De ziua mea

Mi-am organizat ziua asa cum, de regula, imi organizez si viata: cu un pic prea multe angajamente pentru ca totul sa fie fara cusur :) Norocul meu e ca am fost  impreuna cu familia in cvasi-totalitatea ei intr-un loc "tihnit", complet "decuplat" de exterior... asa ca oricat n-as fi avut timp sa ma gandesc ziua, tot am fost nevoita sa constat seara.

Ma gandesc adeseori ca daca timpul trece repede este si din cauza mea. Am avut un inceput de 2018 extraordinar din punct de vedere profesional, cu invitatii prestigioase pe alocuri, si o recunoastere profesionala pe care mi-o doream de mult dar la care nu ma asteptam sa vina dintr-o data. Dar nu stiu unde s-au dus lunile intre ianuarie si mai. Pot sa va citez vreo cincizeci de zboruri cu avionul dar foarte putine... momente.

Nu ma plang, am savurat fiecare minut. Dar pe termen lung nu cred ca pot sa functionez numai cu graba, deadline-uri, cafele de aeroport (uneori chiar bune)... Imi trebuie timp de reflectie, dimineti tihnite din cand in cand, permisiunea de a ma gandi la lucrurile care imi plac iar, in schimb, am un planning pe septembrie... aproape mai infernal decat cel din februarie :)))

Intr-una dintre plecarile astea despre care va tot vorbesc, am convins de interesul unui proiect cu chimioterapie intraperitoneala un profesor de oncologie din Lyon  pe care l-am simtit foarte reticent la inceput. Apoi rezidentii stransi in jurul nostru ne-au intrebat (avand varste foarte diferite unul de celalalt) cum procedam cu life-work balance. Eu am recunoscut ca e doar inceputul challenge-urilor si ca sper sa pot sa alternez perioadele foarte profesionale cu cele foarte personale. Apoi l-am vazand surazand sceptic dar intelegator si spunand ca asta nu prea se poate...

Surasul asta mi-a ramas asa cum iti ramane uneori in minte cate o privire pe care ai schimbat-o cu cineva semnificativ si pe care, apoi, poti sa o derulezi de sute de ori in memorie. Imi revine uneori ca un emoticon obsesiv peste incercarile mele naive de a recrea calendarul...

Profesia mea este facuta din presiune. Din presiunea interna, constanta, indelebila de a fi mai bun si de a face lucruri mai ambitioase. Din presiunea acuta a gestului chirurgical care nu admite eroare fara consecinte brutale. Din presiunea de a publica, din presiunea de a creste valoarea institutiei tale, din presiunea de a fi un bun orator, din presiunea de a convinge, din presiunea de a lua in calcul toate componentele tratamentului unui pacient, din presiunea de a fi mai indraznet pentru ca domnii care au ca merit principal rezonanta vocii sa nu te acopere la sedinte (asa e la noi, cu domnii, in alte locuri o fi si cu doamnele, nu stiu), din presiunea de a nu uita nimic, din presiunea de a invata constant, din presiunea de fi mai mult decat la zi, de a fi initiatorul a ceea ce e "la zi"...

Presiunea asta nu e numai in chirurgie, poate fi si in cardiologie, si in informatica, si in politica. Asa ca nu am alt merit decat faptul ca va vorbesc despre ea.

Dar ...de ziua mea, pe langa toate cele obisnuite care incep mereu cu sanatatea, imi doresc sa nu uit cum poti sa fii din cand in cand copil si sa faci sa dispara toata presiunea ... printr-un truc de magie sau privind surasul propriului copil!