Educatie. Educati?

Discutam astazi cu o prietena draga si intamplator a aparut subiectul educatiei in conversatia noastra. Ea remarca faptul ca provin dintr-o familie atasata de valorile clasice ale educatiei si ca asta imi influenteaza felul in care percep aceasta tema. Cred ca are dreptate si ca ceea ce voia sa spuna este faptul ca parintii mei mi-au transmis importanta educatiei in tot ceea ce incepe cu bunele maniere si eticheta si ajunge la cultura generala, limbi straine, perceptie a relatiilor sociale (din pacate nu si sporturi albe dar ma straduiesc de ceva vreme sa compensez la capitolul asta) iar, in timp, valorile s-au internalizat.

In mod bizar este o tema recurenta de discutie in viata mea. Am fost de mai multe ori pusa in fata faptului de a sustine avantajele si logica educatiei clasice intr-o dezbatere si, recunosc, nu ma pot abtine sa nu observ ori de cate ori oamenii din fata mea au sarit etapa respectiva cu toate ca mi se intampla si mie, evident, sa gafez. Atunci cand stau la masa cu cineva care musca din chifla in loc sa o rupa, spre exemplu, ochiul meu inregistreaza involuntar detaliul ca pe o carte de vizita la capitolul asta iar atunci cand mi se intampla ca, la masa, sa utilizez necorespunzator vreun pahar sau vreun tacam imi reprosez recurent si involuntar detaliul mai multe zile la rand.

Lucrurile stau relativ similar in domeniul conversatiei. Adolescenta mea a fost plina de lecturi din Henry James iar modelul de socializare de acolo a ramas pentru mine unul dintre cele mai evoluate, sigur, daca-l transplantam intr-o realitate fara tabu-urile secolului XIX-XX. Arta conversatiei era una din trasaturile unei persoane bine educate si asta mai ales atunci cand aceasta dorea sa devina un amfitrion de succes. Poate ca ani de-a randul am fost prea timida ca sa 'exersez' conversatia insa stiu ca astazi am destule sanse de a reusi acest demers atunci cand imi propun si nu sunt prea obosita (da, oboseala imi accentueaza timiditatea si imi goleste mintea). La polul celalalt recunosc in mine cateva momente de negativism exersate de-a lungul timpului si faptul ca imi pasa putin de parerea celorlalti. Educatia se manifesta din ce in ce mai mult pentru mine si nu de fatada, pentru altii. La fel si atunci cand exersez lipsa ei :)

Retrospectiv, imi pare bine ca am parcurs toate aceste etape, chiar daca nu sunt inca la finalul lor. Stiu ca exista teorii educationale care recomanda mai multa laxitudine in etapa initiala a copilariei fata de eticheta insa, in ceea ce ma priveste, nu cred ca a fi educat reprezinta un stres. Un individ educat are posibilitatea de a performa in registrul in care isi doreste in timp ce un individ lipsit de educatie ignora ca exista o alternativa a comportamentului sau care poate genera o altfel de reactie la ceilalti. Cred ca asta depinde destul de mult de felul in care parintii stiu sa transmita mai departe mesajul educatiei: nu este o constrangere a unei instante externe, ci un mod de comportament pe care sa iti ajungi sa ti-l doresti. Poate ca societatea de astazi nu va mai face atractiv mesajul 'internalizarii' educatiei dar, dupa mine, merita incercat.

Voi ce credeti si cum procedati?