 |
| Edward Hopper - Office at night |
"Ceea ce omisese si acum venea peste ea era de asemenea adevarat: in fiecare zi si in fiecare noapte, timp de sapte luni, ea, Alice Manfred, fusese insetata dupa sange. Nu dupa al lui, nu. Pentru el planuise motorul infundat cu zahar, cravate taiate, costume arse, pantofi taiati, ciorapi desirati. Acte de violenta malitioase, copilaresti, care sa il incomodeze, sa-i aduca aminte. Setea ei era indreptata spre lichidul rosu care curgea prin venele celeilalte femei. Un spit infipt si scos ar rezolva problema. (...) Visul ei preferat (...) era sa se inchipuie incalecand un cal, sa-l calareasca si apoi sa gaseasca femeia singura pe drum si sa galopeze pana o doboara sub copitele de fier ale calului; si apoi iar si iar, pana nu mai ramane nimic decat praful drumului in care sa se cunoasca urmele nerusinatei."
(Toni Morrison - Jazz)
Nu e ciudat ca femeile urasc intotdeauna cealalta femeie si, mult mai rar, barbatul? Probabil ca in putine randuri sunt capabile de atata rautate precum cea provocata de cealalta. Cu atat mai bizar si mai nejustificat cu cat iubirea reprezinta un pact cu partenerul, nicidecum cu toate femeile lumii. Intelegerea este intre ea si el, cel care o incalca este el, nicidecum cealalta care nu a promis nimanui nimic, care nu are nicio obligatie fata de nimeni, cu atat mai putin fata de iubita/sotia inselata, oricine ar fi initiat idila. Poate pentru ca un om nu poate fi teritoriul unui alt om decat daca alege acest lucru. Mult mai rar vezi la barbati instinctul de a se razbuna pe celalalt. Statele au pacte de neagresiune, oamenii nu.
Care e explicatia comportamentului acesta, ma intreb? Este vorba despre dovada palpabila a propriei umilinte? A propriilor defecte, atunci cand cealalta este ceea ce tu nu esti? De furia impotriva orbirii lui atunci cand cealalta nu e ceea ce nu esti, ci doar alta? Si de ce lui ii sunt harazite doar niste "disconforturi" (lui care de fapt a rupt pactul), in timp ce celeilalte i se pregateste crima?
Este asta un fel de instinct atavic pe care prin autoeducatie il putem depasi? In "O vara fara barbati" a lui Siri Hustvedt, eroina, desi enervata de prezenta celeilalte pentru care sotul o parasise dupa vreo douazeci de ani de casnicie fericita (frantuzoaica, sani mari), nu se confrunta cu aceeasi ura. Cade in depresie, o depresie majora necesitand spitalizare, isi revine si viseaza legat de el, nu de ea. Una dintre putinele femei sau eroine care inteleg sa isi dirijeze astfel aversiunea.
In general, cam tot ce gandeam s-a comentat deja pe facebook. :) As mai adauga o singura idee...
RăspundețiȘtergereDesi inteleg ce ai vrut sa spui, as dori sa reformulez: iubirea in sine nu este un pact. Pactul este rezultatul relatiei create, care este la randul ei rezultatul unei loialitatii oarbe. Iar loialitatea si iubirea se autointretin reciproc... de unde relatiile de foarte lunga durata. :) Safrsitul incepe cu o fisura in iubire si se termina cu incalcarea loialitatii. Situatia clasica... Fara a dori sa transform comentariul meu intr-un... "colt al torturatilor" :), ceea mi se pare mai ciudat si mult mai greu de solutionat la nivel intelectual si sufletesc este celalata situatie, mai rara as zice: fisura in iubire si loialitate integra. Who you're gonna blame and what you're gonna do? (Personal, nu am raspuns la intrebarea asta.)
Tare misto comentariul tau si multumesc pentru precizare. Din dorinta de a nu lungi foarte tare textul am sarit peste unele chestii si asta era chiar o nuanta importanta.
ȘtergereSituatia cealalta se intampla, poate nu mai des decat prima. Ma gandesc ca persoana careia i se intampla cauta justificari si, eventual, vina in felul de a fi al celuilalt. Poate cu un pic de autoanaliza, le cauta chiar si in propria persoana. Daca fisura e ireparabila, probabil zambesti amar la viata si mergi mai departe pe alta poteca.
eu imediat dupa primele randuri m-am intrebat de ce ea? adica eu l as calca pe el :) frantuzoaica, sani mari? esti sigura? :D
RăspundețiȘtergereSa stii ca si eu am reactionat la fel cand citeam cartea :)). Siri H., de obicei o scriitoare si o femeie fina, a asamblat de aceasta data cam multe clisee la un loc: doua si se bat cap in cap :D
ȘtergerePe Facebook a avut loc o lunga discutie. Voiam sa adaug aici comentariul Innuendei care mi-a placut tare mult, sper sa nu se supere:
RăspundețiȘtergere" Eu cred că nu trebuie dirijată nicio ură, spre nicăieri. Cealaltă, e clar, nu-ți datorează nimic (asta dacă nu cumva e prietena ta sau, Doamne fere, vreo soră/mamă... )Ceea ce are bărbatul tău cu ea este o dragoste nouă. Nu dragostea voastră, furată și profitată. Nici măcar el nu are nicio vină. Până acolo i-au ținut sentimentele și promisiunile pentru tine. Va trebui să te vindeci singură de demonii abandonului. Și cu cât înțelegi mai curând acest lucru, cu atât o vei face mai repede"
De obicei cand o relatie se destramă cam ambele părți implicate știau deja asta, chiar dacă la modul conștient sau nu. Acuma, ce am observat lately (pe lângă faptul că n-ar trebui s-o luăm chiar în serios pe Toni Morrison, genul de scriitor/scriitoare care scrie pt galeria "gender-studies" la modă peste Ocean) e că s-a produs un fel infantilizare a adulților (se vede asta mai ales la cei de până în 30 de ani) și a relațiilor adulte în care aceștia sunt implicați.
RăspundețiȘtergereCuvintele din citatul de la început nu pot fi spuse decât de o femeie care nu acceptă realitatea și care, la fel ca un copil mic, dă cu jucăria de pământ când aceasta nu mai funcționează (sau în cazul ăsta "tăiat cravatele lui și omorât amanta"). Duse sunt situațiile din filmele lui Eric Rohmer, sau discuțiile lămuritoare pe care le ții minte o viață purtate la o cafea și multe țigări, până la capătul nopții, acuma' totul se rezumă la "îi rup părul din cap", "o omor", "o distrug", "îi sparg fața", "nenorocita dracului", toate ăstea expresii auzite la colege mai tinere de-ale mele (până în 25 de ani, altfel foarte moderene și "cool") atunci când vorbeau de femeile care atentaseră cu mai mult sau mai puțin succes la "bărbații lor".
Acuma întrebarea care ar urma logic ar trebui să fie: "Și ce e de făcut?" Eu dau vina pe faptul că lumea nu-l mai citește pe Freud :)
Nu stiu la ce sa raspund mai intai :)
ȘtergereToni Morrison nu mi-a placut nici pe departe asa de mult incat sa-i inteleg Nobelul si titlul de "scriitoarea preferata a lui Obama" :) Insa nu i-am citit decat Jazz si, pana si pentru el, m-am urnit greu si l-am terminat repede
In ceea ce il priveste pe Rohmer, recunosc ca nu i-am vazut filmele desi cateva titluri mi-au trecut pe la urechi. Evident a aterizat direct pe To see list.
Si da, poate e vorba de infantilizare, n-am privit niciodata din perspectiva asta. Mi se parea ca e ceva vechi de cand lumea ca ea sa se razbune pe "cealalta" chiar daca nu inteleg sensul.
In afara de eroii lui Woody Allen (care nu erau nici ei chiar "lumea"), l-a citit vreodata lumea pe Freud? :)