Moving, running love

Carré d'Art (in fundal) a fost imaginata ca o reflectie moderna a
 Maison Carré (in prim-plan), templu roman hexastil din sec I e.n

Carré d'Art, muzeul de arta contemporana din Nîmes, al carui edificiu a fost creat de Norman Foster, sarbatoreste 20 de ani de existenta. Cu aceasta ocazie, arhitectul a fost invitat sa devina curatorul unei expozitii cu propriile sale surse de inspiratie.

Norman Foster are 77 de ani, a castigat premiul Pritzker alaturi de multe alte premii si este autorul mai multor constructii pe care am avut ocazia sa le vad: apeductul din Millau, turnul de televiziune din Barcelona, bula de sticla de la Reichstag, Swiss Re Headquarters, Millenium Bridge si City Hall la Londra, reamenajarea Nou Camp etc. Este pasionat de arta si este casatorit cu Elena Ochoa Foster, fosta profesoara de psihopatologie la Madrid, devenita o celebra curatoare de arta. Cu toate acestea, arhitectul se afla la prima experienta personala in calitate de curator. O buna parte din exponatele selectionate pentru expozitia de la Nimes apartin chiar sotilor Foster care afirma ca achizitioneaza arta doar atunci cand aceasta ii 'misca' emotional sau intelectual: "My wife and I live with art. It reflects our tastes, our intuitions, so we also have work by relatively unknown artists – mostly abstract, in the pure sense, or abstractions of the human figure. Abstraction is associated with the birth of Modernism, but it goes back 23,000 years to primitive art. Abstraction is in the long tradition of communication". Am tradus ad-litteram verbul to move, pentru ca intreaga expozitie se numeste Moving - un verb a carui prima semnificatie este miscarea dar care isi poate extinde conotatiile in zona emotiei.

Hans Josephsohn

Premiza expozitiei este contrastul intre cubism care surprinde starea lucrurilor si futurism care surprinde miscarea lor, asa cum a fost el enuntat de catre Marcel Duchamp. Expozitia incepe in forta cu o sculptura de Umberto Bocconi, continua cu Alberto Giacometti sau Alexander Calder (trei dintre favoritii mei in sculptura) pentru ca apoi sa poposeasca pe nume ceva mai putin sonore (pentru mine, cel putin)  precum Jonathan de Andrade, Los Carpinteros, Grupo 57, Ai Weiwei etc fara a uita sa puncteze totul cu opere ale unor nume sonore precum Joseph Albers, David Hockney, Gerhard Richter sau Mark Rothko.

Printre exponatele mele favorite, in afara de Bocconi, Giacometti si Calder, se numara Hans Josephsohn, ale carui figurine nu imi amintesc sa le mai fi intalnit. Se aseamana intru catva cu figurinele lui Giacometti dar sunt mai putin efilate, au un aer misterios si tacut, cu referiri subtextuale la statuile antichitatii, egiptene sau etrusce.

Los Carpinteros - Cuarteto Rebelde

Tot printre favoriti, ilustrand mult mai bine ideea de miscare, emotie si efemeritate, am identificat instalatia grupului Los Carpinteros. In contextul restului exponatelor, a fost o insertie surprinzatoare, de impact vizual si extrem de sugestiva.

Un experiment care merita mentionat este cel al lui Inigo Manglano-Ovalle care a recreat dupa prototip Pasarea maiastra a lui Brancusi si a proiectat-o printr-un tunel cu viteza, inregistrand miscarile succesive si accentuand faptul ca aerodinamica sculpturii poate da un nou sens miscarii Moderniste - cel al unui zbor catre viitor.

Imagine din Love de Miguel Angel Rios

Din punctul meu de vedere, insa, hitul incontestabil al expozitiei a fost filmul de 4 minute al lui Miguel Angel Rios intitulat Love. Am plecat cu el in suflet si cu coloana lui sonora in urechi (Oh mio babbino caro interpretata de Callas) dar si cu un singur gand: sa il impart cu voi pe Facebook si pe blog. Din pacate insa nu am reusit sa il gasesc niciunde. Miguel Angel Rios pastreaza copyrightul iar filmul in sine apartine unei colectii particulare. Asa ca nu imi ramane decat sa va povestesc ca artistul, nascut in Argentina dar locuitor al Mexicului si NY, foloseste titireze ca personaje alegorice in filmele sale. In Love, exista doar doua astfel de personaje, ambele bicolore, cu o parte imaculata, alba, si una intunecta, neagra. Din miscarea de rotatie, piesele se atrag, se ciocnesc, uneori ciocnirea ii indeparteaza, alteori nu ii influenteaza prea mult si isi danseaza viata in tandem. Finalul nu vi-l destainui, in speranta ca filmul va fi disponibil la un moment dat. Va spun doar atat: este finalul oricarei povesti care dureaza pana la capat.