La multi ani, Romania!

Stiti momentele acelea in care vreti sa ii scrieti unui prieten cateva cuvinte frumoase care sa arate ca va ganditi la el dar nu i-ati mai simtit de mult ritmul, gandul si vorba? Ma gandesc de dimineata ezitanta la ce as vrea sa ii scriu Romaniei de ziua ei.

Anul acesta m-a bulversat. Am asistat la modul in care a devenit (mai mult decat in alti ani electorali) scena unui teatru absurd. Am asistat la modul cum i-au fost lapidati intelectualii, scriitorii, artistii, vizionarii, cum i-au fost masacrate valorile si principiile, cum i-au fost ravasite institutiile, cum ideea de 'alegeri libere' a devenit doar umbra ideii de alegere, in conditiile in care nu mai vrei sa alegi pe nimeni.

Cred ca ti-a fost greu, Romania, anul acesta. Esti din ce in ce mai singura si nu toti cei ramasi acasa vor, sau pot, sau stiu cum sa faca ceva pentru tine. Asa cum nici dintre cei plecati nu toti stiu, sau pot, sau vor sa faca ceva pentru tine. Sigur, traiesc in tine oameni minunati, creativi, muncitori, puternici... dar cumva spiritul lor nu reuseste sa domine.

Apoi, trebuie sa iti mai spun ca anul acesta am vazut Despre oameni si melci si am iesit plangand. Ma gandesc inca la ultima scena: la imaginea aceea unduitoare cu dealuri si paduri, cu locuri splendide in care traiesc oameni ce par a nu mai avea nicio sansa. Poate doar sa culeaga melci (pentru altii).

Asa ca de ziua ta nu stiu sa iti spun mare lucru...  Dar pot sa iti spun atat:

La multi ani, Romania, si-ti doresc ca la anul sa ne arati ca nimic din toatea astea nu e pana la capat adevarat. Iti doresc un miracol sau un popor unit, inteleptit care sa se mobilizeze ca sa iti puna lucrurile in ordine. Si sa renasti... La multi ani, Romania!