Scandalul Udrea in Tabu

Nu imi place Elena Udrea: nu imi place ca femeie (nu o gasesc prea frumoasa, nu imi face placere sa o vad in pictoriale, nu ader la stilul ei planturos); nu imi place ca politician (multe greseli, un rol constant de rotweiler al lui Basescu ce iese mereu la atac atunci cand dusmanii acestuia deschid gura - vezi in scandalul cu biletelul Tariceanu, nu-mi place pregatirea aproximativa pe care o are in orice domeniu, nu-mi place reputatia sa mai degraba cenusie legata de calitatea de 'abonat la Primarie' a sotului ei, de contractele oneroase despre care s-a scris in presa, de modul cum a condus brandul de tara despre care am scris etc); nu imi place ambitia ei desantata. Daca are un merit acesta este ca deprinde destul de rapid mijloacele moderne de comunicatie (are blog :-), vorbeste cu termeni actuali - brand etc) si e vizibila (a facut o groaza de aparitii in calitate de ministru al turismului si, daca nu ar fi vorba despre ea, probabil ca am recunoaste ca acesta este partial rolul unui ministru al turismului).
Am spus toate acestea ca sa se inteleaga ca am pornit de la minus.

Dar nu imi place nici privirea obtuza a natiei, ingustimea de spirit, incremenirea in trecut, atacul la persoana generalizat, gustul pentru sange si excremente al unui public care scrie pe forumul ziarelor injurii mereu sub pseudonim.

 Asa ca ma vad obligata sa combat opinia publica in ceea ce o priveste pe dna Elena Udrea in doua situatii:

1. cea mai veche: rochita Dolce&Gabbana a carei poza o aveti alaturi. Nu cred ca in vreo declaratie de avere se specifica faptul ca Elena Udrea este o persoana saraca ce traieste din salariul de ministru. Atata timp cat tinuta este decenta nu inteleg de ce trebuie sa mi se para indigest faptul ca o femeie politician se imbraca intr-o rochie din ultima colectie. Prefer, daca vreti, sa fie asa decat sa o vad sleampata sau ieftina. De ce e acceptabil ca o femeie care nu se ocupa cu nimic (Bianca, Monica Columbeanu etc) se imbraca din magazine scumpe iar faptul o femeie care are o profesie (avocat, medic, politician)  se imbraca din aceleasi magazine ne provoaca indigestie? Dincolo de forma si imprimeul cu mici variatii ale costumelor masculine, decelam rareori firma la care au fost facute (cel putin pe sticla, fara sa atingem materialul sau sa evaluam croiul) dar sunt sigura ca si barbatii isi achizitioneaza piese vestimentare scumpe, poate chiar mai scumpe. In plus, politicienele din alte tari si din a noastra se imbraca mai mereu scump ( Christine Lagarde prefera Chanel, spre exemplu, si nu inseamna ca automat deducem faptul ca va gestiona prost banii FMI, Michelle Obama si-a facut un merit din promovarea designerilor de lux americani fara sa ne deranjeze faptul ca acest lucru se intampla intr-o perioada de criza etc). Probabil ca daca ar fi abordat clasicul 'taior' prafuit al politicienelor nu mai avea nicio importanta brandul pentru ca nu ne sarea in ochi. Singura problema pe care o vad este ca i se poate reprosa ostentatia intr-o tara in care lumea e majoritar saraca si trista. Ostentatia poate fi, cel mult, un defect de caracter si nu o vina. Si cred ca atunci cand apar dispute in spatiul public, trebuie facuta diferenta. Iar daca jurnalistii au de investigat ceva, acest lucru nu este firma de provenienta a rochitei (fac exceptie revistele pt femei, of course) ci provenienta banilor personalitatilor politice. Sa vedem cate dosare de presa apar in aceasta privinta...

2. Se pare ca recent Elena Udrea a pozat pentru revista Tabu. Nu oricum ci 'deghizata' in 5 personaje feminine celebre. Sa reiau: Evita Peron, Cleopatra, Margaret Thatcher, Jackie Kennedy si... Madonna. Prin urmare a fost acuzata de o groaza de lucruri de la indecenta la megalomanie. Daca vreti, nu am nicio problema ca un om politic sa aiba un spirit ludic. Imi amintesc ca atunci cand Mona Musca a pozat imbracata doar intr-un prosop in Plai cu boi nimeni nu a acuzat-o de nimic. Doar ca Mona Musca era mai putin aratoasa si atunci pictorialul a fost mai mult asociat cu ironia si autoironia decat acesta dpdv opiniei publice. Pe scurt avem un obicei prost: nu inghitim femeile aratoase, autonome si cu bani decat atunci cand ele sunt amantele unui presedinte cu probleme de personalitate. Nu le putem vedea cu ochi buni atunci cand se joaca de-a politica, dar savuram momentele in care se prezinta la tv in ipostaza de amanta si jucarie prezidentiala aducand scrisorele de budoar. As spune ca exista o coloratura machista a societatii dar nu imi place cuvantul asa ca nu pot decat sa spun ca suntem obtuzi, intunecati, limitati, operam cu sabloane, cu continuturi deja cunoscute si nu avem nicio sansa sa atingem reperele de egalitate in sanse ale Uniunii Europene. Savuram femeia-trofeu atata timp cat ea este produsul cuiva, nu produsul propriei persoane. Nu avem simtul umorului si, mai mult, traim intr-o confuzie a prioritatilor.

Acesta din urma este motivul pentru care am scris postarea. Am mai spus-o si mai demult: confuzia notiunilor, prioritatilor, argumentelor este una dintre principalele boli ale societatii. Suntem in stare sa scriem zeci de pagini despre defectele de caracter ale altora (asta se numeste barfa, nu?) dar nu suntem in stare sa investigam si sa scriem despre vinele lor conform legii (ceea ce s-ar fi numit justitie). Incarceram somerele/pensionarele care au furat un mar pentru copii dar lasam sa traiasca in liniste fraudele de miliarde. Ne zgandare faptul ca politicienii isi permit rochii si tablouri de o mie de euro dar digeram perfect comisioanele si mita...