Despre presiunea cotidianului, cultura si doctorate

In buzunarul cu povesti aveam pregatite cateva povestiri frumoase, cateva critici la expozitii de arta, cateva consideratii despre corrida si multe altele.

Am vrut sa incep si sa scriu despre asta, sa termin posturi neterminate dar nu prea am chef. As fi vrut sa scriu un post revoltat dar mi-a luat-o domnul Plesu inainte, exprimand mult mai plastic si mai profund lucrurile pe care le aveam de zis... Poate nu chiar toate, veti vedea in curand de ce.

In atmosfera generala de haos care se percepe acum, din presa, despre Romania cu oamenii ei incoltiti de doua partide opuse pe care le detest profund din motivele invocate in articolul de mai sus sau in comentariul lui CTP, mi-am dat seama de un singur lucru: cultura si educatia nu conteaza si nici nu vor conta prea curand in Romania de astazi. Citindu-i pe prietenii mei reali sau virtuali, pe bloguri, pe facebook, prin presa de nisa, aveam senzatia ca suntem mai multi. E o iluzie: suntem doar cativa si aproape ne cunoastem cu totii intre noi. S-a vazut la vot, sa vazut din reactia fata de schimbarile legate de ICR... Poate vorbim de 15000 de oameni, poate de 20000... Cat inseamna asta din populatia cu drept de vot a Romaniei? 2-4 procente?

Ce conteaza ca noua ne place cultura asta "de tip nou, avangardist", ca vrem sa transmitem produse culturale valoroase peste hotare? Majoritatea vrea sa transmita mici, sarmale si Irina Loghin, poate si ceva expozitii cu peisaje pictate cu ocru si cu verde, cum vezi in ganguri la mare... Ce conteaza ca l-am citit pe Patapievici (partial, total, nu conteaza) si ca il respectam pentru ce-a facut la ICR? Majoritatea vede in el elitistul ala nenorocit, cu papion, care ne injura cu termeni precum putativ, obvios, sofrologie etc  Ura fata de eruditie se citeste in tot... Zilele trecute citeam comentarii despre Adrian Nastase caruia nu ii iau apararea insa unul dintre comentarii suna asa " bine i-au facut: era un profesor, un om politic abuziv"... pana in ziua de astazi ma urmareste faptul ca cele doua functii au aparut in aceeasi enumerare. Inteleg inchisoarea pentru abuzuri dar nu inteleg vina de a fi profesor.

Cu Liviu Pop interimar la educatie, n-avem nicio sansa sa scapam de orizonturile astea. Nu vad cum cineva care ia apararea plagiatorilor cu ajutorul unor pretexte ridicole ar putea sa contribuie la formarea unor generatii de eruditi neplagiatori, a unor generatii care ies in scoala cu o gandire logica, cu capacitatea de a scrie corect in limba romana si cu constiinta faptului ca furtul intelectual este tot furt.

Si, in vartejul acestor scandaluri politice, nu era de ajuns ca ne-a fost confiscata Romania. A trebuit sa fim si noi confiscati Europei. Dupa articolul din The economist, cat va mai valora in afara tarii doctoratul acelora care si l-au dat pe bune sub conducerea unor profesori din tara? In ceea ce ma priveste, doctoratul a fost munca de ani buni si cunosc destule persoane care au muncit cel putin la fel de energic daca nu mult mai mult la teza de doctorat. Cunosc oameni are caror lucrari meritau pe deplin magna cum laude (titlu care nu mai exista) pentru ca erau la ani distanta de magma de lucrari copiate cuvant cu cuvant.

Vom putea sa le multumim politicienilor nu numai pentru faptul ca "acasa" nu mai poseda valorile care sa ne dea senzatia de "acasa" ci si pentru faptul ca cv-ul acelora care au muncit nu va mai insemna nimic in lume pentru o vreme...

Asadar cum pot sa scriu astazi despre lucruri frumoase?