Proteste si indignari

Stiam ca francezii sunt experti  in greve si proteste dar varianta pe care urmeaza sa o relatez e ceva nou pentru mine. Stateam linistita in asteptarea deschiderii check in-ului la aeroportul Charles de Gaulle din Paris cand mi s-a parut ca desprind din fundal un zgomot mai deosebit. Era ceva vag si am decis sa nu-i dau atentie punand totul pe seama oboselii. In plus nimeni in jurul meu nu a schitat niciun gest. Pe masura ce continuam lectura articolului in care eram cufundata, zgomotul parea sa devina mai puternic. Pareau tipetele unei femei... Am respins ideea sub argumentul ca ma aflam intr-o zona foarte supravegheata. Zgomotul a devenit si mai puternic. Se intelegea „ ... Sarkozy”. Deja imi formulasem clar faptul ca era vorba despre un protest. Apoi mi-a aparut in fata grupul din fotografie pledand pentru drepturile palestinienilor si impotriva amestecului lui Sarkozy. Ok, poate nu erau chair francezi dar scena se intampla in Franta. Intr-o duminica altfel linistita...

Tot din ciclul proteste europene fac parte Indignatii. Primii indignati au fost in Spania. Acolo s-au adunat in numar mare provenind in mod special, se pare, din randul studentilor, au ocupat (autorizat) pietele centrale si au inceput sa faca focus grupuri pe problemele economice si sociale ale tarii. Varianta franceza de provincie: mai multi tineri, in mare parte nespalati, mirosind a alcool, purtand cate o bere in mana, s-au asezat pe jos in piata centrala in cercuri concentrice si au inceput sa ia cuvantul propunand solutii pentru iesirea din criza. Si-au spus tot Indignati. Ca simplu trecator nu as fi mers pe mana niciunuia dintre ei: indivizii care nu pot sa-si gestioneze singuri nici macar igiena pot veni cu o solutie viabila pentru tara? Ok, poate haina nu-l face pe om, dar curatenia?