Signac, sudul si Fata cu cercelul de perla

Le palais des Papes - Paul Signac

Expozitia dedicata lui Signac, expusa la Musée Fabre, a fost cotata drept una din retrospectivele cele mai interesante ale anului in Franta. Am reusit sa o vad cu putin inainte de inchidere si a fost, asa cum ma asteptam, mai aproape de confruntarea cu un exercitiu stilistic decat cu o veritabila emotie estetica.

Pointilismul are ceva ludic si tehnic, deopotriva, care imi placea foarte mult ca si copil. Acum il vad mai degraba ca pe o etapa evolutiva intre pictura impresionista si pictura de secol XX, interval in care artistii au invatat descompunerea imaginii in particule si culori. Un exercitiu stilistic care, de altfel, nu este lipsit nici de virtute, nici de estetica, dar care poate deveni obositor prin repetabilitate.

Retrospectiva lui Signac este aranjata cronologic ca mai toate expozitiile de acest gen ceea ce ajuta vizitatorul sa inteleaga evolutia paletei si a conceptiei. Dragostea pictorului pentru navigatie explica prezenta apei si a ambarcatiunilor in marea majoritate a operelor si evidentiaza lipsa scenelor casnice din lucrarile acestuia. Sotia sa pe terasa casei de la Saint Tropez, reprodusa alaturi, este unul din putinele contraexemple si tocmai de aceea am ales sa o includ in post.

In ceea ce ma priveste, m-a cucerit paleta abordata odata cu mutarea artistului in Sudul Frantei, preferinta clara pentru lumina, declinata inclusiv in nuantele de rasarit si amurg, izbucnirea vie a oranjului printre rozurile pale asa cum se poate vedea in tabloul de mai sus reprezentand Palatul papilor de la Avignon.

Julio Le Parc

Portretul lui Paul Signac - Theo van Rysselberghe

Cateva opere conexe, semnate de alti artisti, insotesc operele lui Paul Signac in aceasta calatorie. Printre ele mi-a placut portretul pe care Theo van Rysselberghe i l-a facut lui Signac precum si impactul pe care pictorul pointilist l-a avut dupa decenii asupra reprezentantilor Op-Art, ilustrat mai ales prin opera lui Julio Le Parc.

***

Pentru ca sa nu ies din imersia in pictura, m-am uitat apoi la filmul Fata cu cercelul de perla de Peter Weber dupa un roman de Tracy Chevalier, cu Scarlett Johansson si Colin Firth (asa sunt eu tematica: actorul din Pride and prejudice si subiectul conex expozitiei :D). O intriga imaginata pe baza tabloului omonim si a vietii lui Vermeer despre care se stiu foarte putine in afara de productivitatea scazuta (doar 35 de opere intr-o viata) si de gestionarea caminului de catre soacra.

N-am de gand sa incerc o cronica pentru ca e atat de vechi incat aproape sigur multa lume l-a vazut (2004). Insa vreau sa spun ca mi-a placut atmosfera (destul de silentioasa) si jocul cu lumina care a fost capitala in opera lui Vermeer.

Cred ca ar fi mai corect sa spun ca de fapt lumina e primordiala in pictura dar si in viata noastra cotidiana, in felul in care percepem lucrurile si mai ales in felul in care percepem frumusetea. O observatie buna pentru o zi de luni asa ca va doresc o saptamana luminoasa! :)