Kiefer, Klee si ...Arendt

Am prins expozitia Anselm Kiefer pe ultima suta de metri si imi doream mult sa o vad pentru ca imi fusese 'highly recommended', printre altele si de catre parintii mei. Si nu am fost dezamagita... Si pentru ca atunci cand ceva se termina, altceva incepe, vizita la Pompidou a fost si o ocazie sa prind expozitia Klee pe primele sute de metri. Sa va povestesc...

Cozile la Klee erau enorme, cu asteptari de aproximativ 60 de minute asa ca am luat-o alfabetic si am inceput cu Kiefer.

Gheata si sange

Anselm Kiefer s-a nascut in 1945 in Germania (post-nazista dar asta ati dedus) pe care a cunoscut-o initial afectata de razboi. Intreaga sa opera pana in zilele noastre este o raportare la istoria si identitatea acestei Germanii, cu tot ce include ea - cronologic, poetic, metafizic. Inceputurile creatiei lui Kiefer cuprind o serie de personaje in solitudine, salutand nazist in mijlocul padurilor, marilor, pustietatilor.... Tot in aceasta perioada picteaza peisaje deserte, arzand, o alegorie a ramasitelor Germaniei de dupa razboi de o intensitate si o forta rar intalnite. 

Ordinele noptii

O referire recurenta la batalia din padurea Teutoburg intalnim pe tot parcursul operei lui Kiefer fie ca este vorba despre o confurntare a prezentului decazut cu trecutul triumfator al germanicilor, fie ca este vorba despre o speranta de renastere. Intre ele, se regasesc referiri la Albert Speer, arhitectul preferat al lui Hitler, care credea ca trebuiesc construite cladiri monumentale care maine vor fi ruine privite cu interes si considerate drept relevante de catre omul viitorului; referiri la Heinrich Heine « Ce n’était qu’un début. Là où on brûle/ des livres, on finit par brûler des hommes. » prin cartile arse omniprezente, la Rimbaud Le dormeur du Val, la Kabala, la Paul Celan, la Ingeborg Bachmann, la Madame de Staël. Anselm Kiefer renaste in diferite perioade ale operei sale sub infatisari diferite in spatele carora se recunoaste aproape cu usurinta aceeasi identitate, aceeasi obsesie, aceeasi cautare. Ca o nota de subsol, in perioada sa inspirata din poezie, culoarea isi pune amprenta pe opera sa fara a diminua din forta. Este prima data in muuuult -muuult timp cand reusesc sa vibrez in fata unui camp cu flori.

Dupa o astfel de calatorie incrancenata, dureroasa, scrasnind din cand in cand a poem si a floare, imaginati-va o descindere in universul satiric dar muuuult mai lejer al lui Klee. Paul Klee este si el un pictor de un imens talent insa cautarea sa are mult mai mult de a face cu forma si culoarea, ceea ce il distileaza pana la lejeritate atunci cand isi face aparitia dupa Kiefer. Mi-a trebuit un respiro: ca atunci cand te afli intr-un magazin de parfumuri si, dupa mai multe esente tari, trebuie sa mirosi o boaba de cafea ca sa te neutralizezi si sa mai poti respira altceva.

Dar nu e motiv de nelinistire: cei care ati vazut Kiefer cel mai probabil nu ati fost pusi fata in fata cu Klee iar cei care nu ati avut inca ocazia sa il vizitati pana acum, trebuie, din ratiuni organizatorice, sa va mutumiti de acum incolo doar cu Klee. Drept consolare, va spun, veti avea avantajul de a-l priza mai deschis si mai emotionant decat mine...

Si va mai spun doar atat: la plecare am iesit din Libraria Pompidou cu cartea Hannei Arendt - Le système totalitaire care cantarea tare greu in universul altfel imponderabil al intrebarilor.

Fug nu fara sa va las in compania lui Rimbaud - ultimele versuri din Le dormeur du Val

"Les parfums ne font pas frissonner sa narine;
Il dort dans le soleil, la main sur sa poitrine
tranquille. Il a deux trous rouges au côté droit".