Ce si cat scriu despre maternitate

Imediat dupa finalul concediului de maternitate am primit invitatia de a participa cu texte la un site despre experienta maternitatii.

Maternitate - Pablo Picasso

Era in perioada in care citeam destul de mult pe acest subiect si in care eram si destul de orientata spre aceasta tema asa ca am spus "da" rapid. Si, cu toate ca am finalizat doua texte, nu le-am trimis niciodata.

In timp ce ma acomodez cu mare drag la statutul "mama lui Iris", nu ma simt altfel decat cea de pana acum. In viata mea sociala si profesionala ma simt la fel chiar daca nu mai am intotdeauna acelasi randament, chiar daca e imperativ sa ma organizez mai bine, chiar daca deplasarile sunt uneori mai scurte pentru ca acasa cineva are mai multa nevoie de mine. Feminitatea si profesia pulseaza la fel. N-am avut nicio epifanie asupra sensului vietii. Prioritatile s-au schimbat dar nu s-au inversat complet ci, doar  acolo sus, batalia pentru timp e mai crancena si se da intre mai multe laturi ale vietii. Da, exista un sentiment nou, profund, inamovibil dar asta e atat de firesc si de asteptat incat nu pot sa vorbesc despre el cu expresii bombastice. Poate ca pot sa scriu uneori dar nu neaparat articole utile pentru altii. Am renuntat (temporar?) la cateva lucruri care imi fac placere pentru ca nu mai existau ore in zi dar incerc sa nu neglijez complet/sa nu deformez persoana care eram inainte.

Nu stiu sa pronunt pe un ton sententios ce trebuie facut. Invat constant din carti sau de la prietenele mele care au reusit cu brio, pana acum, in educatia copiilor lor. Stiu ca nici macar atunci cand le indragesc rezultatele (blink, blink) nu le voi reproduce intocmai reteta pentru ca sunt altcineva, am alt fel de a fi si, uneori, detalii lejer diferite pe care as vrea sa le transmit fiicei mele in afara de valorile fundamentale pe care le-au transmis si ele copiilor lor.

N-am nicio idee daca aceasta este calea cea buna. Incerc sa rationez, nu sa preiau de-a gata, asa cum fac si in profesie, si in viata privata. Nu ma incrancenez, discut. Dar daca am hotarit ceva, ma tin de hotarirea respectiva pana dovezi de ultima ora imi indica altfel (evidence-based :)). Calatoresc. Calatorim. Vedem uneori expozitii de arta. Ne jucam. Gatim cu Baby Cook :)) Avem carucior, port-bébé si scoicuta, jucarii pentru diferite varste, lipsa de somn si intrebari.

Am citit atatea texte care fac din tantar armasar si in care orice lucru devine o drama potentiala incat ar putea parea ca sunt nepasatoare uneori. Dar cel mai probabil este vorba despre incercarea de a mentine echilibrul. 

Daca in plaga apare vreo sangerare, calmul si focalizarea pe problema sunt cruciale. Imi spun ca nu are de ce sa fie diferit in viata. Nu vorbesc despre momentele in care vibrezi de emotie, in care comunici, in care esti cu sufletul translatat langa sufletul copilului sau partenerului tau... Vorbesc despre cum abordezi viata, obstacolele obisnuite (nu marile incercari).

 Cateodata un singur cuvant e de ajuns. Nu el e raspunsul la toate intrebarile ci mai degraba el ridica toate intrebarile. Pentru mine, cuvantul este echilibru. Defineste ritmul in care as vrea sa creasca si sa se dezvolte ea. Ce presupune asta sper sa descopar din mers, pe parcurs:

"Aceasta mare e acoperita de adolescenti

care invata mersul pe valuri, in picioare,
mai rezemandu-se cu bratul, de curenti,
mai sprijinindu-se de-o raza teapana, de soare."