa fie judecat.
2. nu cred ca era momentul si nici scopul discutiei sa fac din educatia fiicei lui o problema de principiu
3. remarcile si argumentele pe care ar fi trebuit sa le aduc in discutie puteau sa contravina modelelor lui feminine ceea ce le facea premize invalide din punctul lui de vedere.
Cu toate acestea, discutia mi-a ramas mult timp in memorie. De indata ce am inchis Lean In, cartea lui Sheryl Sandberg despre care sper sa reusesc sa scriu intr-un articol ulterior, mi-a revenit in gand schimbul de replici. Nu am nici cea mai mica indoiala ca tatal respectiv isi iubea fiica. In acceptiunea lui, acesta este cel mai bun lucru pe care il poate face pentru ea.
Si, totusi, daca din perspectiva lui lucrurile se vad astfel, ca nu toate femeile vor sau pot sa fie independente, care este explicatia? Poate ca atunci am considerat ca nu era momentul sau scopul discutiei dar acum am importat fragmente de conversatie pe blog inadins ca sa aflu cum stau lucrurile.
O alta varianta ar fi ca intr-adevar majoritatea femeilor fie nu vor, fie nu pot sa fie independente. Si atunci trebuie sa cautam cauzele unei astfel de situatii. De ce in 2013 la aproape 100 de ani de cand femeile au obtinut dreptul de a vota (1920 in SUA, 1945 in Franta, 1938 in Romania), se mai pune problema ca ele sa aiba nevoie de altcineva pentru a-si obtine binele social si economic. Nu vorbesc bineinteles de cel emotional: acolo atat barbatii cat si femeile au frecvent nevoie de altcineva. Oare mamele isi invata fetele sa se comporte la fel cum o faceau mamele lor? Oare responsabilitatea ii revine mass-mediei care ne indeamna de ani de zile sa urmam modelul 'fata frumoasa caut barbat bogat'? In mainile cui se afla revolutia mentalitatilor in aceasta situatie? In mainile femeilor profesor, doctor, avocat, judecator, CEO, arhitect etc? Isi indeplinesc ele oare un astfel de rol daca acceptam ca el exista?
O a treia varianta ar fi ca afirmatia lui este incorecta. Majoritatea femeilor pot si vor sa fie independente. Si atunci inseamna doar ca nu o spun destul de tare in public astfel incat ceilalti sa inteleaga acest lucru. Poate ca, daca lucrurile stau altfel, mai degraba decat sa dau dovada de tact, trebuia sa dau dovada de claritate, sa fiu transanta, sa insist ca femeile pot sa fie independente si ca este o alternativa gresita, anacronica sa nu le oferi armele prin care sa realizeze acest lucru in conditiile in care generatia fetitei lui va fi plina de femei puternice, stapane pe ele insele, realizate profesional.
Care este varianta potrivita din perspectiva voastra? Cum stau lucrurile? Cum ati fi procedat?
Si, hors sujet, de ce toate aceste picturi cu femei citind, datand din 2 secole diferite, contin culoarea galben?
Eu ii dau dreptate colegului. Sunt femei care chiar nu vor sa fie independente, din comoditate, din prostie sau pur si simplu pentru ca e mai usor.
RăspundețiȘtergereCat despre culoarea galben, cred ca e culoarea luminii: cand citesti te ”luminezi”, iesi in evidenta, devii mai sclipitor, orice carte citita inseamna ideatie, iar ideatia ne deosebeste de ceilalti.
Da, sunt de acord ca e o optiune. De fapt, nu ma intereseaza cazul particular al fetitei lui, ma intereseaza mai degraba problema de principiu. Si asa cum spuneam, alegerea presupune sa aprehendezi (am folosit inadins termenul asta un pic pretios) ideea ca exista cealalta posibilitate si ca ea e cat se poate de legitima
ȘtergereCred că este doar pură îngrijorare de tată, dorință de protecție, precauție. Instinct primar de bărbat care știe că este creat să fie stăpân, să-și protejeze soția, fiica, prin control,dar știe că bărbații pot fi și altfel și nu numai. A asociat independența cu expunerea, instinct de conservare scăzut la pericole. Rolul în revoluția mentalităților este îndeplinit de femeile care și rămăn în viață, nemutilate fizic sau psihic în lupta cu marile responsabilități. Vezi cazul Elodia. Avocată, independentă, stăpână pe ea însăși și totuși atât de vulnerabilă în fața primejdiei,neprecaută. Amantul o bate, soțul o ucide. De ce? Pentru că nu a acceptat să se comporte la fel cum o făcea mama ei. Mama ei care trăiește și o plânge.Si câte ca ea. Nu vreau să fiu dură. Am și eu o fiică. Eu sunt din generația mamei tale. Te rog să mă scuzi că-ți scriu așa dar o fac pentru că îți doresc să fii independentă social și economic cu condiția să fii atentă în orice clipă la protecția ta. Ești o comoară care atrage atenția și celor buni dar și a celor răi. Cu felicitări și multă admirație pentru tot ce scrii și pentru munca ta.
RăspundețiȘtergereCuloarea galbenă este foarte caldă, se potrivește femeilor, căldurii sufletelor lor. Un bărbat cu galben...efeminat,ciudat?
Multumesc foarte mult pentru comentariu.
ȘtergereEu nu cred ca frica este un argument bun si nici ca ea ar trebui sa stea la baza alegerilor noastre educationale (nu mai vorbesc de viata de zi cu zi). Sigur, vorbim despre situatii firesti nu de sporturi extreme. Frica paralizeaza... nu te lasa sa iti schimbi serviciul atunci cand acesta nu aduce nici bani, nici satisfactii, nu te lasa sa iesi dintr-o relatie care uneori e doar nesatisfacatoare, dar alteori poate fi de-a dreptul umilitoare. Frica este cea care ne impiedica adesea sa facem alegeri bune pt noi. Nu cred ca acest caz al Elodiei ar trebui sa fie un argument. In primul rand cred ca sunt o groaza de variabile caracteriale acolo pe care nu le cunoastem. In al doilea rand, societatea de astazi e una a globalizarii si o femeie independenta, curajoasa care nu isi gaseste locul "aici" (oriunde ar fi aici), si-l poate cauta altundeva. Nu va veni nimeni niciodata sa ne ia de mana ca sa ne ofere pe tava o situatie mai buna pentru noi, neconditionat. Ori o cautam singuri(singure), ori ne obisnuim cu raul. Pentru mine personal, a doua varianta nu intra in calcul.
Deci, cum e bine sa fie crescuta o fata? Independenta? Cum adica "independenta?" Nu sunt de accord cu indpendenta femeilor! Ah! Bine! Nu le ti cu forta. Nu le bati. Le iubesti, dar nu le lasi sa faca ce nu se cuvine. Daca ai o fetita, o inveti sa fie harnica si educata, dar sa nu se creada mai desteapta decat sotul ei. Rolul sotului este sa protejeze femeia. S-o intretina! De asta e barbat.
RăspundețiȘtergereAsta NU ESTE NUMAI PAREREA MEA. ESTE ADEVARUL.
Scuza-ma, e o gluma? Pentru ca fraza finala mi-a starnit rasul...
ȘtergereTin sa te anunt ca esti pe blogul unei femei care se considera mai inteligenta decat o buna parte dintre barbatii pe care i-a cunoscut (da, exact asa, lipsita de modestie!), care NU are ca scop direct nici sa fie o gospodina harnica si educata acasa si nici sa fie protejata de sotul ei ci mai degraba sa identifice in el un partener egal.
Daca toate astea te enerveaza, inseamna ca adevarurile noastre nu corespund deloc asa ca nu merita nici macar sa incercam :))
Am avut marele noroc sa am un bunic care m-a incurajat sa fiu independenta pe principiul ca “o femeie trebuie sa se descurce in orice situatie, nu trebuie sa se bazeze prea mult pe altii, mai ales pe barbati”. Cand eram mica, bunicu ma lua in atelierul lui de tamplarie unde ma invata sa bat cuie, sa construiesc dulapuri si scaune iar apoi ma trimitea in bucataria bunicii ca sa invat si “treburile de femeie”. Mi-a intiparit in minte ca pot invata orice oricand si ca in orice situatie ma pot descurca. A incercat sa le invete aceleasi lucruri si pe verisoarele mele dar dupa o perioada de timp, dragul meu bunic a concluzionat ca “maritata, nemaritata tu o sa te descurci oriunde pe pamant dar verisoarele tale trebuie sa se marite ca altfel, o sa le manance cainii”. Au trecut 20 ani de atunci, verisoarele mele sunt la casa lor (sot, copii, job) iar mie mi se spune de catre familie ca “bunic-tu ala te-a stricat”. De ce? Pentru ca sunt singura nepoata inca necasatorita, calatoresc si muncesc foarte mult, am mereu tot felul de proiecte mai mari sau mai mici iar un copil reprezinta pentru mine o responsabilitate ce trebuie asumata din cu totul alte motive decat cel al presiunii sociale. Nu stiu care ar fi fost situatia daca nu as fi fost incurajata sa fiu independenta si daca independenta nu mi-ar fi fost prezentata ca optiune. Dar ma consider mult mai castigata si norocoasa ca am inteles din timp ca totul depinde doar de mine si de alegerile mele.
RăspundețiȘtergereAsa ca cred ca unele femei pot, vor si lupta sa fie independente. Alte femei, chiar daca pot si chiar daca au fost incurajate in acest sens, aleg sa nu fie independente din diferite motive: comoditate, neincredere in fortele proprii, dorinta de a multumi pe altii, etc.
Dar devine mult mai greu sa alegi independenta dupa ce ai fost crescuta avand aproape totul la dispozitie la care s-a mai adaugat si ideea ca la un moment dat va apare un cavaler care iti va oferi tot ce iti trebuie. Asta duce la un handicap major in fata provocarilor vietii. Ai perfecta dreptate cand afirmi ca “independenta este o achizitie pe viata” si daca parintii il pot invata pe copil acest lucru, ar trebui sa nu ezite sa o faca; "tinutul in puf" dauneaza perspectivelor de viata.
Mi-a placut povestea ta. Din punctul meu de vedere, bunicul tau avea dreptate. Partenerul de viata nu ti-l alegi nici pentru modul in care bate cuie si, daca tii la partea sufleteasca, nici pentru cati bani aduce in casa. Il alegi ca sa fie partener... parte din intreg. Restul alegerilor si momentul in care vin cred ca va trebui sa le discutam mai pe larg intr-un post viitor.
ȘtergereCred ca situatia invocata in articolul Dvs aduce in discutie niste prejudecati, din pacate, foarte frecvente. Barbati educati lanseaza uneori opinii pe care le-as numi usor primitive. Sunt perfect de acord ca in momentul de fata independenta trebuie sa fie o valoare esentiala in educatia tinerelor fete. De 10 ani le spun acest lucru studentelor mele, fara sa ader la feminisme hard. Din fericire, dorinta de a fi independenta e sustinuta in primul rand de caracterul fetei - educatia e un punct de plecare, nu o conditie de nedepasit. Constat, totusi, ca, in absenta unei sustineri reale din partea familiei in timpul anilor de formare si la inceputul carierei, femeilor le este foarte greu sa ajunga in pozitii ce le permit sa devina si sa se mentina independente. Caz concret - marea majoritate a studentelor mele ajung profesoare pe salarii de mizerie absoluta. In invatamantul preuniversitar exista sanse limitate de promovare, accesul la resurse e conditionat de accesul la fonduri structurale (si ele temporare), inaintarea in cariera nu presupune cresteri salariale semnificative. Cand le reintalnesc, la 2-3-5-7 ani de la terminarea facultatii, cele care s-ar putea intretine singure sunt acelea care activeaza in domeniul privat, pe pozitii ce nu au legatura cu pregatirea lor academica. Celelalte sunt direct dependente de parinti sau de soti, complet nemotivate profesional, plafonate in rutina obosita a sistemului.
RăspundețiȘtergereDaca nu as proveni dintr-o familie ultra-conservatoare de muncitori/tarani si nu as avea experienta unor ani in care aveam 3 joburi si un doctorat in derulare, m-as banui, in discursurile mele ferme pro-independenta, de o amara ipocrizie.
Va multumesc foarte mult pentru comentariu si imi cer scuze de intarzierea raspunsului.
ȘtergereO parte din motivul intarzierii este si faptul ca nu prea am cu adevarat un raspuns. Stiu ca, din pacate, asta este situatia economica in Ro si ca o cariera preuniversitara nu asigura cu adevarat independenta, oricum nu in lipsa meditatiilor. Similar o cariera universitara la inceput presupune un salariu de 12-14 milioane si, numai in functie de activitatea sefului de catedra, acces la proiecte interesante (si intru catva platite) de cercetare.
Probabil ca tocmai din cauza ca aceasta e situatia, discursurile pro-independenta, acolo unde sunt preluate, vor avea o bataie lunga... in sensul ca isi vor face efectul peste 3-5-10 ani.
Nu pot sa nu ma intreb a cui e alegerea, in fapt, ca o femeie sa fie independenta sau nu. Daca alegerea e a ei si numai a ei, asta pot intelege. Nu cred ca o poate invinui nimeni, si nici ca e cazul - alegerea de a depinde mai mare sau mica masura de altcineva, odata luata constient, este o alegere ca oricare alta in viata unui om.
RăspundețiȘtergereDar ma intreb ce se intampla in urma unei astfel de educatii, si daca un copil crescut in siguranta ca altcineva ii poarta de grija, oricand, mai poate lua constient hotararea sa fie independent. Si daca o astfel de educatie nu naste un handicap foarte greu (if...) de depasit.
Da, si eu ma intreb uneori sincer asta. Pe de alta parte, intotdeauna au existat oameni care si-au depasit conditia, educatia primita in familie si au reusit sa evolueze. Ma uit, spre exemplu, la cateva femei admirabile care au plecat din familii cu educatie traditionala islamista si la cum au reusit sa isi finalizeze studiile si sa traiasca emancipat si independent.
ȘtergereDar mi-as dori ca startul sa fie totusi mai evoluat, sa nu devina tocmai independenta o proba de caracter puternic