Asasinul din Toulouse mort

Am asistat astazi prin intermediul televiziunii la una dintre cele mai impresionante operatiuni de capturare a unui terorist... Nu in tari exotice ci intr-un oras al carui nume este legat de cercetare, aviatie si medicina: Toulouse. Timp de 5 minute am ascultat live la tv rafale de impuscaturi, asa cum uneori vezi in filme cand pare ca astfel de actiuni tin de imaginar.

Mohamad Merah, autorul crimelor de la Toulouse, islamist extremist, antrenat in Pakistan (se pare), a fost sub asediu timp de 31 de ore. In primele 20 de ore a comunicat intensiv prin statii radio cu fortele de ordine, exprimandu-si in cateva randuri disponibilitatea de a se preda. In ultima discutie, la 22.45, in urma careia a intrerupt contactul cu politia si fortele speciale, a afirmat ca va muri cu arma in mana. Datorita absentei oricareui semn de viata, in randul presei si poate al oficialitatilor (daca nu a fost o strategie), a existat suspiciunea ca Mohamed Merah s-ar fi sinucis.

La orele 10.30 ale diminetii, RAID (trupele speciale) au aruncat trei grenade, asa cum facusera si in alte randuri, in scop de provocare si intimidare dar si pentru a indeparta usa de la intrare. Nu a existat niciun raspuns. Pe la 11.20, dispozitive video au fost introduse in apartament in scopul de a surprinde imagini si a detecta prezenta individului. Nu a fost reperata nicio persoana in camerele apartamentului iar, in momentul in care dispozitivele video au patruns in baie, Mohamed Merah a iesit cu pusti automate in mana, cu o violenta nemaiintalnita conform spuselor celor de la RAIS, si a tras in rafale timp de 4-5 minute. Politistii si RAID au ripostat, doua persoane au fost ranite, dar Mohamed Merah S-A ARUNCAT PE FEREASTRA CONTINUAND SA TRAGA. A fost gasit mort pe caldarim, cu arma in mana.

***

Vorbim despre Europa, "leaganul civilizatiei", asa cum obisnuim sa o supranumim, spatiul in care traim multi dintre noi, aparent in pace indiferent de culoarea pielii sau de biserica la care ne inchinam. Vorbim de psihopatie dar si de un individ care, indiferent de origini sau religie, este un produs al societatii si sistemului educational francez. Probabil ca, la capatul povestirii de mai sus, singura intrebare care imi rasare in minte este: cum a fost posibil? Unde greseste societatea contemporana daca apar asemenea acte patologice in sanul ei? Daca indivizi (desigur, cu factori de risc psihologici: absenta figurii paterne, delincventa juvenila,  nivel redus de trai etc) se erijeaza in asemenea acte de violenta extrema? Ce anume suscita si alimenteaza asemenea reactii halucinante? Nu cred ca putem gasi raspunsurile in razboaiele din Afganistan si Irak, chiar daca exista inca intrebari fara raspuns in ceea ce-l priveste pe Mohamed Merah...

Comentarii

  1. """
    S-A ARUNCAT PE FEREASTRA CONTINUAND SA TRAGA
    """

    Sunt destul de sigur ca o scena asemanatoare am vazut in primul "Die Hard" :) Ceea ce spune destul de multe despre puterea imaginilor, mentalul (audio-vizual colectiv) and so on. Cum ar fi faptul ca in cazurile de genul asta, aflate in centrul atentiei media si publice, tot continentul se intreaba cat de aproape e Apocalipsa :)) dar atunci cand o suta, doua sute de etiopenie/libieni/sudanezi etc. dispar fara urme si nefilmati de nimeni pe cand incearca sa traverseze Mediterana in drum spre Sicilia, spre Europa "civilizata" :), nimeni nu mai zice mai nimica :))

    Ce e trist e faptul e ca in loc sa reactioneze rational probabil ca oficialitatile franceze (si cele de dreapta europene in general) vor incepe sa ia si mai multe masuri anti-emigrare, anti-orice care nu a aduce a "civilizatie europeana".

    RăspundețiȘtergere
  2. Exact asta ma gandeam si eu... Imi venea sa mai fac un post din asta cu un mesaj un pic diferit: prestatia RAID-ului de o parte si scenariul dupa care si-a trait sfarsitul Mohamed Merah, inspirat din Die Hard sau Terminator (se pare ca era fan Terminator).

    Probabil ca Merah face parte dintr-una din primele generatii crescute cu filme hollywoodiene de actiune si videogames cu violenta. Nu prea stim ce va da asta pentru generatiile viitoare.

    Si probabil ca ai dreptate si cu reactia. Deocamdata vorbim despre pedepsirea indoctrinarii

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu