Sufar de eclectism

De cand imi amintesc, nu stiu sa fiu apartinut vreodata intru totul vreunui grup. Am fost mereu prea alba pentru negri, prea neagra pentru albi, si asta fara sa fiu mulatra :)

Intr-un an, am stat la coada la Noaptea muzeelor la MNAC si m-am uitat in jur. Poate daca ar fi fost sa aleg un muzeu in Bucuresti in care ma simteam acasa, acesta ar fi fost MNAC-ul pentru indrazneala, plurivalenta, dinamica exponatelor. Si totusi ma uitam la cei din jur si nu ma regaseam in gusturile lor. Ne uitam la aceleasi filme experimentale si zambeam sau plangeam cu aceleasi lacrimi dar nu aveam mare lucru sa ne spunem la petrecerea de sus la care oricum nu beam aceleasi bauturi. Nu aveam deloc aceeasi aparitie si nu degajam aceeasi impresie. A fost la fel peste tot: la scoala, la spital, la universitate (poate o perioada mai putin), in tara asta, in tara cealalta. Am tot timpul (si) alte preocupari fata de cei din jur. Nu sunt de aici dar nici de acolo. Sufar de eclectism.

Chiar in timp ce scriu imi dau seama ca si blogul acesta este prea eclectic: are de toate - despre carti, despre filme, despre expozitii, despre arta plastica, despre cafele, despre mancare, despre moda, despre reviste, despre teatru, despre stiinta, despre medicina, despre politica, despre interviuri, despre suflet, despre dragoste, despre masini, despre sarbatori, despre lacrimi, despre calatorii, despre cupluri si prietenii, despre reguli. Cred ca oricare dintre voi va puteti gasi macar o particica pe aici dar cel mai probabil nu va veti regasi majoritar aici. Blogul asta e prea structurat ca sa fie tandru si prea dulceag ca sa fie rational :) Si am citit ca nu e nici la moda pentru ca acum dau bine blogurile de nisa. Ceea ce se intelege: sa ai un blog de nisa te face un om serios, un expert.

Mult timp n-am inteles ce e cu lipsa asta de apartenenta... De fapt nici acum doar ca nu-mi mai fac probleme. Viata insasi e eclectica si ne-o dorim cu totii asa ca nu poate fi foarte rau sa ii semanam. Savuram mai multe surprize out there si ne bucura gustul a tot. Fara suparari ideologice...doar ca parte a dialecticii. Si-apoi pana la urma tot descoperim un coltisor si un om cu care ne simtim acasa... Ceea ce va si doresc! La multi ani!