Incepusem sa va povestesc un fel de istorie a mea personala cu subiectul asta dar intre timp am sters pentru ca nu e relevanta. Indiferent de trecut, de evolutia mai rapida sau mai lenta, astazi dispunem de posibilitati imense.
Lucrurile se pot sti foarte precis. De cate ori avem vreo intrebare de cultura generala sau de informare profesionala, google-uim. Am primit de cateva zile intr-un grup de forwarduri un powerpoint cu orasul Montevideo. Cand eram liceana, corespondam cu un amic ce locuia in Montevideo... mi-ar fi placut sa pot vedea orasul in care sta online, fara sa trebuiasca sa ajung acolo. Macar sa imi fac o idee, sa imi imaginez cum arata viata de acolo. Un alt prieten, inca prieten foarte bun, locuia in Ciudad de Mexico. Imi trimitea deseori carti despre orasul si tara sa, adeseori le devoram, le admiram indelung pozele si ma imaginam descoperind live tinutul despre care ajunsesem sa stiu atatea. La toate informatiile si imaginile aveam insa acces datorita unei relatii privilegiate: cu oamenii, cu subiectele povestirilor etc.
Astazi e diferit. Universitatile de varf devin din ce in ce mai scumpe dar informatia e din ce in ce mai accesibila. Poate mai tine un pic de experienta individuala modul in care o cauti. Insa ea e acolo la un click distanta. Un lux nesperat acum 15-20 de ani.
Din ce in ce mai mult, universitatile de varf se gandesc si ele sa distribuie cunoasterea si realizeaza cursuri online. Absolvirea cursurilor nu te face diplomat al Harvardului sau MIT-ului dar ai privilegiul de a invata singur dupa metoda lor si urmand focus-urile lor. Alta data chiar si asta costa bani. Pretul unei carti. Fara multimedia.
Jurnalele de stiinta se orienteaza cat mai mult spre open access. Nu mai platesti ca sa citesti dar platesti ca sa fii evaluat inainte de publicare. Sa demonstrezi ca meriti publicarea. Jurnalele de varf inca nu urmeaza aceasta politica... insa sunt curioasa daca nu cumva lumea science-ului va avea o fata diferita si alte reguli peste 5 ani...
Si n-am fost surprinsa sa aflu ca Salman Khan, 35 de ani, antreprenor, filantrop si ... unchi care isi ajuta verii si nepotii cu lectiile la algebra, a pus pe picioare un site care ofera lectii gratuite online. Am fost totusi surprinsa de vastitatea site-ului: peste 3000 de lectii de 10-15 minute de la subiecte de art history, la math, banking, healthcare and medicine si ... pregatire pentru GMAT, gasiti de toate acolo. Mi-ar placea doar sa fiu un pic mai copil sa ma pot bucura din plin de aceasta democratizare a educatiei. Sa am timp...
Voi ati folosit vreodata instrumente din categoria e-learning? Va tenteaza povestea asta?
Eu unul cred că e-learning-ul universitar nu face altceva decât să extindă inegalitatea orizontală adusă de masificarea accesului la universitate.
RăspundețiȘtergere[până de curând accesul la educație superioară era apanajul păturilor superioare ale societății -> inegalitate verticală de acces. De trei decenii masificarea a transformat treptat inegalitățile: azi tinerii din păturile superioare constituie populația de unde se recrutează studenți la universități de top, iar în cadrul acestora, mai ales la facultățile, respectiv secțiile cu prestigiu social mai ridicat: drept, medicină, finanțe etc. -> inegalitate orizontală. E-learning vine în acest context ca un instrument (ieftin) de acces la educație superioară ce întărește inegalitățile orizontale.]
În altă ordine de idei, open acces reflectă și el inegalitățile de prestigiu și salarizare dintre discipline: în medicină sau fizică, a căror output este direct legat de aplicativitate practică, și unde veniturile chiar și în universitar sunt mai mari, este un lucru destul de obișnuit ca să plătești petru pentru review-ing. În sociologie, care atrage mai puțini bani și are un obiect de studiu cu aplicativitate mai puțin vizibilă cu ochiul liber, îmi vine în minte un singur jurnal la care plătești pentru reviewing. În rest, ca autor, nu te costă nimic să trimiți articolul, chiar și la jurnale cu rate de acceptare sub 10%. Nu cred că open acces așa cum l-ai descris se va generaliza curând în toate științele.
Ce se întâmplă însă în sociologie este încă și mai interesant: tot mai mulți postează pe paginile proprii forme intermediare ale articolelor. Produsul nu este supus procesului de peer-reviewing, dar are avantajul de a permite circulația și mai rapidă a informației (i.e progres al științei neîngrădit de timpul utilizat pentru peer-review; dezavantajul este evident că ai de a face cu o grămadă de informație, nefiltrată și neordonată din punct de vedere al calității prin procesul de peer-reviewing). Tot un soi de e-learning, dar de astă dată post-universitar ;)
Multumesc pentru comentariu. Mi se pare foarte interesant.
ȘtergereDaca inteleg bine, ridici doua probleme: cea a masificarii invatamantului superior si ceea a inegalitatii orizontale. Adica prea multi oameni fac facultati si, desi au aceleasi profesii, pregatirea lor este foarte heterogena.
Poate ca societatea actuala a evoluat in asa fel incat consuma sau solicita din ce in ce mai mult produse superioare si servicii superioare. Asta inseamna ca nu numai universitatile produc mai multi absolventi dar si ca exista mai multe posturi/optiuni pentru acestia. Care, inevitabil, sunt inegale pe orizontala. Aici sunt iarasi subiectiva pentru ca stiu exemplul medicinei: densitatea de medici la 100.000 locuitori a crescut constant in ultimii douazeci de ani in societatile avansate iar acolo unde a inceput sa devina prea costisitor sa suplimentezi necesarul de ingrijire cu medici, creste densitatea de asistente, si ele absolvente ale unor facultati de 3-4 ani.
In alta ordine de idei, intr-adevar exemplul meu cu open access venea din medicina si aflu cu surprindere ca exista atatea diferente fata de alte discipline.
Cumva as fi vazut inca abordabil open accessul si in celelalte specialitati, factorul limitativ fiind insa banii. De cati bani dispune un cercetator de sociologie ca sa plateasca un review in vederea publicarii? Exista finantare europeana/internationala suficienta si pentru domeniile umaniste? Mi se pare oricum interesant fenomenul articolelor publicate in avans pe pagina proprie.
Bogdan, sper din suflet ca inteleg gresit ceea ce spui... Comentariul tau mi se pare putin elitist si oarecum anacronic, fiind in contradictie cu tendinta si scopul societatii moderne. Tocmai, minunea adusa de progresul civilizatiei e ca putem oferi, din ce in ce mai mult, informatie tuturor, indiferent de ceea ce tu numesti patura sociala! "There is no darkness but ignorance." W.S.
RăspundețiȘtergerePlatforma e-learning nu va tine niciodata locul unei diplome de specialitate, si nu vorbesc de hartie in sine cat de calitatea si soliditatea formarii intr-un cardru universitar specializat. Nu vad cum am putea face medicina e-learning (intr-o mica paranteza, nu am sa inteleg niciodata medicina la fara frecventa in Romania), drept e-learning, arhitectura e-learning, inginerie e-learning... etc. Pe de alta parte, ceea ce ofera aceste platforme e un inceput de drum, un capat de fir pe care sa-l apuci daca esti curios. Un enorm avantaj pe care, asa cum spune Olivia, nu il aveam acum 20 de ani. Selectia se va face intr-un mod natural la un moment dat. Dupa vechea vorba romaneasaca, mai mult sau mai putin eleganta: "Dumnezeu iti da dar nu iti pune in traista.". Cei care vor dori, vor merge mai departe de platformele e-learning. Simplificand, intr-o societate ideala in care informatia e la dispozitia tuturor, progresul individual nu va mai depinde decat de capacitatea intelectuala, de vointa si de ambitia fiecaruia. Si asa mi se pare natural...
Pe de alta parte, exista persoane implinite, cu o cariera minunata, dar carora le este in continuare sete de a cunoaste, de a invata si altceva. Sigur, la un nivel de bun amator, de hobby. Platformele e-learning devin in cazul acesta instrumentul ideal!
Mi s-ar parea interesant de stiut ce inseamna patura sociala superioara si inferioara? Si oare accesul la o educatie superioara ar trebui sa depinda de patura sociala? Caci daca mergem in directia asta, in linii mari, e ca si cum ne-am intoarce in America anilor '60, cu discrimarea fata de persoanele de rasa africana sau in unele tari arabe unde femeile nu aveau (sau nu au) drept si acces la informatie. E vorba de acelasi tip de discriminare, poate putin mai voalat.
In ceea ce priveste fenomenul pe care il mentionezi in sociologie e probabil ceva general, un fel de "gossip informational", care se poate regasi in mai multe domenii. Cred ce este obligatia celor care preiau informatia de a mentiona sursa de origine iar daca acestia nu o fac, un cititor avizat si corect, cel putin fata de el insusi, isi va da seama ca nu tot ce zboara se mananca si va cauta informatia completa si exacta... acum ca informatia este atat de mult la dispozitia noastra. :)
comentariul acesta l-am recuperat ceva mai tarziu din spam asa ca raspunsurile de mai jos nu au fost formulate in functie de el.
ȘtergereAcum o ora scrisesem un post foarte exhaustiv si pasionat asupra acestui subiect si asupra comentariului lui Bogdan... doar ca sa descopar ca, din pacate, la 5 minute dupa publicarea lui, disparuse deja. Eroarea mea de a nu fi pastrat o copie...
RăspundețiȘtergereSubiectul ma intereseaza foarte mult si ar fi multe de povestit dar din lipsa de timp am sa ma limitez doar la doua intrebari, adresate tuturor, sugerate de ceea ce a spus Bogdan:
1) Dupa ce criterii impartim societatea moderna in paturi sociale?
2) Oare accesul la o educatie superioara, in societatea actuala, ar trebui sa depinda de apartenenta la o anumita patura sociala? Sau... Ce factori ar trebui sa conditioneze accesul la educatia superioara?
Simona, multumesc pentru comentariu. Sper sa iti raspunda si Bogdan pentru ca e mult mai autorizat decat mine sa formuleze niste raspunsuri.
ȘtergereDaca la intrebarea 1, nu gasesc inca un criteriu suficient de bun, la intrebarea 2 as tinde sa raspund spontan ca "NU". Pentru ca limitarea la o casta, o familie sau o patura sociala nu a dat, istoric, rezultate prea bune. Din cosangvinitate s-au extins maladiile genetice :)
Observ insa ca absolventii de educatie superioara, in institutii care nu fac parte din Shanghai 500 (poate si acolo), sunt din ce in ce mai frecvent niste meseriasi buni in domeniul lor avansat dar din ce in ce mai putin niste intelectuali adevarati, in sensul clasic al cuvantului.
Acest fapt are legatura probabil cu selectia care se face predominant in functie de rezultatul la teste si nu tinand cont (si) de gandire speculativa, initiative, implicare etc.
Ma pronunt insa cu rezerve, pentru ca nu cunosc exact datele din celelalte medii in afara celui in care imi fac profesia. Asa ca ma mai gandesc la intrebarile tale si... sper sa raspunda si Bogdan, sper sa se mai implice si alte persoane in discutie.
Hai să o iau pe rând, ca sunt multe chestii în discuție ;):
RăspundețiȘtergere1. Personal pledez pentru creșterea numărului celor care fac facultate. Nu intru în amănunte, e suficient să ne gândim că azi societatea e mult mai complexă ca ieri, oamenii trăiesc mult mai mult ca acum 100 de ani, productivitatea muncii e mai mare (ceea ce oferă deopotrivă resurse materiale și timp ca noile generații să petreacă mai mulți ani în sistemul educațional), investiția în capital uman crește productivitatea, oamenii mai educați înțeleg mai multe, sunt mai satisfăcuți, trăiesc mai bine etc. Deci, masificarea nu mă îngrijorează, ci dimpotrivă. Aceasta este valid încă și mai puternic în România, unde avem foarte puțini absolvenți de studii superioare în populația adultă (ceea ce se reflectă în raportul medici pe populație, în performanța sistemului educațional, în atractivitatea pentru investitori, în productivitate etc.)
2. Inegalitatea orizontală, așa cum observă Simona, e de fapt un nou mod de a exprima reproducerea structurii sociale. Înainte mergeau la facultate (sau, și mai demult, sau în Germania de azi, la liceu) aproape exclusiv cei din pătura superioară sau din upper-middle class. Acum merg toți, dar păturile dominante sunt cele majoritare în universități mai bune sau în facultăți/secții mai căutate. la medicină, spre exemplu, ar fi interesant de văzut cum arată educația și veniturilor celor care merg la "farmacie" în comparație cu restul...
3. reproducerea inegalităților este o legitate socială care produce efecte de când se știe omenirea ca omenire. Sistemele educaționale încearcă de mai multe decenii (de prin anii 1950-1960) să o combată, dar efectele politicilor educaționale sunt din păcate reduse. Ele sunt vizibile mai ales în țări unde inegalitatea este mai mică, tocmai pentru că acolo mobilitatea socială (i.e. "trecerea dintr-o clasă în alta") e facilitată de distanțele mai mici dintre clase.
3. nu sunt expert în structură socială, dar colegi mei îmi spun că încrucișarea dintre educație, ocupație și venit funcționează în continuare bine ca predictor al variatelor comportamente. Din punct de vedere al performanței educaționale, eu am lucrat mereu cu educația părinților. Ea determină puternic performanța copiilor, tipul de școală urmat, lungimea traseului educațional, ocupația și venitul ca adult. (evident, vor fi și excepții, dar aceasta este regula).
4. revenind la subiectul postării inițiale, și la una din întrebările Oliviei: în sociologie nu se plătește pentru peer-reviewing. Jurnalul primește articolul și editorul evaluează dacă are rost sau nu să meargă la revieweri. Aceștia fac munca gratis, la fel și editorul. Nu se plătește nimic. Singura plată este la cumpărarea jurnalui de către biblioteci. Știu că în medicin e diferit. E interesantă în context dezbaterea (re)curentă din The Economist: http://www.economist.com/node/21552574 (de văzut și comentariu 'The quality press’, de pe la jumătatea paginii acesteia: http://www.economist.com/node/21554165)
5. doar o simplă observație: topul ARWU (Shanhai), ca mai orice lucru venit din China, este privit cu mari suspiciuni în lumea academică vestică. Are de altfel și cateva probleme metodologice. Ipoteza mea este că românilor le place în general Shanghai pentru că, la un moment dat, au inclus câte 1-2 universități din fiecare țară, primând criteriul geografic. Altfel însă, Ties-Reuters, QS, Webometrics produc rankings care sunt cel puțin complementare, dacă nu cumva, așa cum cred eu, superioare.
Alte link-uri:
-------------
O scurtă prezentare a criteriilor de stratificare, slide-uri ale lui Jonas Edlund: http://www.cessda.org/project/outputs/wp09workshop1/wp09workshop1_Edlund_Class_Schemes.pdf
Un articol la care am contribuit, și care explică, la început, cum e cu masificarea si inegalitățile, cu referiri la România (e academic, dar cred că partea de început poate fi citită și fără a avea training într-o știință anume): http://web.bogdanvoicu.ro/uploads/inegaliatedeacceslainv.superior.pdf
Raspunsul tau la punctul 3 este exact ceva ce intuiam dar nu puteam pronunta clar. Nu mai poate exista un singur criteriu astazi pentru clasa sociala si pare o combinatie corecta de criterii cea spusa de tine...
ȘtergereBig thanks pentru articolul din The economist.
Primul meu comentariu nu mai este evident de actualitate caci Bogdan a raspuns deja si m-a lamurit. S-a dovedit ca am interpretat gresit in mare parte ceea ce a spus si m-am grabit sa fiu acida... :) My apologies, Bogdan!!!
RăspundețiȘtergereIn ceea ce priveste metamorfoza invatamantului superior, singura analogie pe care pot sa o fac este cu apartia dupa revolutie, in Romania, a facultatilor particulare care, desi ofereau o diploma echivalenta cu cea a facultatilor de stat, erau departe de a oferi aceeasi calitate a pregatirii.
O alta intrebare care imi este sugerata de ce spunea Olivia:
Cum definim intelectualul de astazi si cum s-a schimbat el fata de cel de ieri? Si, de fapt, cum definim intelectualul?
Eu unul nu aș fi chiar de acord cu mitul că în învățământul privat calitatea este mai redusă. La noi, și la stat, și la privat, calitatea este cam la fel de scăzută ... :( Atât de scăzută încât diferența nu prea mai contează.
ȘtergereIarasi ma intorc la medicina: au fost ani intregi in care 1 singur absolvent de medicina privata era capabil sa ia concursul de rezidentiat. Sigur ca putem aduce discutia la cat de bine structurat e concursul... Nu e. Insa probabil ca raportul de medici specialisti stat/privat e totusi edificator...
ȘtergereAr mai putea fi ca reper examenul de barou...
In ceea ce priveste fenomenul din sociologie pe care Bogdan il descria (si pe care initial l-am interpretat diferit, mi se pare trist... Si nu cred ca principalul responsabil ar fi informatizarea sau accesul la informatie, ci natura umana insasi care, din pacate, cauta facilitatea si avantajele rapide. Per aspera ad astra nu mai exista. Bogdan, este un fenomen global sau l-ai intalnit numai in Romania?
RăspundețiȘtergereDin câte știu eu cei care fac peer-review-ing nu sunt plătiți în nicio disciplicină. Cel puțin în umanioare, științe sociale, matematică, fizică așa este (sunt undeva către 95% sigur că nu există excepții în ramurile cu pricina). Nu e deloc trist, este parte a meseriei. Avantajul ar fi că ai acces rapid la ce fac alții, înaintea altora, în domeniul tău de interes. Editorii sunt cel mai adesea neplătiți, da sunt și excepții. Din nou, este parte a meseriei. Există și o confruntare curentă între mediul academic și edituri, în care universitățile reclamă costurile mari pe care le plătesc ca să cumpere jurnalele pe care le produc, în proporție de 70-80% tot ele. (editorii, peer-reviewerii, autorii sunt în mediul academic și fac munca amintită mai sus din salariul primit de la universitîți și institute de cercetare).
ȘtergereÎn România se întâmplă mai rar: la multe jurnale, în mai toate științele, peer-review-ul este mai degrabă formal :(
Nici in medicina nu stiu sa fie in mod sistematic platiti.
ȘtergereChiar si in open access unde se achita costurile procesarii articolului, nu stiu exact daca acest fenomen se va produce sau nu. Inca este un fenomen limitat, pe de o parte. Apoi, multe dintre revistele care au aceasta politica sunt reviste noi cu buget limitat. Sunt member of editorial board la o astfel de revista si peer-reviewul a fost neplatit. Pe de alta parte, statutul, accesul la noutati fac aceste pozitii tentante, indiferent de aspectul financiar.