Identitatea dă semnificație întregii lumi

Pe Vlad Stroescu il cunoasteti probabil de pe blogul sau personal Dulce Mahala sau de pe cel profesional, pe Medlive, unde scrie in calitate de medic psihiatru. Indiferent unde il cititi, regasiti pasiunea pentru muzica, fotografie, politete, biciclete si eruditie. Dar ceea ce mie personal imi place foarte mult este modul firesc in care stie sa vorbeasca despre problemele cele mai complexe asa cum numai cineva care a gasit echilibrul intre cunoastere si propria persoana poate sa o faca.

Pentru Proiectul Jocul Orb, Vlad Stroescu a acceptat sa raspunda catorva intrebari despre identitate:

1. Ce este identitatea unei persoane? Care ar fi diferenta intre identitate si sine?

Sinele e un concept foarte vast, care cuprinde numeroase straturi ontogenetice si filogenetice. Identitatea e legată de psyche, adică de conștiința de sine, un fenomen situat în straturile „superioare” ale sinelui. După Daniel Denett, sinele este atât de heterogen și contradictoriu, încât îl aseamănă unui „pandemonium”, în care conștiința este singurul element de unitate, sau care dă cel puțin iluzia de unitate. Un computer ar putea avea un sine, dar nu are o identitate. Identitatea este însă mai mult decât simpla intuiție că exiști și ești unic, identitatea este cea care dă semnificație întregii lumi. Un computer ar putea să te învingă într-o partidă de șah, însă asta nu înseamnă că acel computer are o înțelegere reală a jocului de șah. Clasificarea și abstractizarea, care sunt fundamentele raționării la Homo sapiens, au pornit probabil de la împărțirea lumii în sine și non-sine, adică de la identitate.

2. Identitatea sufera o transformare permanenta sau, odata formata, oscileaza foarte putin in jurul unei situatii fixe?

Conștiința este cel mai fluid strat ale sinelui. Orice schimbare care nu e doar entropică, nu e deteriorare, începe de aici. Pe de altă parte, identitatea este baza conștiinței, așa că măcar ea trebuie să aibă o oarecare stabilitate. De obicei, când identitatea fluctuează, nu e de bine, chiar dacă se poate întâmpla oricui. Există persoane care își petrec întreaga viață punându-și sinele sub semnul întrebării, și pentru care niciun sens nu este sigur, cum se întâmplă în tulburarea bordeline a personalității. Oricum, personalitatea unui om are în ansamblu o mult mai mare inerție decât identitatea. 

3. Putem vorbi despre mai multe identitati la acelasi individ? Tine de normal sau patologic? Poate cineva avea identitati diferite in contexte diferite?

Depinde de unde privim individul. Din afară, identitatea noastră variază în funcție de mediul social, indiferent de cine suntem în intimitatea noastră. Marx credea că alienarea apare doar în capitalism, însă orice societate este alienantă într-o oarecare măsură, pentru că rolul nostru în societate, adică identitatea noastră socială, nu este alegerea noastră decât cel mult parțial. Însă din punctul central de vedere, al conștiinței, identitatea este una singură, practic prin definiție. Vedem prin filme „personalități multiple”, dar o asemenea tulburare, dacă există, este foarte rară. Mult mai des ne întâlnim cu fragmentări ale identității, așa cum se întâmplă în psihozele delirante, în „sindromul de automatism mental” din schizofrenie, când pierzi dreptul de proprietate asupra propriilor gânduri și percepții, trăind convingerea că ele aparțin unei conșțiințe exterioare și, adesea, malevolente.

4. Scoala psihanalista prefera testele de personalitate proiective. In viata cotidiana, putem descrie fidel identitatea cuiva pe baza produselor sale de creatie (ex. scris)si a alegerilor sale? 

Orice creație, să-i zicem artistică, are întotdeauna un dublu efect: unul revelator, și unul contrar, de ascundere. O operă de artă poate aduce informații prețioase despre autor, chiar unele pe care nu ai cum să le afli altfel, însă este în același timp un paravan între tine și autor. Mai mult, o creație care reflectă fidel personalitatea autorului, și nimic mai mult, nu poate fi decât o creație modestă. Nu ne place Bach pentru că muzica lui ne arată cum era el, ci pentru universalitatea muzicii lui. La fel și Shakespeare. Îmi imaginez că testele proiective nu funcționează în cazul marilor artiști. Mai mult la oamenii obișnuiți, probabil, a căror personalitate se reflectă în alegeri și creații. Însă și oamenii obișnuiți sunt uneori capabili de transcendență, și dacă există o poartă de evadare din  închisoarea propriului sine, atunci ea trece prin conștiință, și deci prin identitate.