 |
| Callas in Ifigenia din Taurida cu Visconti |
Am rezistat tentatiei de a scrie despre Maria Callas in primele 20 de ore ale acestei zile in care se sarbatoresc 90 de ani de la nasterea artistei.
Insa am cedat in al 21-lea ceas pentru ca m-am gandit ca daca nu scriu acum mai trebuie sa mai astept inca zece ani ca sa apara ocazia potrivita.
Cand eram mica, mama avea o carte despre Viata Mariei Callas care a ramas mult timp dupa ce a fost citita pe masa de lectura. Asa ca intai am rasfoit-o...
Fotografiile de la final m-au prins si am inceput sa ma visez Ifigenia din Taurida insa nu ma ajuta vocea :)) Studiam insa cu grija toaletele luxoase, perlele, catifelele si satinurile. Iar frumusetea ei, adesea in contrast frapant cu obrajii supti de tristete, mi-a atras atentia.
Asa ca am trecut la citit: i-am descoperit astfel determinarea care a ajutat-o sa se transforme din Callas cea mioapa, grasa si complexata in Callas cea frumoasa, stralucitoare si plina de succes, in urma unui proces nu tocmai liniar si ferit de surprize. I-am urmarit si esecurile: ca de obicei metamorfoza nu e completa astfel incat ramane intotdeauna o slabiciune, in cazul Mariei Callas, relatiile cu barbatii in fata carora nu a stiut sa fie diva pana la capat.
Dupa multi ani de zile, dincolo de muzica ei pe care o invoca pe buna dreptate toata lumea, pentru mine numele Callas ramane in continuare legat de aceste doua lectii extraordinare, antitetice, de viata.
Singura lecție pe care o văd eu aici este pentru noi,ceilalți. Maria Callas avea, probabil aceeași voce divină și când era ”mioapă, grasă și complexată”.
RăspundețiȘtergereDepinde din ce parte privesti. E corect ceea ce spui si relevant pentru modul in care publicul recepteaza uneori artistii.
ȘtergereEu ma refeream mai degraba la lectia data de determinarea ei. La faptul ca orice poate fi dus la capat cu ambitie.