Luxul scrisului si memoria

N-ar trebui sa fie… Ziua ar trebui prevazuta in dotarile standard cu un pic de timp tihnit, suficient cat sa poti schita pe hartie sau pe laptop si altceva in afara de liste cu lucrurile care ti-au mai ramas de facut. Printre atatea exercitii zilnice de exprimare spartana, pierzi exercitiul frazelor si al compozitiei.

Vacanta este si ea un vartej in care doar acumulezi materie prima si documentare (putem numi documentare cititul in sine?).

Imi place sa citesc in vacanta pentru ca pot sa o fac in ritmul meu, uneori compulsiv, alteori lenes. Strecor tot felul de texte de opinie printre paginile de literatura dar nu prea reusesc sa strecor timp pentru scris. Probabil lipsa exercitiului isi spune cuvantul... De fapt inertia e tot mai mare. Ai senzatia ca iti trebuie secole sa construiesti un text :)

Si in final se acumuleaza zilele, lunile fara sa lasi nicio urma...

De multe ori blogul imi serveste cu adevarat ca un jurnal cultural sau oficial al evenimentelor unui an. Imi place sa imi notez toponimii, titluri, detalii, personaje, lucruri pe care stii ca risti sa le treci cu vederea in timp. De ce nu numele unui tablou dintr-o expozitie? Unul care a interesat dar nu suficient cat sa devina o capodopera... 

Si-apoi scriind toate acestea, am redeschis Persistenta memoriei a lui Salvador Dali. Stiu ca il cunoasteti, ca e un loc comun, supravizitat dar imaginati-va ca il redescoperiti asa cum redescoperim cateodata un cuvant pronuntandu-l la infinit pana isi pierde familiaritatea si devine straniu. Atat de straniu incat te intrebi "oare cunosteam cu adevarat cuvantul acesta?"

Poate ca ceasurile si-au oprit limbile la momente semnificative petrecute in jur de ora 6 sau in jur de ora 8 dar ele curg, si-au pierdut forma originala, pana distorsionarea e totala si disparitia sigura. Intre stancile bine conturate (o vedere dintr-o casa? o viziune dintr-o vacanta? o stanca din Cadaques-ul natal pentru ca amintirile din copilarie dispar ultimele?) si coltul obscur din dreapta jos drumul nu e foarte lung... Insectele s-au asternut peste tot in neglijenta, moarte, descompunere.

Suntem efemeri, asta e sigur. Si singura forma de a ne conserva memoria este scrisul... chiar daca asta inseamna dez-intimizare.