Despre eternul feminin si alti demoni

Pe cand eram inca studenta si cochetam cu ideea de a face o profesie chirurgicala, o persoana pe care o apreciam foarte tare mi-a atras atentia ca toate femeile chirurg pe care le cunoaste si-au 'pierdut feminitatea'. Cred ca imaginea asta mi-a modelat foarte puternic asteptarile de la identitatea de gen.

Este destul de interesant sa cititi pe wikipedia definitia feminitatii ca si construct social. Citind-o mi-am dat seama ca este foarte posibil sa nu fi impartasit deloc aceeasi idee a feminitatii cu persoana despre care va vorbesc, cu toate ca am utilizat acelasi limbaj, acelasi concept. Si este posibil ca propriul meu construct asupra feminitatii sa fie diferit de ceea ce mi s-a sugerat. Si-apoi, cum sa o pierzi?

In mintea mea, feminitatea este un fel de alura. Este mult mai puternic legata de fizic si imaginea pe care o lasa femeia in mintea celorlalti, decat de responsabilitatile sale. Cand vorbesc despre feminitate, ma gandesc mereu la un anumit tip de atitudine, la gratie, la caldura, la un fel de lumina interioara dar si la un fel de erotism insinuant, nu extrem de ostentativ, ma gandesc la o anumita textura a epidermei si la un anumit parfum.

Poate ca ideea asta nu se suprapune prea mult peste ideile mele feministe (subliniez diferenta feminitate - feminism) :) Dar poate ca tocmai prin asta le confirma... Imi plac femeile frumoase si inteligente, ale caror prezenta iti sugereaza ca sunt femei. Admir cand duritatea profesiei nu le modifica deloc consistenta si cand reusesc sa evite toate stridentele.

Nu stiu de ce mi-a venit sa va povestesc despre asta... Cred ca datorita acestei melodii a Mariei Tanase, preluata si de Pink Martini, al carei tempo mentinut in suspans imi evoca fiorul pe care il produce o femeie frumoasa cu o alura feminina intr-o incapere. Imperceptibil si totusi persistent.

Asa ca am o intrebare simpla: pentru voi ce inseamna feminitate? Si cu ce melodie o asociati?