The keys of a passion, LV si Frank O'Gehry

Daca pot sa imi aleg un arhitect, dintre cei pe care i-am vizitat in mai multe randuri, cred ca ar fi Frank O'Gehry. Cladirile lui - eu am vazut Walt Disney Concert Hall in LA si Museo Guggenheim la Bilbao - au si forta, si caldura... In plus, are obsesia unui leit-motiv pe care il pastrez si eu in rezerva: pestii. La mijloc este o poveste ciudata despre copilarie, bunica lui si modul cum spala pestii in cada pentru ca apoi sa ii curete si sa ii vanda (e ceea ce mi-a ramas in memorie asa ca povestea ar trebui verificata)... In orice caz, cunoasteti probabil cu totii sculptura lui giganta in forma de peste din Portul Olimpic de la Barcelona.

Evident ca atunci cand Fundatia Louis Vuitton si-a lansat sediul semnat Frank O'Gehry in Bois de Boulogne la Paris, cladirea si colectia au devenit o prioritate. Intamplarea face ca aveam programata o vizita la Paris nu prea indepartata, cu ocazia unui curs,vizita despre care voi mai avea poate ocazia sa va vorbesc.

Mi-am cumparat cuminte biletul online si am ajuns la Jardin d'Acclimatisation, partea dinspre Sablons a Bois de Boulogne, pe care am descoperit-o tot cu aceasta ocazie. Cladirea are forma unui vapor si, in stilul propriu lui Gehry, este inconjurata de apa. Numai ca inspre prora apa curge pe niste scari, formand valuri si mai ales generand zgomot de valuri. Si mi se pare ca este stilul lui Gehry sa integreze metal cu sticla si lemn dar si toate simturile deopotriva in cladirile lui.

In interior, restaurantul care da spre apa se numeste Chez Frank si are ca piesa centrala o sculptura suspendata formata dintr-o multime de pesti, creata de (ati ghicit!) Frank O Gehry. Puterea financiara a celor care au comandat cladirea  si care detin colectia (familia Arnault) se vede in cele mai mici detalii. Ma uit adesea la finisari ca sa inteleg importanta care i s-a dat cladirii. Aici piesele de mobilier prezinta adesea finisaje impecabile iar pielea culoarea 'taupe' a scaunelor si banchetelor din restaurant inspira calitate.

Desigur, la polul celalalt se afla controversele privind situarea in spatiul public a unei cladiri private care va deveni, ce-i drept, proprietate publica in 2062. Desi politicile financiare ale familiei Arnault nu imi sunt prea simpatice, mi se pare ca astazi este aproape imposibil sa mai construiesti la o asa anvergura fara sprijin privat. Dar recunosc ca dezbaterea ramane deschisa...

In onoarea deschiderii Fundatiei, una dintre expozitiile gazduite este Les clés d'une passion - The keys of a passion, o expozitie structurata in jurul pieselor cheie ale artei moderne si contemporane. Printre ele Strigatul lui Munch (nu chiar varianta cea mai cunoscuta, ci cea de-a doua varianta in ulei, detinuta tot de muzeul din Oslo), Dansul lui Matisse (de la Ermitage), Presentimentul Complex al lui Malevich, mai multe Marie-Thérèse ale lui Picasso si o mostra din ceea ce urma sa fie Coloana infinitului a lui Brancusi.

Complex presentment - Kasimir Malevich

Nu sunt multe lucrari insa ceea ce este absolut exceptional este intentia de a explica fiecare dintre ele cu detalii si semnificatie pentru arta contemporana. Am fost impresionata de Presentimentul complex al lui Malevich mai ales ca am vazut expozitia in ziua Genocidul Armean cand tocmai citisem un articol despre celelalte genociduri europene, printre care Holodomor. Malevich era ucrainean iar Holodomor este genocidul ucrainienilor de catre rusi prin infometare. Inca o poveste istorica destul de controversata pentru ca nu este unanima acceptarea acestui eveniment ca genocid. Dupa ce au anexat Ucraina, Rusia a avut initial o politica de sustinere a spiritului ucrainean care ulterior a virat inspre innabusirea lui, de teama intelectualilor ucrainieni. La inceputul anilor '30, s-au luat o multime de masuri de nationalizare a pamanturilor cu subminarea agriculturii, de inchidere a intelectualilor (printre care si Malevich) pana rezultatele au fost intr-atat de dezastruoase incat mai multe milioane de oameni au murit prin infometare. In Presentimentul Complex, Malevich il reprezinta pe omul ucrainean (cu camasa galbena) privind in zare unde se contureaza o casa rosie fara ferestre, o metafora a Uniunii Sovietice.

In afara expozitiei Cheile unei pasiuni, se gasesc si cateva sali dedicate colectiei permanente a muzeului. Printre preferatele mele se numara sala Alberto Giacometti despre care am spus ca a fost reintalnirea cu un vechi prieten dar si exponatele de Annete Messager.

Daca sunteti sau treceti prin Paris, va invit sa profitati de expozitie pentru ca nu stiu de cate ori veti intalni atatea capodopere itinerante sub un singur acoperis, explicate atat de clar intr-o expozitie cu forta si viziune. Si toate acestea nu oricum, ci intr-o cladire Frank O'Gehry. Monogramele le puteti lasa acasa pentru plimbarile mai snoabe de pe Champs Elysées :)