Sala de asteptare

Foto dintr-un material despre phone addiction

Astazi mi-am uitat telefonul acasa, un bun prilej sa aflu cat de in afara lucrurilor esti daca nu te poti conecta.

Ma aflam intr-o sala de asteptare si eram singura persoana care a trebuit sa se confrunte cu propriile ganduri dupa ce a terminat de rasfoit ziarele de pe masa. Asa ca, dupa ce mi-am dat cateva detururi, am inceput sa ii privesc pe ceilalti...

Mi-am amintit de o scena din Sherlock Holmes-ul lui Guy Ritchie in care Sherlock incepea sa traga concluzii cu voce tare despre logodnica lui Watson. Observatiile erau bune dar interpretarile lui erau pe alocuri eronate si aratau mai degraba in ce masura isi proiecta el situatia decat in ce masura isi notase obiectiv amanuntele.

E interesant ca oamenii nu se sfiesc de grimase in fata necunoscutilor si isi supravegheaza mult mai putin reactiile la mesajele/cererile primite de la tertii neprezenti. E uimitor ce amanunte relationale intime poti sa deduci in astfel de situatii. In plus, in marea majoritate a cazurilor, ele trec neobservate pentru ca toti 'martorii' sunt cufundati in propria lor confruntare cu telefonul.

Este o dovada in plus ca ne desocializam, daca ne mai trebuia una :)

Ma intrebam pe cand eram la Bruxelles daca Facebook va reprezenta o solutie pentru singuratatea la batranete. Daca oamenii singuri in cotidian vor putea sa schimbe pe net cuvintele pe care altfel nu gasesc prilejul sa le schimbe. Astazi ma intreb daca ea va avea valoare cu atat mai mare cu cat oamenii vor fi uitat pana atunci sa priveasca in ochii celorlalti.

Nu e un semnal de alarma extern: sunt la fel de 'vinovata'. Daca as fi avut telefonul, nu m-as fi gandit la niciunul dintre aceste aspecte si nu as fi fost in stare sa ii descriu pe cei din sala de asteptare pentru ca as fi fost mult prea "ocupata". Tot in uitare sta salvarea noastra :)