Mintea ca un puzzle

In timp ce incerc sa ung rotitele propriei minti ca sa mai catar o treapta in responsabilitatile mele de cercetare complementare chirurgiei gasesc indicii legate de universalitatea actului de creatie.

Am vazut recent (cel putin) o expozitie si un spectacol de dans care ma fac sa cred ca parghiile creativitatii sunt aceleasi, ca analogiile si asocierile nu vin singure ci doar daca le cauti intens si ca de fapt mintea noastra este un puzzle gigant alcatuit din toate imaginile, sunetele, mirosurile, lecturile, atingerile, miscarile si ... tacerile pe care le-am experimentat vreodata (ok, pana aici e echivalent cu apa calda). Doar ca simt nevoia sa adaug, si probabil ca si asta a mai enuntat altcineva inainte, in cazul mintii asamblarea si reasamblarea pieselor nu se face intr-o ordine unica. In functie de piesele selectionate si de ordinea asezarii lor pe tabla de joc, rezultatul este in mod misterior complet diferit.

***

Picasso colectiona primitivi inca de la inceputul carierei sale de artist, atunci cand banii erau inca putini. La Musée du Quai Branly este astazi o expozitie extraordinara pe care va invit sa o vedeti daca aveti ocazia: Picasso si Primitivii. Nu numai ca veti putea vedea piesele extraordinare ale colectiei lui Picasso insotite de documente fotografice care atesta prezenta lor pe tot parcursul vietii private a pictorului dar veti descoperi ca mine, poate cu aceeasi uimire si acelasi extaz, cum aceste piese au fost parte din procesul creativ. Masti africane simplificate geometric si transpuse in decorul de fond, cautarea nudului perfect prin reproducerea stilizata a unei siluete africane in perioada neo-clasica a lui Picasso, alte masti care se traduc prin personaje inventate in perioada cubista... expozitia este de fapt o fereastra catre mintea artistului.

Si nu doar a artistului... Este o fereastra deschisa catre ceea ce ar putea fi mintea noastra a tuturor. 

Intr-o alta expozitie vazuta tot recent - retrospectiva lui David Hockney venita de la Tate la Pompidou -, artistul britanic remarca extraordinara versatilitate a lui Picasso si incearca sa aplice tehnica multiplicitatii stilurilor in propria opera impunandu-si la o varsta destul de tanara sa picteze inspirandu-se din Matisse, Gauguin samd. Este o reprezentare mai rudimentara a fenomenului ce lega pictura lui Picasso de arta primitivilor pentru ca influenta este mai putin disimulata si procesul de transformare este unul inca imatur. Dar fereastra este deschisa si acolo: intotdeauna incepem prin a fi un pic stangaci cand aducem influentele lumii in propriile noastre creatii.

***

In weekend am fost la un spectacol de dans contemporan: compania Preljocaj cu Piesele din New York - un cumul de doua reprezentatii, Spectral Evidence si La Stravaganza. Am scris si pe Facebook ca mi-a placut aproape totul: modul cum a stiut sa gestioneze ritmul, finalizandu-si spectacolele exact acolo unde incepeai sa te detasezi si sa vezi repetitia; tehnica artistilor; combinatia pieselor; versatilitatea decorurilor; finalurile etc.

Ideea puzzle-lui m-a urmarit si aici pentru ca am realizat cate imagini au fost resuscitate din memoria mea de catre spectacolul pe care il urmaream: picturile lui Van Gogh la Arles, costumul arlezienelor, fragmente din Sinuciderea fecioarelor, Angelus de Millet, La Danse de Matisse, autoanaliza lui Chtchoukine. In fine, toate astea sunt strict personale si este vorba strict de modul meu de decodare. Ideea este insa acolo. In fata cu dansul, puzzle-ul s-a rearanjat pentru mine intr-o dinamica noua.

***

Inevitabil ma gandesc daca reusesc sa import toata aceasta multitudine de analogii si in medicina. Nu asa cum redactezi o lucrare stiintifica, citand ordonat toate referintele care au facut posibila sau au precedat cercetarea personala. Altfel, cu mai mult zvâc :) Cei care au simt al umorului foarte dezvoltat reusesc sa importe analogiile in viata de zi cu zi. Dar oare poate analogia cu arta sa reprezinte scheletul creatiei stiintice? Va tin la curent... :))