Omul ca un puzzle

Imagine de aici

Ieri s-au alternat din intamplare, in playlistul unei calatorii cu masina, melodii despre experientele trecute. Mi-am amintit, deci, de toate textele pe care le cunosc si care vorbesc despre impactul trecerii fostelor prin viata lor, despre "all the girls we loved before", despre toate "flores de un dia", despre clasificarile care sfarsesc mereu prin "la femme qu'on attendait". Ele isi inventarieaza mai rar fostele iubiri sau aventuri, nu stiu daca din pudoare sau din criterii legate de succesul de casa.

Nu cunosc finalul tuturor povestilor desi banuiesc intens ca nu este mereu fericit. Am insa o constatare care este adevarata despre noi toti si pe care am mai strecurat-o in trecut printre versuri. Cred ca suntem construiti ca un puzzle si ca ne-am aranjat cu atentie piesele in urma experientelor prin care am trecut. Nu o spun intr-un sens tragic, nu ma refer la heartbroken (desi studiile spun ca o treime dintre persoanele intre 24 si 36 de ani au fost heartbroken in ultimele 20 de luni). Ma refer pur si simplu la transformarile afective dar si sociale, intelectuale, educationale pe care ni le procura relatiile semnificative in viata.

In cele mai multe cazuri nu prea ajungem in situatia in care sa le recunoastem, in care sa le 'cantam' semnificatia. Pentru ca de obicei nu ne dam povestea vietii pe mana altora, pentru ca nu este prea thoughtful din partea noastra sa ne inventariem trecutul atunci cand partenerul prezent este de departe cel mai important, pentru ca unele dintre intalnirile trecutului s-au terminat prost, pentru ca uneori actorii de roluri secundare au primit cu timpul un rol mai important decat le era destinat gratie unei singure fraze care ne-a clarificat o mie de erori, pentru ca uneori era vorba de rataciri sau explorari care nu au sens decat la o anumita varsta, pentru oricare alte motive care va vin in minte.

Ieri am vizitat un castel si m-am gandit in mod spontan ca viata domnilor era mai interesanta decat viata doamnelor, ca uneori e mai bine sa fii printre cei care fac razboiul decat dintre cele care asteapta ca el sa se termine pentru ca apoi sa se puna pe asteptat altceva. Cu siguranta puzzle-ul razboinicilor, in exemplul de mai sus, e mai bogat.

Nu stiu daca e efectul zilei de duminica dar mi se pare evident ca omul este construit ca un puzzle. Mi se pare trist si limitant sa nu fie asa. Sigur enumerarea relationala pe care v-am propus-o este doar o fateta a pieselor. Poate fi usor inlocuita cu o enumerare de carti, de calatorii, de notiuni adjudecate prin educatie, entitati psihice si asa mai departe. Cea mai importanta deosebire fata de jocul in sine este ca, in cazul oamenilor, simplul fapt de a putea studia cateodata o piesa de-a lor in detaliu poate contribui la elaborarea unei piese din propriul tau joc. Si asta inseamna o poarta spre 1000 de posibilitati.