marți, 22 februarie 2011

Viata e in alta parte


Acum multi ani, rascolind prin biblioteca, am dat peste cartea lui Milan Kundera "Viata e in alta parte". M-a uimit din primul moment titlul acesta care surprindea atat de bine o stare pe care o simtisem si pe care o surprinsesem adesea la altii. M-am revoltat impotriva cronicizarii unei astfel de trairi ori de cate ori am avut ocazia.

Si ascultand fado-ul Amaliei Rodrigues exact asta e senzatia cea pregnanta pe care o am: ca ea canta viata care, de fapt, e in alta parte.


Am dat, pe you tube, peste un clip alcatuit din fotografii ale ei. Nu stiu de ce m-a atras atat. Are o figura care spune o poveste si asta ma fascineaza oricand...

Cand doctorii devin pacienti


Am gasit un articol in NY Times care m-a miscat profund. De ce? Pentru ca intalnesc zilnic pacienti cu cancer, uneori inteleg drama prin care trec in timp ce alteori lupta lor imi ramane necunoscuta, pentru ca e greu sa te transformi din doctor in pacient sau in apartinator si, desi mi s-a intamplat de cateva ori, recunosc ca nu a fost adesea, pentru ca citesc mereu despre ce trebuie sa spui si ce nu, cat, cum si in ce fel trebuie sa prezinti vestile proaste astfel incat sa nu suprimi capacitatea de lupta a pacientului dar nici sa nu-i dai sperante desarte, pentru ca recent am fost parte din echipa care a dat vesti proaste pacientilor...extrem de proaste.

Daca ceva din toate astea va suna cunoscut, daca sunteti medici sau daca v-ati confruntat cu situatii limita, daca aveti rude sau prieteni care au trecut prin asta si v-au impartasit macar ceva din socul lor, merita citit primul episod din blogul lui Peter B. Bach, MD la Memorial Sloan Kettering Cancer Center. Si probabil si cele ce vor urma. When the doctor's wife has cancer. AICI.

duminică, 20 februarie 2011

Last night


Sunt o victima usoara pentru tot ceea ce e imagine, film, text care se suprapune peste temele mele de meditatie. Este cazul filmului Last night, regizor debutanta Massy Tadjedin, cu Keira Knightley, Sam Worthingtom, Gauillaume Canet si Eva Mendes in rolurile principale.

Filmul poate fi despre viata oricarui cuplu iar povestea cu siguranta nu este noua, nici in istoria hollywoodiana, nici in cinematografie in general. Totusi cheia filmului nu sta pur si simplu in poveste, ci in prospetimea cu care ea este redata.

Joanna si Michael Reed sunt doi soti, ea scriitoare si jurnalista freelance, el consilier de imobiliare. Filmul debuteaza cu drumul spre petrecerea data de unul dintre prietenii lui Michael, ocazie cu care se pot ghici primele detalii despre intimitatea cuplului: vechimea suficienta pentru ca cei doi parteneri sa-si cunoasca obiceiurile si sa-si permita ironii fata de partener, pentru ca evenimentele exterioare sa fie mai importante decat prezenta celuilalt, totusi afectiune suficienta pentru ca inainte de a intra la petrecere sa-si acorde un suras, un sarut si cateva cuvinte tandre reciproce.

In timpul petrecerii, Joanna sesizeaza freamatul neobisnui pe care Laura, o colega din compania sotului ei, atragatoare si usor provocatoare, il produce asupra acestuia. Odata ajunsi acasa, Michael este confruntat cu aceasta observatie si intr-un final recunoaste ca este posibil sa fie atras de colega sa dar ca nu s-a intamplat nimic ingrijorator pentru casnicie.
A doua zi Michael pleaca intr-un business trip impreuna cu Laura si cu bunul sau prieten Andy la Philadelphia, in timp ce Joanna ramane acasa pregatita sa avanseze cu proiectele scriitoricesti in aceste doua zile.

Intamplarea, care este si intriga filmului, face ca, in timp ce Michael trebuie sa-si controleze atractia fata de colega sa, Joanna sa-si intalneasca un fost iubit, pe Alex, pentru care sentimentele nu s-au estompat chiar de tot.

Chiar daca si pana aici scenele sunt bine jucate (in special de Keira Knightley, Sam Worthington mi se pare un actor cam plat pentru acest rol iar Eva Mendes o alegere deloc subtila) in asa fel incat intelegi intru totul micul acces de gelozie al sotiei, deloc intru totul gratuit, jocul cu sufletul spectatorului de-abia acum incepe si el este accentuat de chimia evidenta intre Keira Knightley si Guillaume Canet.

O serie intreaga de intrebari si dileme sunt de asteptat. Poti trai intr-un cuplu fericit si sa simti atractie fata de cineva nou? Poate fi dominata aceasta atractie, atunci cand o cunosti si stii cat de importanta iti este relatia de cuplu? E etic sa accepti invitatia la masa a unui fost iubit a carui amintire nu este total stearsa? Poti gasi puterea de a refuza atunci cand relatia ta de fond e un pic mai slaba? Ce inseamna infidelitate: gandul, atingerea de mana, sarutul sau actul consumat pana la final? Poti sa traiesti intr-o relatie fericita si sa recurgi uneori, ca un colac de salvare, la amintiri dintr-un trecut frumos ramas in imponderabilitate de teama de a nu-l distruge? Ce traduce acest colac de salvare despre relatia ta cotidiana? Poti sa alegi fara regrete, in special atunci cand alegi pentru o viata? Poti sa fii pur si tentat in acelasi timp? exista circumstante atenuante pentru tentatie?

Ma opresc aici. Sunt intrebari legitime pe care cred ca cei aflati in cupluri stabile au avut sau au acum ocazia sa si le puna. Filmul este deosebit de sensibil, de inteligent si de amuzant, in asa fel incat sa descopere resorturile interioare ale personajelor fara patetisme si treptat, cu rasturnari ale cursului povestii, nu atat spectaculoase cat neasteptate, care nu vor sa spuna decat ca nu exista alb si negru, ci nuante. La o adica, pot spune ca poate ca asta mi-a placut si aici: ca filmul nu judeca, nu da verdicte, se poate intampla oricum, si tentatia poate fi urmata sau oprita de catre oricare dintre partenerii unui cuplu, la granita unei secunde. Ce decide secunda pentru protagonistii filmului sper sa aveti placerea sa descoperiti singuri.

Un ultim gand: dupa un numar de ani, serile petrecute alaturi de partenerul din cuplu se contracta, au toate aceeasi infatisare si acelasi suflu, chiar daca nu acelasi continut. Poate din cauza timpului, a lipsei de ingeniozitate sau de inspiratie. Cineva nou dilata timpul intr-un mod fascinant. Cum faci sa dilati timpul fara sa ai nevoie de cineva nou?

miercuri, 16 februarie 2011

De la oamenii frumosi care pleaca



Am aflat despre acest text semnat Miruna Cugler si aparut in DOR 4 de pe blogul lui Bucurenci. Am avut aceeasi reactie ca si el. Ma intreb daca nu cumva, din pacate, va deveni textul unei intregi generatii...

"După 15 ani de luptă cu morile de vânt, mi-am pus ţara în raniţă şi m-am mutat la Luxemburg. Acest text este despre ce am lăsat în urmă"

PS. Imagine de pe zorpia.com

marți, 15 februarie 2011

Relatiile si demonii lor


Propun un mic reportaj web marca Boston Globe, documentat din scrisorile cititorilor despre demonii relatiilor

This is real life... Ne-am astepta desigur la probleme de genul "adoarme pe canapea", " a facut jacuzzi cu alta" dar nu la "ea e prea de nota 10" sau "sotul meu nu bea alcool"

Dincolo de dilemele simpliste, o sa gasiti si povesti intortocheate, si situatii inedite.

Astia-s cookies cu real life fudge de rontait la micul dejun sau dupa cina...

Daca vreti sugestii gastronomice in rest, binevenite pentru cei cu cheful temporar ratacit in zilele pre si post valentine, aici e alt articol haios marca Boston Globe care poate trezi apetitul pentru stridii, sparanghel, trufe, sampanie, ciocolata si rodii, de parca nu ne-am delecta cu totii cu ele daca ar fi atat de accesibile :)

PS. Imaginea e tot de la Boston Globe

luni, 14 februarie 2011

Pe cine protejeaza Sfantul Valentin?

Avertisment: nu este o postare cool.

Acum zece, noua,..., doi ani as fi spus ca Sf. Valentin e o porcarie menita sa vanda inimioare si jucarioare, fara pic de substanta, importata si falsa...si ca nici macar omologul lui romanesc, Dragobetele, nu face alt ceva decat sa imite un model american. As fi fost cool. Nesiropoasa. La fel ca voi, cei care cititi aici sau cei pe care ii citesc eu aproape zilnic cu mult interes.

Cumva, ceva mi-a schimbat perceptia. Probabil ca o conversatie intre personalul auxiliar auzita astazi mi-a clarificat motivele. Doua femei si un barbat vorbeau astazi despre faptul ca el nu a invitat pe nimeni in oras de Sf. Valentine si despre faptul ca prefera mereu sportul. "Insa astazi e Valentine's day, astazi o sa facem si noi sport", adauga insinuant una dintre ele, tanara ca varsta dar sotie si mama experimentata.

Stiu, nu e decat o banala conversatie de vestiar. Dar nu e chiar asa. E un indiciu despre faptul ca Valentine's day nu e pentru voi cei care stiti sa vorbiti despre dragoste conceptual, care puteti sa discutati despre orice cu partenerul, sa folositi termeni abstracti, sa luati o decizie de cuplu daca adorati sau urati sf. Valentine, sa mergeti cu el/ea la terapie de cuplu la nevoie, sa vorbiti deschis despre viata sexuala, sa vedeti filme de Woody Allen, sa va spuneti indoielile frumos, nu e nici macar pentru adolescentele care spera ca el le va lasa o felicitare in banca sau ca le va invita la cinema (pentru emotiile lor exista si serbari de sfarsit de ani, ceaiuri, petreceri, nu stiu, ce se mai organizeaza acum pentru puberi si liceeni).

Nu. Valentine's day e pentru femeile care au nevoie de o ocazie ca sa se simta speciale pentru ca nimeni nu le-a mai facut sa se simta dorite de secole, e pentru cuplurile din orasele mineresti sau otelaresti in care e nevoie sa scrie pe bannere ca e sf. Valentin pentru ca el sa renunte la un pahar de bere si sa se duca acasa mai devreme, eventual cu un buchetel, doar pentru ca asa fac toti camarazii, e pentru cuplul de oameni ocupati care se intalnesc doar in weekend si-si fac cumparaturile impreuna sau isi pun la punct agenda ca printre team buildinguri, congrese, garzi, dosare sau proiecte cu termene limita, sa reuseasca sa organizeze si o cina in doi. Valentine's day este o zi de educatie afectiva a oamenilor abulici si apatici. Nu e pentru diabetici, e pentru hipoglicemici.

Si nici nu-i asa grav daca bifeaza si comerciantii ceva. Daca Swarovski, Tiffany's, Oxette, Jeff de Bruges, Godiva, Leonidas si Poiana se vand ca pe paine... Pentru ca din vanzarile astea se platesc salariile femeilor care lucreaza in laboratoarele de ciocolata si prajituri, care duc bani acasa pentru soti uneori someri si care soti afla din ziare ca poate ar fi dragut sa le ia si femeilor lor harnice ceva. In definitiv, iubirea si cuplul au putine sanse in lumea asta daca ne gandim ca 50% dintre casatorii se finalizeaza cu un divort iar cel putin 50% dintre cei care raman impreuna oricum nu o duc prea bine. Las' sa fie dl Valentin o oportunitate...

Pana la urma Sf. Valentin e si pentru cei care au si mintea, si sufletul mobilate high-end dar prefera sa profite de orice pretext, orice joc ca sa-si mai sopteasca odata sagalnic cuvinte dragalase. Nu cu patetism ci cu umor, cu autoironie sau cu senzualitate.

Valentine's day e despre emotia simpla din inima celor care nu mai sperau sa aiba emotii, nu despre emotia complicata a celor ce traiesc oricum din plin. Let it be. Pentru ei, nu pentru voi: Happy Valentine. Chiar daca e uncool

P.S. Am adaugat si-o inima ca am inteles ca asta-i simbolul :)

vineri, 11 februarie 2011

Picasso loveste din nou


Luna februarie e cunoscuta pe piata de arta ca o luna de top. Sotheby's si Christie's scot unele dintre cele mai bune piese la bataie.

Lectura lui Picasso, tablou ce o infatiseaza pe tanara Marie Therese Walter, s-a vandut cu 30 milioane. Tabloul nu a mai fost expus din 1932 pentru ca proprietarii sai nu l-au imprumutat niciodata pentru expozitii re
trospective. Proprietarul care a scos-o la licitatie o detinea din 1996 (hm, 14 an
i... ) Alte tablouri nu si-au depasit pretul estimat sau nu au reusit sa-l atinga iar in acest caz nu au fost vandute.

Din operele inca disponibile, top trei este destul de impresionant isi poate fi consultat pe site. Schitele pentru portretul lui Lucian Freud pictate de Francis Bacon si estimate la 7-9 milioane lire sterline m-au cucerit. Bethsabee si David, doua tablouri de Marc Chagall, imi sunt desemenea dragi.



Daca ne mutam la Christies, vanzarile de miercuri au avut in top o opera apartinand lui Bonnard, cumparata pentru 11 milioane dolari si un Rene Magritte de 7 milioane dolari, la categoriile corespunzatoare. In vanzare se afla in continuare o groaza de piese apartinand numelor mari ale picturii secolului XX.
Farfuria ceramica din imagine este estimata la 1200 dolari si apartine lui Picasso. A fost conceputa in 1948 si face parte dintr-o serie de 100.

Pentru aprox 3000 dolari va putea fi achizitionata si carafa de ceramica alaturata, exemplar dintr-o serie de 300.



miercuri, 9 februarie 2011

Doua pasari dintr-o lovitura

Incerc de ani sa nu scriu despre ei. I-am ascultat dimineti intregi, seri intregi...

Daca dau muzica tare (in casti) si le ascult versurile ma impresioneaza la fel ca in prima zi.

Ma regasesc in aproape toate versurile lor desi am jumatate din varsta lor. Au voci ragusite si tandre pe care le recunosc dintr-o suta. Nu ii privesc neaparat cand ii ascult pentru ca imi dau senzatia ca nu am nimic de a face cu ei dar mi-ar placea la nebunie sa fiu la concertul in care canta impreuna.

Si mi-ar placea sa plec in calatorii, sa traiesc alte vieti, sa incerc alte nume si sa imi insusesc vestmantul si pielea tuturor celor care nu voi fi niciodata.

As vrea ca toate noptile sa fie noapte nuntii iar toate lunile sa fie luni de miere.

As vrea sa se stie ca iubirea atunci cand nu moare, omoara pentru ca iubirile care ucid nu mor niciodata. Sa se stie si ca drumetul nu are drum pentru ca drumul se face din mers.

N-as vrea sa mai ajung vreodata pe bulevardul viselor sfaramate sau pe strada melancoliei, dar daca totusi as ajunge acolo mi-ar placea sa stiu ca i-a luat 19 zile si 500 de nopti ca sa ma uite, cand s-a intors a la maldición del cajón sin mi ropa.

As vrea sa fiu la princesa con la boca de fresa dar nu sa evoluez ca ea, sa stiu ca sunt prima careia chiar vrea sa ii dea viata intreaga, sa am sufletul ca mediterana,

Doamnelor si domnilor, au scris la cancion mas hermosa del mundo: Joaquin Sabina si Joan Manuel Serrat.


Despre rutina si ritual


Dintre temele care ma preocupa, ritualurile si rutina se afla la loc de cinste. Detalii aici.

Am descoperit un blog pe care, evident, altii il stiau deja :) despre rutina zilnica a personalitatilor: scriitori si artisti, cei mai multi dintre ei, dar si arhitecti, cercetatori, muzicieni, compozitori, filosofi etc

M-am delectat cu tot felul de interviuri si cu faptul ca in dreapta puteti gasi si o clasificare a posturilor in functie de obiceiul central: early-risers, drinkers, exercisers, nap takers etc. Mi-a placut asa de tare incat imi doresc sa ajung odata la varsta la care sa-mi pot face propria rutina, nu sa mi-o decida altii :)

Si inca ceva, multe dintre obiceiuri provin din New York Times Magazine. Daca ar trebui internationalizat si cu Romania, stiu o ancheta a lui Marius Chivu despre rutina scriitorilor romani in Dilemateca si mai stiu capitolul scris de Liiceanu. Cine se ocupa?

PS. Daca-i ritual sau rutina, eu trebuie sa adaug intotdeauna o poza cu cafea. Asta-i gasita pe www.laboratoryequipment.com la postarea despre cum cafeaua protejeaza de diabet.

marți, 8 februarie 2011

Un proiect de arta marca Google


S-a nascut si Google Art Project.

Acum vreo 12 ani cand butonam cd-rom-ul despre Luvru pana la epuizare, de-am invatat despre modul de constructie al Masacrului de la Scio asa de profund ca stiu sa povestesc si in zilele noastre, as fi spus ca Google Art Project este un vis pe care il astept cu drag sa devina realitate.
Astazi cand sunt un pic dependenta de atmosfera silentioasa a muzeelor de arta, cand sunt atenta (si) la culoarea peretilor, si la miros, si la existenta luminii naturale, si la umiditate, si la privelistile de la balcoane, si la arhitect si... dincolo de toate, bineinteles, la operele de arta, Google Art Project ma sperie dar ma si atrage.

Pe lista de muzee disponibile deocamdata se afla cateva pe care le-am vizitat in amanunt, cateva pe care le-am vazut rapid si cateva in care inca nu am intrat. Iata lista lor completa in functie de oras:
- Amsterdam: Rijkmuseum si Van Gogh Museum;
- Berlin: Altenationalgalerie, Gemaldegalerie;
- Florenta: Galeriile Uffizi;
- Londra: Tate Museum, National Gallery;
- Madrid: Reina Sofia, Thyssen Bornemisza;
- Moscova: State Tretyakov Gallery;
- New York: MOMA, Frick Collection, Metropolitan;
- Praga: Muzeul Kampa;
- Sankt Petersburg: Hermitage;
- Versailles: Palatul de la Versailles;
- Washington: Freer Gallery of Art.

Am probat Muzeul Van Gogh pentru ca este relativ mic si pentru ca acum cateva zile incercam sa-mi aduc aminte numele doamnei Roulin. Fascinant cum poti sa te plimbi prin sali care mi-au amintit perfect constructia muzeului, cum poti sa vezi in detalii foarte clare urmele pensulelor pe tablouri si culorile alternate pentru a infatisa, spre exemplu, ochii. In plus, poti afla detalii despre tablou, inclusiv lista proprietarilor, poti afla cate un detaliu istoric legat de personaj sau de locul operei in viata pictorului. Iar pentru mai multe detalii esti uneori trimis pe site-ul muzeului.

Dar mie imi lipseste emotia. Mi se pare un instrument excelent si cred ca il voi folosi de acum inainte pentru a-mi pregati vizita la muzee dar nu o va inlocui niciodata. Din motivul invocat: imi lipseste emotia. Suspansul de a anticipa ce opere de arta se afla in sala urmatoare. Cuprinderea tuturor peretilor dintr-o privire si eventual identificarea a doua trei nume, dupa posibilitati. Pe alocuri, mirosul de ulei. Luati-o cum vreti, snobism, conservatorism, elitism, egocentrism, orice -ism, pentru mine virtualul nu va lua locul vizitelor reale, oricat de revolutionare vor fi tehnologiile. Dar totusi faceti o vizita site-ului ;)

luni, 7 februarie 2011

Worldwide


Am citit ziarele astazi paper-based, nu oricum, asa ca m-am gandit sa va impartasesc cate ceva

1. in Lancet citat de o revista se zice ca in ultimii 30 de ani s-a dublat procentul de obezi. La ora actuala in lume exista 1.450 milioane de supraponderali si 500 milioane de obezi (dintre supraponderali, I suppose). Procentele stau cam asa: vreo 9,8% dintre barbati si vreo 13% dintre femei. Cu rezerva ca citez dupa citare...

2. In NY s-a interzis fumatul pana si in aer liber. Este vorba in special despre parcuri si plaje. Cativa fumatori si cativa oameni politici (fumatori? in cautare de voturi?) au protestat impotriva acestei masuri care ingradeste libertatea umana. Nefiind fumatoare si nici foarte toleranta cu obiceiul, fiind in schimb bombardata de zeci de vesti despre cunoscuti cu cancer pulmonar, asteptam demult momentul in care si fumatul va fi tratat ca un drog cu acte in regula mai ales ca provoaca mult mai multe victime. S-ar putea sa nu fiu foarte scientific cu aceasta ultima afirmatie insa... I see it that way.

3. Pe un blog, care nu, nu e paper-based, pentru eventualii carcotasi am citit despre profilul oamenilor care au mers la vot in Romania cu ultimele ocazii: prezidentiale, parlamentare, euro-parlamentare. Daca mai aveati dubii ca pensionarii sunt cei care decid viitorul printr-un vot cititi ancheta sociologica prezentata si cred realizata de Turambar. Inteleg ca principala ocupatie a indivizilor intre 25-40 de ani este sa munceasca pentru ziua de maine, ca sunt flexibili si-si pot face o viata in oricare parte a lumii, insa un vot ar putea face ziua de maine mult mai frumoasa si productiva. (Da, ok, nu e chiar asa. O va face frumoasa pentru urmatorul partid ajuns la putere, mea culpa, dar in adancul sufletului sunt inca naiva).

4. Am citit cu mare drag doua articole din Dilema Veche: unul este semnat de Marius Chivu - Scriitorii invizibili si a cazut tocmai la tanc dupa ce citisem un interviu cu o asa zisa fosta iubita de-a lui Salinger. Cel de-al doilea de Mircea Vasilescu reitereaza problema stirilor externe reflectate de media romaneasca.

Enjoy!

(harta de pe www.offi.ro)

sâmbătă, 5 februarie 2011

Un alt mit terapeutic demontat


Vesti proaste dinspre JAMA 2 Februarie. Se pare ca Avastinul, care era creditat cu important potential terapeutic in mai multe tipuri de cancer, primeste a doua lovitura in 2 luni. Dupa ce in decembrie utilizarea sa in cancerul mamar a fost respinsa de catre FDA pentru ca trialurile de faza III au aratat ca nu aduce beneficii, o noua metaanaliza vorbeste despre efectele adverse cu potential fatal care sunt semnificativ mai numeroase la pacientii tratati cu chimioterapice+Avastin fata de cei tratati doar cu chimioterapice.

Aceste date vin dupa ce, in urma rezultatelor preliminare, Avastinul a fost primit cu foarte mult optimist de catre oncologi. Utilizarea sa cu relativ succes in cancerul de colon cu metastaze hepatice si rezultatele preclinice au condus la extinderea rapida a indicatiilor. Din nefericire pentru pacienti, optimismul pare sa se tempereze. Trialuri de faza III confirma eficacitatea in tumorile colorectale std IV si in carcinomul renal metastazat dar infirma eficacitatea in cancerul colorectal incipient sau in cel mamar. De asemenea metaanaliza recent publicata descopera un segment afectat in mod special de complicatiile cu potential fatal: cancerul pulmonar.

Aceste rezultate nu inseamna ca Avastinul trebuie retras sau blamat. Ele invita doar la prudenta, la selectia atenta a pacientilor si la un entuziasm bine temperat, cea mai sigura atitudine din pacate de cate ori apar terapii revolutionare in medicina.

miercuri, 2 februarie 2011

Lambada


Am ascultat astazi din intamplare Lambada.

Daca sunteti din cel putin aceeasi generatie cu mine, va amintiti desigur melodia aceea pe care in anii 90 o vedeam la televizor odata la 15 min. Avea un clip cu oameni imbracati colorat, fete bronzate cu fuste mini cu volane, plaja, cocktailuri, o linie melodica facila si un dans tipic, tot ceea ce eu cu siguranta nu mai vazusem in anii gri dinainte, fie doar pentru ca eram prea mica, fie si pentru ca nu se conforma standardelor celor 2-3 ore de program tv comunist. Nu stiu cum o percepeau altii dar pentru mine Lambada era promisiunea unei tinereti extraordinare. Eram intr-o asteptare preadolescentina si melodia aceea facila insemna vacante frumoase, colorate fosforescent, insemna miros proaspat si ... tinerete.

Ei bine, reascultarea ei a fost ca o felie de realitate. A trecut varsta la care vacanta inseamna petreceri nesfarsite pe plaja desi si acum imi place atat de mult sa dansez. Si desi simt ca si de acum ma asteapta multe lucruri frumoase, a trecut si varsta la care totul URMA sa vina. O parte insemnata din viata e aici si acum. Si chiar daca anul asta poate voi implini direct 20 de ani in loc de 18 cat implinesc de cativa ani incoace, cred totusi ca o astfel de revelatie e importanta. Tocmai pentru ca te face sa pretinzi mai mult de la ziua de azi.