Despre sanatate toata lumea poate da sfaturi

V-ati incumeta sa pledati la un proces la care sunteti acuzat de crima, desi sunteti nevinovat, pe baza sfaturilor unui blogger amator de procese penale?

V-ati incumeta sa claditi zona de rezistenta a casei intr-o zona expusa cutremurelor pe baza planurilor facute de un internaut aspirant dar fara experienta?

V-ati incumeta sa va dati copiii la o scoala unde toti profesorii sunt fosti crainici de radio ramasi fara servici?

Ah, nu? pentru ca v-ar fi teama de condamnarea pe viata, de naruirea casei, de esecul profesional al copiilor? Si atunci de ce v-ati ingriji niste boli grave in urma sfaturilor unui jurnalist reconvertit, cu idei fixe, fara niciun fel de experienta in domeniu? De ce ati incerca sa slabiti pe baza dietei propuse de fatuca ce va invata abdomene la sala de fitness daca ea habar nu are ce inseamna din punct de vedere biologic slabit? Cum suna decesul din cauza unui cancer de san tratat cu ceaiuri, in conditiile in care 90% din femeile tratate la timp supravietuiesc cel putin cinci ani? Numai intarzierea tratamentului cu 4-6 saptamani scade sansele de supravietuire la cinci ani cu 10%, ce sa mai spunem de intarzieri din astea lungi acordate altor experiente terapeutice.

Pacientul care se confrunta cu o boala grava, fie ca ea se numeste cancer, boala de inima avansata, boala cronica de ficat, infertilitate grava, este temator, crispat, nesigur si uneori nepregatit sa se infrunte cu situatia in care se afla. Asa cum se spune ca boala nu alege, nici teama nu prea alege. De fapt nici una, nici alta dintre afirmatii nu prea sunt adevarate. Boala ii poate alege cu predilectie pe cei care mananca incorect, care nu fac suficienta miscare, care fumeaza, abuzeaza de alcool sau au o mostenire genetica putin favorabila sau mutatii ale genelor aparute pe parcurs. Teama ii alege pe cei cu personalitati anxioase, de multe ori artisti, intelectuali, sau pe cei mai putin educati si superstitiosi. Barbatii sunt, in general, mai evitanti decat femeile. Dar toate astea sunt constatari statistice asa ca exista si minoritati.

Ei bine, persoanele bolnave, locuite de teama si predispuse la evitare, se agata mai mereu de solutiile facile. Direct sau dupa o negociere cu propria persoana. Cu cat tratamentele propuse de medic sunt mai infricosatoare - operatii, chimioterapie, tratamente dificil de suportat -, cu atat solutiile facile par mai logice si mai atragatoare indiferent de gradul lor de adevar. Daca cei care le propun sunt niste indivizi validati de societate - oameni renumiti, recomandati de catre altii, oameni cu statut social ridicat (dar nu in sensul financiar), cu atat in ochii pacientilor ei sunt investiti cu autoritate. Adica au autoritatea sociala de a livra solutia sociala. Dar nu si pe cea medicala.

Bineintelesi, nu toti pacientii predispusi la evitare si angoasa aleg solutia facila, nerealista. Alegerea este filtrata prin educatie, suport social, capacitate de autoanaliza. Insa ideea ramane: pacientii, odata ce isi cunosc boala si se confrunta cu pericolele ei, sunt vulnerabili, reprezinta tinte usoare pentru cei dornici sa le vanda solutii Deus ex machina. Ei trebuie protejati.

Protectia vine din partea medicului, daca ajung sa il consulte, pentru ca acesta este in masura sa explice mecanismele bolii si, eventual, ale vindecarii, cifrele asociate cu istoria naturala a bolii si cu tratamentul propus, riscurile terapeutice si, in general, toate perspectivele cu care pacientul poate sa se confrunte. Protectia vine si din partea societatii atunci cand aceasta isi joaca rolul din timp: educatia alimentara, stimularea exercitiului fizic, marginalizarea fumatului, toate acestea sunt presiuni pe care societatea are timp sa le exercite asupra fiecaruia dintre noi pentru ca noi sa adoptam conduite "bune", generatoare de sanatate.

Protectia insa este oferita si de lege. Este responsabilitatea legii sa protejeze indivizii vulnerabili de influentele celor care isi atribuie calitati pe care nu le au. In spatiul public, exercitarea oricarei profesii este reglementata. Cel care exercita profesia trebuie sa demonstreze ca are capacitatile - morale, psihologice si educationale - de a practica profesia respectiva. Daca dai consultatii de avocatura, trebuie sa fii intreg la minte, fara cazier penal si absolvent de drept. Daca dai consultatii de medicina, trebuie sa fii intreg la minte, fara cazier penal si absolvent de medicina. Niciuna din profesiile care necesita in medie ani buni de studii nu poate fi insusita rapid scurtcircuitand sistemul formal. Pentru ca oricare dintre ele necesita intelegere. Iar intelegerea nu este un proces imediat, nici chiar pentru cei mai inteligenti dintre noi. Ea necesita timp si acumulari de cunostinte inainte ca saltul sa fie facut.

Pacientul este un 'consumator' debusolat. Iertati-mi cinismul necaracteristic dar, din punct de vedere economic, el este un consumator pentru ca va alege fie un serviciu medical de stat, gratuit, fie un serviciu medical privat, mai costisitor dar construit 'pe masura asteptarilor', fie un serviciu alternativ care ajunge uneori sa il coste pe pacientul insusi mult mai scump decat credea/intelegea initial: ani de viata. De aceea, este rolul legii sa stabileasca cine poate oferi serviciile medicale si in ce conditii, si cine le poate oferi pe cele alternative care sunt de fapt COMPLEMENTARE. Psihoterapia este un serviciu complementar, ea potenteaza actul medical. Religia poate fi uneori, prin acelasi mecanism ca si psihoterapia, un serviciu complementar. Homeopatia poate fi complementara. Dar asta nu inseamna ca ma trezesc maine dimineata dupa un vis frumos si gata sunt homeopat. In Europa, exista mastere de homeopatie care includ o perioada de practica supravegheata, dupa modelul formarii in psihoterapii.

Nicio profesie de tip superior (adica elaborata, complexa) nu este lasata la intamplare in lumea asta. Numai in sanatate, toata lumea are impresia ca se pricepe. Vecina, prietena, colega de curs de zumba, bunica si sarlatanul din colt, fie ca e sarlatan voluntar (ca sa castige bani) sau involuntar (pentru ca e in faza maniacala si se considera vindecator), toti cred ca au dreptul sa va spuna ce sa faceti cu sanatatea/boala voastra. Este nevoie de educatie pentru a rezista contagiunii informationale (asa se numeste fenomenul asta pentru care nu exista vaccin). Este nevoie de informatie medicala pentru a fi in masura de a alege daca vreti sau nu sa va ingrijiti.  Dar este nevoie si de o lege care sa reglementeze practica medicala in spatiul public pentru a-i proteja pe pacienti de impostori.