Un avion, responsabilitati si exploatare post-factum

Sursa foto Mediafax

Mi-e greu sa scriu despre accidentul aviatic din Apuseni dar mi-ar fi mai greu sa nu scriu dupa ce, de cateva zile, urmaresc pe internet cat se poate de atent rapoartele si stirile.

(Pentru cei care au fost saptamana aceasta intr-un loc izolat sau pentru romanii din strainatate care nu urmaresc presa din tara: un avion BN2  a aterizat fortat luni la orele 16 intr-o padure din jurul localitatii Belis. In avion se aflau un pilot, un copilot, patru medici si o studenta la medicina, plecati sa recolteze un ficat de la un donator aflat in moarte cerebrala la Oradea. Toti au supravietuit impactului cu rani de diferite gravitati insa ulterior, inaintea aparitiei echipelor de salvare, doua persoane au decedat: pilotul Adrian Iovan si studenta Aura Ion).

Imi e greu sa scriu pentru ca m-a impresionat ceea ce s-a intamplat, pentru ca partial imi sunt cunoscuti protagonistii (dar voi evita sa dau detalii  si din cauza ca m-a enervat insistenta unor mini-jurnalisti in cautare de senzational care mi-au lasat mailuri in speranta ca mai storc vreun amanunt), pentru ca mi s-a intamplat sa fac parte de cateva ori din echipa de prelevare si pentru ca sustin un program de transplant care sa mearga bine.

Dar imi e si mai greu sa nu scriu pentru ca, in marea majoritate a cazurilor, ma revolta lipsa de profesionalism si lipsa de responsabilitate fata de declaratii dar si incercarile repetate de a deturna catastrofa intr-un sens care sa serveasca intereselor unor terti.

In stilul meu cartezian, nu pot sa nu incep prin a spune ca avem de solutionat nu o dezbatere vaga deschisa mai multor semne de intrebare ci doua probleme cu toate aspectele lor:

1. De ce s-a intamplat accidentul?

2. Cum se explica haosul operatiunii de salvare?

La nivel social, problema 2 este mai importanta decat problema 1 pentru ca ea da imaginea reactivitatii institutiilor romanesti in conditii de catastrofa. Softuri proaste vandute pe sume mari, personaje numite politic fara niciun fel de competente in domeniile in care profeseaza, incapacitate manageriala, lipsa de comunicare si de raspundere, lene si bajbaiala - cam asta caracterizeaza institutiile statului. Dar... si aici e frumos si incurajator... solidaritate sociala: tarani, padurari, voluntari, studenti, sportivi etc. toti au fost acolo, cu metode mai mult sau mai putini rudimentare, e adevarat, sa dea o mana de ajutor. 

La nivel uman, problema 1 e probabil la fel de importanta ca si problema 2 insa raspunsurile s-ar putea sa tina mai mult de concepte etice si trasaturi de personalitate decat de fapte concrete precum cele pe care ar trebui sa le aflam in cazul problemei 2.

O recapitulare extrem de clara a fost realizata de Lucian Mindruta in articolul sau De ce mai e loc de demisii?, unul dintre cele mai documentate rezumate pe care le-am citit in ultimele zile.

As vrea sa mai adaug doar cateva observatii:

1. S-a repezit toata lumea in discutia cu Gps-ul insa nimeni nu a vorbit despre faptul ca, in conformitate cu rapoartele, toti pasagerii aveau iPhone-uri care nu sunt dotate cu receptori GPS ci cu receptori AGPS ce permit o localizare via triangulatie tot prin antene GSM (ca si apelul in sine), nu via satelit (iata de ce nu cred articolul de pe aviatia.ro). Conform catorva surse, din cauza distantei dintre stalpi, nu se putea realiza reperarea prin triangulatie. Singura opinie interesanta in acest domeniu a fost cea a unui specialist care sugereaza ca atunci cand nu se poate face reperarea prin triangulatie, exista si alti parametri ce pot fi luati in calcul pentru o estimare cu grad de eroare mai mic.

Later edit: mai multe persoane imi semnalizeaza ca acest punct ar putea fi incorect. Nu il sterg dar vreau sa semnalez inexactitatea si promit ca voi reveni cu clarificari.

2. Nu agreez deloc oamenii aflati in functii relativ de conducere care isi permit sa isi dea cu parerea fara sa isi faca temele. Astfel, seful SMURD Bihor care nu a asistat la autopsie si nici nu a citit, probabil, raportul divagheaza pe baza "simtului clinic" cu speculatii asupra cauzei decesului, cauze ce nu se regasesc in raportul medico-legal preliminar unde se specifica f clar ca nu existau semne de hemoperitoneu la niciunul dintre cei doi, pilotul prezentand in schimb hemotorace 200 ml. El da asigurari, pe baza aceluiasi simt, ca Aura Ion n-ar mai fi putut fi salvata. Nu imi permit sa imi dau cu parerea asupra acestui aspect dar ma deranjeaza faptul ca formuleaza concluzii "clinice" dubioase (nefiind nici macar cel care s-a ocupat de tanara) atunci cand avem la dispozitie rapoarte documentate. Si ca dam mai multe share-uri acestora decat raportului oficial... 

3. Ma deranjeaza sa vad cum grupurile de presa au confiscat imaginea salvatorilor dar si pe cea a victimelor incercand sa o exploteze cat mai bine, dar si cat mai nedocumentat in propriul interes. Vad exces de sentimentalisme si compasiune, citesc/vad intrebari slabe si gust pentru detaliul secundar dar foarte putina informatie si documentare din specia informatiilor clare prezentate de Lucian Mindruta. Cu drag as da like grupurilor de facebook dedicate victimelor din accident daca nu as fi apucat sa observ ca Romania TV este in spatele unora dintre ele.

4. Ma deranjeaza si distragerea atentiei. Vad proliferate pe internet fel si fel de pareri cum ca Aurelia Ion nu ar fi avut voie sa fie prezenta in avion/intr-o sala de operatie in calitate de studenta. In 2003 cand am infiintat cu un grup de prieteni SSCR care are astazi 1200 membri studenti pasionati de chirurgie, exact asta a fost ideea: sa deschidem practica chirurgicala tuturor celor interesati... In Franta sau Spania, studentii au, in timpul stagiilor de chirurgie, OBLIGATIA sa participe la actul operator (ca mana a IIIa - a IVa). In Romania, ei nu au aceasta obligatie. Dar, cu acordul sefului de stagiu, ei au dreptul sa fie implicati in actul chirurgical. Conform articolului 49 b din Carta Universitara a UMF Carol Davila, studentii au dreptul "să utilizeze sălile de curs şi seminar, laboratoarele, sălile de lectură, biblioteca, bazele sportive, cluburile şi orice alte mijloace puse la dispoziţie de instituţie pentru o temeinică pregătire profesională, pentru activitatea stiinţifică, culturală şi sportivă"

Prin extensie asta poate insemna chiar participare la activitatea de transplant care se realizeaza in clinici universitare. Eu insami am participat la prelevari ca studenta desi nu in Romania, ci in Spania si cred ca a fost una dintre experientele memorabile care m-au apropiat de chirurgie.

Faptul ca nu era obligata si ca a facut o astfel de activitate voluntar, nu face decat sa contureze mai frumos profilul profesional al Aurei si sa dea o semnificatie sacrificiului ei.

***

Dincolo de toate acestea, m-am uitat zilele acestea de la distanta cu admiratie inspre fostul meu coleg, inspre curajul si umanitatea cu care a reactionat la fata locului, inspre modul impecabil in care a reusit sa isi pastreze echilibrul in pofida traumei si in care a stiut sa raspunda la intrebari fara sa cada in capcana celebritatii, (auto)compasiunii sau eroismului excesiv. Bravo, Radu!