950 km si 1000 de ganduri

Saptamana asta, am mers cu masina Bucuresti-Cluj-Bucuresti, prilej de ganduri multe si muzica buna. Nu putine dintre ganduri s-au indreptat catre blogul acesta.

In primul rand, vreau sa spun ca cititorii lor sunt si cititorii nostri, asta pentru ca textul In afara globului de sticla a ajuns in Dilema Veche. Pe pagina 2, e adevarat... dar tot e semn bun

Pe de alta parte, pentru prima data zilele astea am avut sentimentul acut ca mai poate aparea o schimbare. Stiu ca e aiurea sa spun asta acum cand singura schimbare certa e ca ni se va scadea 25% din salariu, cand bursa din NY sufera si cand Grecia declara falimentul. Dar senzatia asta naiva ca a mai ramas ceva de facut n-am mai avut-o de ani multi. Am vorbit la Cluj despre cum as vrea sa schimb rezidentiatul, despre ce e gresit si ce e de facut, despre ce e inechitabil si ce e insuficient si am avut senzatia ciudata ca am fost inteleasa. Si nu ma asteptam. Am avut si senzatia ca mai exista cativa oameni care gandesc la fel. Nici la asta nu ma asteptam. Mintea mea amortita pana nu demult parca ar fi vrut sa se trezeasca, sa faca din nou ceva.

Am un mic demon de voluntariat social care nu-mi da pace. Care tresalta de bucurie cand vede initiative precum Tara lui Andrei sau Premiile in educatie. Care vrea schimbare in bine dar nu, asa, moca ci sa puna umarul.

Sunt hei-rupista. Ca sa dau cu batu-n balta o sa spun ca probabil ca mi se trage de cand am fost numita Comandant de detasament in clasa a IIa si faceam ordine in clasa, cu aceeasi colegi cu care ma intalneam dupa-amiaza la joaca de-a zeii si zeitele (eh, da, citisem cu totii Legendele Olimpului ale lui Alexandru Mitru si era o scoala din Berceni). Sau mi se trage de cand, printr-a IV-a, am facut revista scolii - se numea Prietenia/ La amistad si era bilingva (ajunsesem la scoala de spaniola). De mica nu mi-a dat pace microbul si acum, ca-s mai mare, mi-am luat o groaza de bile negre pe tema asta.

Si pana acum sunt mandra de copilul meu SSCR pe care l-am ingrijit in primii lui 2 anisori dupa care l-am trimis pe la altii, mai dinamici si mai proaspeti la minte decat mine, care acum l-au facut partas important la Congresul National de Chirurgie. Si s-a facut mare, frumos si destept si, cu toate astea, nu uita din cand in cand sa-si aduca aminte de mine.

Ma uit la textul asta si-mi pare destul de personal. Dar il voi posta pentru ca, in definitiv, asa a fost saptamana asta: entuziasta.

Si ca sa le dau si bucurestenilor un motiv, iata, se poate vorbi despre Bucuresti pe site-ul NY Times de bine. La sectiunea Travel. Enjoy!