Porturile sunt adeseori locuri interesante pentru ca banii si marfurile schimbate deschid orizonturile oamenilor si stimuleaza colectionarii.
Se pare ca nu prea a fost cazul Marsiliei. Poate ca e o concluzie pripita insa orasul, asezat intr-un spatiu natural magnific, nu prea isi impresioneaza vizitatorii cu gustul pentru arta. Exista o estetica aparte a strazii, o estetica haotica si decadenta de oras oriental ce ofera de la bun inceput prea putine promisiuni iubitorilor de arta.
Asta m-a ambitionat totusi sa ajung la palatul Longchamps (foto), sediul Muzeului de BeleArte si al celui de Istorie Naturala.
Am fost insa dezamagita: colectia de arta este mica si nu prea remarcabila desi cuprinde cateva nume mari - Rubens, Guido Reni, Cagnacci, Millet sau Poussin. Niciuna dintre imagini nu s-a imprimat pe retina. Cativa pictori orientalisti mi-au transmis poate o urma de atmosfera. Un Sf. Sebastian ranit, vazut in raccourci in centrul unui tablou care ii era dedicat, m-a interesat din punct de vedere compozitional. Insa timp de 30 de minute, cat mi-a luat sa vad colectia dedicandu-ma fiecarui tablou in parte ceea ce imi este imposibil in muzeele mari, singura amintire de neinlaturat este ...zgomotul.
Gardienii de pe fiecare etaj erau grupati impreuna si discutau cu voce tare diferite experiente personale de parca s-ar fi aflat in intimitate intr-o sala care le era dedicata. In plus palatul are o rezonanta teribila care accentua vacarmul. Spre final devenise aproape insuportabil. Am evadat de acolo cautand tacere si dezamagita de colectie, de educatie, de o perspectiva pe care Marsilia a ratat-o.
Data viitoare cand ajung este pe lista MUCEM, muzeul civilizatiilor mediteraniene, o sansa poata sa imi sterg aceasta prima experienta.
Comentarii
Trimiteți un comentariu