Evadarea imposibila

Cartea Lenei Constante Brauner "Evadarea imposibila" a fost un adevarat hit la noi in familie. Am citit-o amandoi pe nerasuflate, mai intai sotul meu si apoi eu, discutand si rediscutand intre noi amanuntele.

Stiu ca nu este corect sa incep in acest fel o cronica de carte pentru ca limitez foarte mult campul asteptarilor celor care ma citesc. Pe de alta parte, considerati fraza de inceput drept un avertisment asupra entuziasmului. Evadarea imposibila nu reprezinta nicidecum o opera desavarsita din punct de vedere literar. Din punctul de vedere al autenticitatii, insa, am apreciat fiecare minut de lectura, fiecare confesiune dureroasa sau umilitoare a autoarei.

Lena Constante a fost folclorista si artist plastic. Ea a lucrat in echipa lui Dimitrie Gusti explorand satele romanesti, a realizat tapiserie si apoi pictura iar intr-una din incursiunile in sate l-a cunoscut pe Harry Brauner, etnomuzicolog, fratele lui Victor Brauner si cel care avea sa ii devina sot. Cursul firesc al lucrurilor a fost intrerupt de procesul lui Lucretiu Patrascanu in urma caruia amandoi viitorii soti au fost condamnati (pe baza unor marturii mincinoase) la 12 ani de inchisoare in regim de detinuti politici. La cativa ani dupa eliberarea lor din inchisoare, in timpul lui Ceausescu, la rejudecarea procesului lui Patrascanu, sotii au fost reabilitati si au primit pensii de mizerie. 

Dupa caderea comunismului, Lena Constante a relatat in doua carti experienta ei din inchisorile comuniste. Prima dintre carti, Evadarea silentioasa, se ocupa de cei 6 ani petrecuti in izolare completa, ani in care autoarea nu a avut dreptul sa vorbeasca, sa realizeze orice fel de activitati (interdictia la munca dar ...evident si la citit, scris, sport, orice altceva ce ar fi putut sa faca timpul sa treaca mai repede). Singura activitate permisa si chiar obligatorie: statul in picioare in celula. Cea de-a doua carte care face obiectul postarii de fata, Evadarea imposibila, prezinta amintirile legate de restul detentiei, perioada in care a fost 'cazata' in cinci celule din inchisoarea de la Miercurea Ciuc, una dintre ele adapostind nu mai putin de 40 de detinute.

L. Constante - Infern IV

Marturiile din perioada inchisorii sunt extrem de variate si privesc cele mai banale detalii dar si persoanele din jur, colegele de celula. Umilintele sunt zilnice si sistematice, conditiile de igiena jalnice, alimentatia grav deficitara... De altfel, Lena Constante dezvolta un TBC pulmonar in perioada de detentie si o demineralizare osoasa importanta. Pedepsele pentru fapte aparent neinsemnate se succed fara scrupule si ele pot insemna 7 zile de carcera in care detinutele sunt alimentate doar de 3 ori (!!!) cu o bucata de paine, o ciorba fara consistenta sau o gamela cu apa calduta sarata... sau pot insemna incatusarea a doua detinute impreuna pana la tumefierea completa a membrelor si... experiente extrem de umilitoare pentru realizarea nevoilor biologice. Cred ca este o carte ce ar trebui sa devina lectura obligatorie a tuturor celor nostalgici sau macar indulgenti cu trecutul comunist.

Dincolo de violenta relatarilor, ceea ce surprinde si face cartea intr-atat de placuta este tonul sau..., de fapt, fiinta Lenei Constante. Autentica dar modesta, fireasca, ea nu se complace in a-si 'varsa veninul' impotriva celor care i-au distrus viata. Face pe ici pe colo cateva judecati de valoare asupra tortionarilor dar nimic mai mult, nimic mai malign, mai fundamental destructiv de atat. In rest rememoreaza, relateaza uneori cu jena detalii si... din cand in cand... cu fraze simple, impresioneaza sesizand adevaratele drame.

Trei astfel de reflectii m-au marcat pana la finalul cartii:

1. Faptul ca inainte de inchisoare prefera oamenii pe baza insusirilor intelectuale dar experienta detentiei i-a deturnat preferintele spre oamenii poate mai simpli dar cu insusiri morale solide.

2. Faptul ca a trebuit sa o ia la inceput dupa 12 ani de detentie (nedreapta), la 50 de ani, cand nu mai avea nimic: nici cariera, nici drepturi sociale, nici perspective, poate doar o familie care a sustinut-o emotional. Inclusiv casatoria cu Harry Brauner a avut loc dupa iesirea lor din inchisoare, in timp ce Brauner avea inca domiciliul fortat la Viisoara...

3. Faptul ca dupa eliberare a fost tratata mai prost decat o cersetoare de catre oamenii de afara ceea ce a facut-o sa constientizeze ca omenia pe care o sesizase in conditii critice nu este de fapt atat de bine reprezentata in fiinta umana.

Nu sunt o pasionata neconditionat a cartilor despre experiente din comunism. Sunt sensibila la subiect dar nu este nici pe departe tema mea de predilectie. Cu toate acestea, cartea Lenei Constante impreuna cu imaginea tabloului Infern IV care m-a bantuit pe parcursul intregii carti (reprodus mai sus) au facut din acest volum o lectura deosebit de impresionanta si de instructiva pe care v-o recomand cu toata convingerea.