In general, reusesc sa manageriez destul de bine situatia si reusesc sa jonglez cu ambele situatii. Asta presupune totusi o constientizare permanenta a ferestrelor mele catre lume. In schimb, in vacanta sau atunci cand citesc/am contact de orice tip senzorial cu arta, ferestrele mele sunt larg deschise si intra orice din lumea de afara.
***
Asa s-a intamplat acum cateva luni la Nisa, ma intorceam din vacanta si urma sa venim acasa. Aveam in plan si o scurta vizita turistica inainte. Eram zambitoare si eram bine.Aveam in mana ramasite ale calatoriei si incercam sa ma orientez spre parcare.
Imediat dupa usile culisante, se opreste langa mine o femeie in jur de 45 de ani, cu parul semiscurt, se intoarce spre barbatul aflat in spate si ii striga in spaniola cu o voce ragusita, aflata undeva la confluenta dintre tipat si plans: "Nu ne-am intors o singura data din vacanta, nici macar o singura data, sa ne fie bine".
Nu pot sa va explic de ce durerea ei imi produce si astazi piele de gaina. As vrea sa nu ma intelegeti gresit. Nu incerc sa spun ca este vina barbatului. "It takes two to tango" si poate ca, aidoma scenei din aeroport, au existat multe alte scene facute de femeie in viata lor de cuplu, scene care i-au separat cu timpul. Sau poate nu...
Indiferent insa cine ar fi "vinovatul", daca el exista si daca vina este sau nu impartita artimetic intre cei doi, durerea, suferinta erau acolo, prezente deplin in strigatul ei.
Si astazi cand inchid ochii pot sa ii aud fraza si sa ii vad chipul printre palmieri, flori de bougainvillea si cerul Mediteranei. Nu cred ca exista frumusete a lumii pe care sa o poti experimenta daca nu ai sufletul limpede...
***
Si da, continutul asta al lumii din afara a intrat pe fereastra si s-a instalat in sufletul meu pret de vreo ora. A fost nevoie de mult exercitiu sa pot sa dau afara intrusul si sa revin la viata mea...
Comentarii
Trimiteți un comentariu