Pana saptamana trecuta nu mai venisem in tara de 1 an si 3 luni. Asta e ceva destul de neobisnuit pentru ca in anii anteriori avusesem mai degraba un ritm de 3-4 calatorii pe an. Asa ca invitatia de a veni impreuna cu seful meu de la Montpellier la Congresul National de Coloproctologie la Timisoara m-a bucurat din multe puncte de vedere, inclusiv din cel de a revedea un pic din Romania.
Ma gandeam sa va povestesc cum se vede dupa un timp mai indelungat... Un Bucuresti cu multe zone noi, cu poduri si pasaje necunoscute pana acum, cu un centru vechi dinamic si plin de viata, cu povesti care imi reveneau in memorie incet-incet despre Bucur, Vlad Tepes, Mircea cel Batran, regele Carol etc... Intrucat il conduceam pe seful meu francez prin cateva locuri turistice, uneori le-am vazut si prin ochii lui... Si mi-a bucurat mult inima biserica Stavropoleos in care am gasit un grup de maicute citind slujba la lumina lumanarii intr-o atmosfera mai mult divina decat umana.
Si apoi Timisoara, pe care am descoperit-o prima data cu drag si emotie, intr-o zi senina, trecand pe langa Bega in zona cu magnolii inflorite. Va recomand gulasul si gombotii de la Casa bunicii daca ajungeti pe aici...
La congres am revazut cativa oameni dragi dar si persoane cunoscute care altadata reprezentau o buna parte din tabla noastra de sah profesionala, oameni pe care i-am urmarit sau care m-au urmarit de cand eram studenta... Am simtit ca unii dintre ei m-au abordat cu sfiala si sper ca pe zambetul meu scria ca e nejustificat: faptul ca sunt astazi in alta parte si ca fac acolo lucruri care imi plac, nu inseamna ca nu apartin un pic si de aici sau ca am uitat anii din tara cu bune si rele. Si apoi chiar daca trebuie sa iei in serios ceea ce faci, e intotdeauna mai bine sa nu te iei foarte in serios altfel iti pierzi prospetimea, disponibilitatea, posibilitatea de a evolua...
Mi-a facut placere sa descopar lucruri surprinzatoare in oameni despre care stiam foarte putin sau sa aduc la zi evolutia altora in care am incredere din punct de vedere profesional. Si nu, nu idealizez totul doar ca nu vad ce rost ar avea sa va vorbesc aici despre cei cu care nu am emotii pozitive de impartasit.
Organizarea a fost foarte buna, nivelul de engleza si indrazneala de a vorbi o limba straina au crescut semnificativ in randul oratorilor iar privelistea dealurilor cu vita de vie de langa cramele Recas a fost de neuitat.
Un multumesc din inima celor care ne-au invitat si care s-au ocupat de noi si un clin d'oeil complice tuturor celor care se regasesc in randurile de mai sus. Daca nu dau nume e numai pentru ca stiu ca poate preferati discretia...
Comentarii
Trimiteți un comentariu