Cand ma gandesc la Romania...

... ma gandesc la:
- satele copilariei cu oamenii lor harnici, cu ploi dese sau zgomote de greieri si lacuste, cu miros de fan sau de vita de vie;
- Cismigiu si la nenumarate plimbari pe inserat in care totul se juca in jurul dilemelor existentiale;
- strada Polona pe care am batut-o de mii de ori la picior, mai studiind o casa frumoasa, mai invocand cate-un vers din cel mai recent poet preferat sau chiar din ceea ce urma sa astern pe hartie;
- mersul leganat al trenurilor spre orasul bunicii mele, in vacantele de vara;
- papa si balmos;
- cozonaci aburinzi in dimineti de decembrie;
- soba cu lemne de la Bucium;
- agitatia de la Marea Neagra, in liceu, cand eram mai atenta la confesiunile prietenilor mei decat la mine, ca nu cumva sa imi scape ceva din ceea ce inseamna a fi un altul, inainte sa aleg sa fiu eu;
- serile si noptile de la malul marii, cu oameni dragi;
- Peles, manastiri din Moldova, Delta;
- Sibiu, Brasov, Cluj;
- Caldarusani, Snagov, Cernica;
- castelul Huniazilor, castelul Bran;
- pensiunile din Moeciu si Fundata;
- glume pe care le inteleg si la care rad;
- salata boeuf, prajitura alba, gomboti cu prune;
- Nichita, Cartarescu, Sorescu, Camil Petrescu, HRP, lecturi de adolescenta sau actuale, poeme ale prietenilor scriitori;
- bucuria de vineri, ani de-a randul, odata cu aparitia Dilemei;
- parinti, prieteni, oameni cu care stiu sa imi sincronizez trairile;
- lumea eleganta de la Festivalul Enescu asa cum am adulmecat-o doar in cateva seri;
- lacrimile de la finalul unor spectacole de teatru, senzatia ca nu am destule cuvinte ca sa explic;
- plimbarile lungi, la 4 dimineata, cu prietenii,discutand despre existenta;
- limba romana  pe care pot sa o vorbesc, sa o scriu dar si sa o vrajesc sau sa o manipulez, uneori;
- martisoare;
- Inviere.

La multi ani, Romania!