Scene din viata conjugala

Scena din piesa

Am vazut de curand la teatru Scene din viata conjugala de Ingmar Bergman pus in scena de compania tg Stan cu Ruth Vega Fernandez et Franck Vercruyssen. Piesa a facut turul Frantei iar noi am vazut-o la teatrul HTH (Humain, trop Humain). Compania are o metoda particulara, isi face traducerile singura, pune accentul pe text, majoritatea pregatirii se petrece cu actorii, regizorul, sunetistul etc in jurul mesei si, inainte de a lansa spectacolul, fac 3-4 repetitii integrale, pe scena, dar nu mai mult pentru ca textul sa nu se uzeze.

Scene din viata conjugala a fost initial scrisa pentru 6 episoade de televiziune ce prezinta viata unui cuplu de-a lungul a 20 de ani de mariaj. Bergman reuseste sa traverseze prin toate episoadele semnificative (dar nu obligatorii) ale unei vieti de cuplu: inceputul vietii casnice, maternitatea, schimbarile raportului de forte de-a lungul vietii, destramarea casniciilor prietenilor, comunicarea si lucrurile 'bagate sub pres', infidelitatea, banii, reconstruirea/evolutia propriei persoane.

Este incredibil de puternic mesajul ca un cuplu poate fi si o singura bucata, si o 'multime matematica' de doua persoane in functie de sentimente, de modul in care isi construiesc viata, de modul cum stiu sa se asculte si sa isi vorbeasca dar si de etapele existentiale prin care trec.

Ruth Vega Fernandez mi s-a parut foarte buna pentru ca a reusit sa fie deopotriva si discreta, si stralucitoare, si vulnerabila, si puternica, si linistita, si pasionala, si casnica, si profesionala, exact cam ceea ce ii cerea rolul lui Marianne. Franck Vercruyssen a reprezentat pe scena genul acela de barbat linistit, cu simtul umorului si al ironiei, cu tabieturi, care isi cauta dintr-o data tineretea si nu este prea multumit de ce obtine acolo.

Am ascultat ieri la radio, in timp ce ma intorceam cu masina acasa, un fragment dintr-o emisiune psihologica, cam genul acela care poate fi de evitat cand ai preocupari mai bune. Doar ca, schimband posturile, am dat de fapt peste o voce de barbat cu accent sudist puternic, cu ticuri de limbaj care l-au incadrat intr-o clasa de educatie medie si care povestea cum l-a parasit sotia dupa 28 de ani de mariaj pentru ca a avut nevoie de timp sa aiba grija de ea insasi. Si domnul de la radio spunea (fara reprosuri si resentimente) ca si-a rememorat viata si ca, intr-adevar, ea a fost tot timpul acolo pentru el in clipele lui grele, daca lui ii era mai bine si ei ii era mai greu, el se preocupa mai mult de succesul lui, alteori se refugia in bautura si ca, de stat de vorba, nu prea au stat niciodata. Asa ca intelegea de ce l-a parasit ca sa aiba spatiu pentru ea dar spera ca se vor regasi la un moment dat...

Dincolo de toate, de distributia rolurilor pe sexe, care uneori poate fi si inversa, cred ca este un exemplu bun despre cum proximitatea ne poate face surzi si orbi la nevoile celuilalt si despre cum, intr-un cuplu, unul dintre parteneri incepe sa isi stearga propriile nevoi pentru celalalt, pana intr-o zi, cand aerul devine irespirabil, si simte nevoia sa puna pe masa nota de plata. Alteori singurul lucru pe care il mai sesizam sunt defectele, uitand sa privim imaginea de ansamblu si calitatile extraordinare care ne-au facut de la bun inceput sa il/o alegem pe celalalt ca partener.

Nu stiu daca poti invata cum sa nu devii astfel dar cred ca si asta este rolul artei, sa ne prezinte un spectacol ai carui protagonisti vrem sa fim si apoi nu mai vrem sa fim. Cred ca e ceva de invatat acolo dar baza ramane compatibilitatea, complicitatea dintre cei doi.

Revenind la teatru, mijloacele minimaliste au sustinut, mai degraba, densitatea piesei. Umorul a fost si el in mare parte salutar. Publicul, ca de multe ori in regiunea noastra, mai degraba sub nivelul asteptarilor. Un public mult prea obisnuit sa mearga la vodeviluri, mult prea reticent la introspectie si care avea tendinta sa se hlizeasca din orice.

Imi place intotdeauna cand se termina piesa sa mai raman un pic asezata pana se sedimenteaza emotia iar cand urc scarile salii imi place sa privesc spectatorii care au ramas pe scaune sa discute intre ei...

Una din scenele originale din Bergman aici.