Alice Neel si natura umana

Vara aceasta am ajuns la Arles la Fundatia Van Gogh. Cladirea este mica insa ofertanta pentru expozitii si, cu toate ca operele permanente semnate Van Gogh sunt putine, surprizele pot oricand aparea. A fost cazul expozitiei semnate Alice Neel, o artista pe care pana atunci nu o cunosteam.

Artista, nascuta la 1900, a avut o viata destul de agitata, impartita intre esecul mai multor relatii, moartea unora dintre copii, trecerea brusca de la prosperitate la saracie, militantismul pentru partidul comunist s.a.m.d.

Opera lui Alice Neel, realizata cu tuse expresioniste, este de multe ori axata pe portret si iti da senzatia unei viziuni ascutite asupra naturii umane. Dupa mine, Alice Neel reuseste sa surprinda in portrete simple atat fatada, o anumita senzatie a frumosului/uratului, cat si intregul mecanism interior. Portretele au precizie acolo unde nu te astepti (o adevarata obsesie a redarii detaliate a pantofilor), scot adeseori in evidenta expresia penetranta a ochilor ce amesteca adeseori cel putin doua stari din gama teama, oboseala, tristete, rautate, superficialitate, aroganta, si prezinta o plastica a trupurilor revelatoare. Nudurile ei feminine sunt un exemplu uneori pentru senzatia de dezabuzare, portretul lui Andy Warhol cu contrastul dintre figura intinsa si impecabila si corpul cu nenumarate cicatrici poate fi un alt exemplu. Portretele copiilor au fost pentru mine la fel de impresionante parca reusind sa ne imerseze in lumea aceasta a copilariei care nu e numai un taram al jocului si al cresterii ci si o lume a frustarii, a discrepantelor dintre ceea ce vrei si ce se poate, a inegalitatilor dintre evolutia corpului si a mintii.

M-au emotionat multe dintre lucrarile ei si am aflat de la doamna care se ocupa de libraria Fundatiei ca in general operele ei nu lasa indiferent pe nimeni dar nu "plac". Pot sa inteleg aceasta remarca din perspectiva individului care se fereste sa afle adevaruri prea crude despre el insusi si cei din jur. In acest "nu plac" descopar un fel de mecanism de protectie.

De altfel, as spune ca asta e senzatia. Uneori te-ai feri de portretele ei atat de adanc par sa patrunda, atat de sfidatoare sunt privirile care spun ce au de spus indiferent de cate ziduri ai pune intre tine si ele.