luni, 26 martie 2012

Spirit de weekend si dezbateri la zi

Recolta de sambata care tocmai a trecut a inclus toate cele din imagine: muzici bune, lecturi interesante si parfum minunat in casa de la freziile mov in vaza turcoise...

Ati vazut de altfel ca Le Figaro magazine i-a fost dedicat cazului din Toulouse si, desigur, nu fara dreptate.

La radio, in drum spre vizita de duminica dimineata la spital, am ascultat un amplu reportaj despre reconfigurarea cartierelor marginase in ultimii 20 de ani. Locuitori de 20-25 de ani ai unor astfel de cartiere din Grenoble si Paris povesteau ca la inceput zonele reprezentau un melanj multicultural interesant, asociau oameni de toate provenientele si aflati pe multe paliere ale vietii sociale (de la muncitori necalificati la medici si arhitecti). Pe masura insa ce a crescut imigratia in Franta si pe masura ce se vorbea mai mult despre globalizare si toleranta, cartierele de periferie s-au schimbat, au devenit mici enclave, s-au getto-izat. La asta a contribuit uneori si actiunea in forta a politiei cu ocazia unor evenimente, contrastand cu absenta ei cronica in viata de zi cu zi. "Ne lipseste politistul comunitar care sa stea de vorba cu noi zilnic, prieteneste" a declarat la un moment dat un domn pe postul RTL.

Si-acum un scenariu (e semi-fantast, doar inspirat de realitate dar poate fara nicio legatura cu faptele a caror integralitate nu e deocamdata cunoscuta):

sa zicem ca avem de-a face cu un copil dintr-o familie numeroasa, fara autoritate paterna, cu resurse scazute, care poate sa se bucure doar de compania altor copii din acelasi mediu  sau de filmele de la TV si, eventual, jocurile video de combat. Cum zicea Freud, fiecare barbat se viseaza erou. Iar eroii acestui copil au fost politistii agresivi si raufacatorii. Asa ca, dintre cele doua, copilul, mic delincvent de nevoie si amuzament, alege sa lupte de parte celor buni si se inscrie de doua ori in legiunea straina. Este de fiecare data respins din cauza delincventelor. Respins de doua ori de "the good force", se intoarce cu fata la cealalta forta, sperand ca macar acolo sa fie acceptat. Marturii incerte spun ca nici aceasta incercare nu e foarte fericita: in timpul antrenamentului din Pakistan,  el este frecvent luat in deridere de catre ceilalti colegi. Si-atunci, isi "face singur dreptate". Se face singur "erou". Erou ca in Terminator sau Die hard 1 (cum zicea Mihai intr-un comentariu) care moare cu arma in maini, tragand in cadere. Semnele de intrebare care contesta atitudinea de "terorist de tip nou" (teroristii izolati, actionand din propria lor vointa) tin de finantare, extrem de importanta pentru un individ care traieste dintr-un ajutor de somaj -masini inchiriate, arme peste arme, calatorii in Siria, Israel, Pakistan, Afganistan, Irak, Egipt etc.

Indiferent de cat de apropiat sau departat de cazul lui Mohamed Merah e scenariul de mai sus cred ca traim din ce in ce mai accentuat o perioada a sociopatiei urbane, amplificata de media, videogames si internet. Si propovaduim toleranta dar ii atarnam de gat legi de intoleranta care cantareste greu...  Nu mai stiu unde prin psihologia sociala citisem un fel de lege a expectantei: oamenii tind sa se comporte in modul in care ne asteptam noi sa se comporte.

vineri, 23 martie 2012

Orice interviu vorbeste si despre intervievator, si despre intervievat

Am o sarcina grea: sa o prezint pe Cristina Bazavan...  Adica pe jurnalista si bloggerita de pe site-ul careia invat cum se face blogging (inclusiv) cultural. Am cunoscut-o demult, pe vremea cand era redactor sef la Tabu si eu colaboram din cand in cand la rubrica sanatate... Intre timp, insa, am urmarit-o virtual cu mult drag, citindu-i cu sufletul la gura interviurile, sfaturile despre bloggerit, micile insighturi de arta dar si de lifestyle din lumea intreaga, guestpost-urile... Ce sa zic, dupa ce ati citit interviul de aici din cadrul Proiectului Jocul Orb, dati (din nou) fuga pe site-ul ei ca sa vedeti despre ce vorbim aici :) Si mai nou o gasiti si la Digi TV la emisiunea Ca-n filme

1. Scriai mai demult ca interviul este ca un labirint. Descoperi vreodata (aproape) complet identitatea celui intervievat? Trebuie "gasit drumul cel bun"prin labirint sau poti sa recompui identitatea si ulterior din fragmente dispersate? 


Cind merg la un interviu incerc sa ma duc pregatita, cit mai pregatita. pentru mine, scopul unui interviu este sa arat cititorului ceva NOU despre cel pe care-l intervievez (ca sa merite timpul pe care-l acorda cititului),  iar asta inseamna ca trebuie sa stiu ce a declarat pina atunci, cum e vazut, care e imaginea pe care vrea sa o comunice. Un interviu bun e atunci cind te-ai documentat atit de bine, incit ai putea raspunde tu (intervievatorul) in locul celui care e intervievat chiar si la intrebarile care nu i-au fost puse niciodata.
De acolo incolo incepe interviul tau- sansa ta de a obtine ceva nou, real. Iar cind esti fata in fata cu cel pe care-l intervievezi incerci sa deschizi usi noi din casa care descrie identitatea lui, de asta si imaginea mea de "labirint". Uneori, un simplu gest al miini sau o pauza in vorbire, sau o privire, iti spun mai mult decit toate vorbele. De exemplu, eu mi-am construit povestea despre actorul Vlad Ivanov nu din interviul direct cu el, ci plecind de la privirea lui emotionata cind vorbea despre profesorul de la Scoala Populara de arta din Botosani cu care a facut primele lectii de actorie. Inspirata de aceea privire m-am dus pina la Botosani, am ajuns la arhivele scolii populare de arta si am descoperit ambitia copilului Ivanov si determinarea lui de a reusi. 

2. Care sunt indiciile cele mai pretioase in revelarea identitatii celui intervievat si cum faci sa le transmiti cititorului?


Cred ca gesturile sunt cele care ne "tradeaza". Pe toti. Si pe cei care raspund, si pe cei care intreaba. Cind ma pregatesc de un interviu, caut sa vad inregistrari din mai multe contexte cu personajul cu care urmeaza sa ma intilnesc; am deja un profil al lui cind suntem fata in fata si pe el construiesc aparente identitati din reactiile lui gestuale la intrebari. Pentru mine cea mai frumoasa cale de a transmite ceva unui cititor este sa ii arat, nu sa ii spun. Adica prefer sa descriu o mina care in timpul vorbirii vine in dreptul gurii - ca semn de timiditate, decit sa scriu "e timid".
Dar depinde de forma pe care o ia interviul la publicare, pentru ca daca e un interviu intrebare raspuns doar notele dintre paranteze care sa descrie pauze, gesturi te pot ajuta. Daca insa e transformat intr-un story-comentariu-raspuns, lucrurile par mai simple. Doar par:)

3. Sa presupunem ca cel intervievat doreste sa isi creeze o alta identitate. Rezista ea in fata unui intervievator bun? care sunt  instrumentele prin care i-ai putea putea desconspira masca? 


Daca e antrenat (si exista specialisti in comunicare care pot face asemenea antrenamente), personajul poate sa ramina in identitatea pe care si-a creat-o pe toata durata unui interviu. Sansa pe care o ai ca jurnalist sa-l arati mai aproape de ceea ce e in realitate, este sa petreci mai mult timp alaturi de el; sa faci interviuri in serial, in zile consecutive pentru ca intervievatorul se mai obisnuieste cu tine, incepe sa lase garda jos pas cu pas...
Cit despre instrumente cred ca ele trebuie adaptate in functie de personalitatea celui pe care-l intervievezi; daca are nevoie de atentie, i-o dai; daca are o problema cu increderea in sine, il complimentezi. dar trebuie sa o faci cu chestiuni reale, pentru ca daca nu construiesti pe o baza reala, nu vei obtine niciodata altceva decit o "masca".

4. Cand citesti un interviu bun, in ce masura descoperi in spate si identitatea celui care a luat interviul? citim un pic si din tine in interviurile pe care le faci?

Orice interviu vorbeste si despre intervievator si despre intervievat; vezi in intrebari daca jurnalistul are un ego mare, daca are nevoie de atentie, daca vrea confirmari pentru inteligenta lui etc etc... cum vezi cit de relaxat este cu sine din raspunsurile pe care le pastreaza (mai ales atunci cind intervievatorul il pune "in corzi")
Apoi mai e vorba si de directia in care duci interviul ca jurnalist, pentru ca instinctiv pui intrebari despre lucrurile care te intereseaza pe tine, faci proiectii pe intimplarile pe care le cunosti sau le-ai trait.

Toate interviurile pe care le-am facut vorbesc mult despre mine, cum vorbesc si oamenii pe care i-am ales pentru a-i intervieva; e un pattern pe care-l identifici usor - oameni care au reusit prin perseverenta si puterea lor de munca, dincolo de talentul / aptitudinile lor care ies din medie.  

***
In cadrul Proiectului Jocul Orb, mai puteti citi interviuri despre identitate cu Vlad Stroescu, Bogdan Voicu si Tincuta Apateanu.

joi, 22 martie 2012

Asasinul din Toulouse mort

Am asistat astazi prin intermediul televiziunii la una dintre cele mai impresionante operatiuni de capturare a unui terorist... Nu in tari exotice ci intr-un oras al carui nume este legat de cercetare, aviatie si medicina: Toulouse. Timp de 5 minute am ascultat live la tv rafale de impuscaturi, asa cum uneori vezi in filme cand pare ca astfel de actiuni tin de imaginar.

Mohamad Merah, autorul crimelor de la Toulouse, islamist extremist, antrenat in Pakistan (se pare), a fost sub asediu timp de 31 de ore. In primele 20 de ore a comunicat intensiv prin statii radio cu fortele de ordine, exprimandu-si in cateva randuri disponibilitatea de a se preda. In ultima discutie, la 22.45, in urma careia a intrerupt contactul cu politia si fortele speciale, a afirmat ca va muri cu arma in mana. Datorita absentei oricareui semn de viata, in randul presei si poate al oficialitatilor (daca nu a fost o strategie), a existat suspiciunea ca Mohamed Merah s-ar fi sinucis.

La orele 10.30 ale diminetii, RAID (trupele speciale) au aruncat trei grenade, asa cum facusera si in alte randuri, in scop de provocare si intimidare dar si pentru a indeparta usa de la intrare. Nu a existat niciun raspuns. Pe la 11.20, dispozitive video au fost introduse in apartament in scopul de a surprinde imagini si a detecta prezenta individului. Nu a fost reperata nicio persoana in camerele apartamentului iar, in momentul in care dispozitivele video au patruns in baie, Mohamed Merah a iesit cu pusti automate in mana, cu o violenta nemaiintalnita conform spuselor celor de la RAIS, si a tras in rafale timp de 4-5 minute. Politistii si RAID au ripostat, doua persoane au fost ranite, dar Mohamed Merah S-A ARUNCAT PE FEREASTRA CONTINUAND SA TRAGA. A fost gasit mort pe caldarim, cu arma in mana.

***

Vorbim despre Europa, "leaganul civilizatiei", asa cum obisnuim sa o supranumim, spatiul in care traim multi dintre noi, aparent in pace indiferent de culoarea pielii sau de biserica la care ne inchinam. Vorbim de psihopatie dar si de un individ care, indiferent de origini sau religie, este un produs al societatii si sistemului educational francez. Probabil ca, la capatul povestirii de mai sus, singura intrebare care imi rasare in minte este: cum a fost posibil? Unde greseste societatea contemporana daca apar asemenea acte patologice in sanul ei? Daca indivizi (desigur, cu factori de risc psihologici: absenta figurii paterne, delincventa juvenila,  nivel redus de trai etc) se erijeaza in asemenea acte de violenta extrema? Ce anume suscita si alimenteaza asemenea reactii halucinante? Nu cred ca putem gasi raspunsurile in razboaiele din Afganistan si Irak, chiar daca exista inca intrebari fara raspuns in ceea ce-l priveste pe Mohamed Merah...

luni, 19 martie 2012

Profesie: trasaturi, mentori si lista de dimineata

Ieri va povesteam despre copilarie... dar era weekend si aveam timp de aduceri aminte.
Cum v-am spus, saptamanile astea sunt tare pline profesional dar nu neaparat in sensul creativ si challenging care imi place. Asa ca trag cu ochii pe ici pe colo ca sa imi stimulez apetitul profesional si sa imi caut noi tinte. De fapt, to do list-ul e full... timpul e problema.

In clipele astea, inspiratia vine de la LinkedIn, Inc. si Harvard Business Review - locuri pe unde se preumbla oameni inteligenti, motivati si ambitiosi.

Mi-a placut tare un articol de pe Inc selectionat de LinkedIn care vorbeste despre cele 8 trasaturi ale angajatului remarcabil. Daca sunteti rigurosi dar rigizi, nu are rost sa cititi mai departe. Articolul face distinctia intre angajul bun - care sigur ca e harnic, ordonat, disciplinat si constiincios - si angajatul remarcabil - cel care e (si) creativ. Imi place distinctia asta, desigur pentru ca nu fac parte din categoria ultrarigida dar si pentru ca atunci cand mi se da responsabilitate si mana libera am senzatia ca pot sa misc muntii din loc. Sunteti liberi sa nu ma credeti :) pentru ca nu despre mine e vorba. Ci despre angajatul remarcabil care:

1.Nu tine cont de fisa postului - nu e important doar ceea ce scrie acolo ca trebuie sa faca, se implica activ in orice inseamna activitate a institutiei

2. E excentric - ciudat, uneori ireverent, face munca sa fie fun

3. dar stie cand sa devina serios

4. Ii lauda public pe ceilalti (mai ales pe egali sau inferiori, nu despre linguseala vorbim aici)

5. dar critica in privat... fata in fata cu cel de care se plange sau fata de care are o remarca nefavorabila (nu vorbim despre turnatorie)

6. Vorbeste atunci cand ceilalti se tem sa o faca, raspunzand indirect intrebarilor lor,

7. Ii place sa dovedeasca faptul ca ceilalti se insala (da, e misto sa ai dreptate :) ) - mai ales ca, de multe ori, a avut de indurat prejudecati negative inainte de a ajunge intr-o anumita situatie profesionala (prea tanar, prea femeie, prea colorat, prea ambitios, prea c**os - nu stiu daca ati auzit vreodata lucrurile astea despre colegii meritorii)

8. Incearca mereu sa optimizeze/imbunatateasca situatia - mereu nemultumit, vrea mereu mai bine, mai sus, mai corect pentru el si proiectele lui

Da, sunt de acord, nu e foarte comod nici pentru sefi, nici pentru ceilalti desi can be fun to work with... Insa poate fi foarte productiv si poate aduce un adevarat wind of change intr-o companie.

Pe de alta parte, conform Harvard Business Review, daca vrei sa evoluezi, cand esti tanar e preferabil sa iti alegi un mentor incomod dar performant de la care sa ai ce invata, care sa iti dea un feedback franc si exigent atata timp cat il poti suporta - adica esti tanar, la inceput de profesie (iti permiti sa faci greseli) si poti sacrifica ceva din timpul liber in favoarea profesiei (cu timpul, ai alte indatoriri si alte expectante). Don't run from challenge!

Si tot din HBR, dimineata cand va beti cafeaua, trageti adanc aer in piept si faceti doua liste:

List 1: Your Focus List (the road ahead) What are you trying to achieve? What makes you happy? What's important to you? Design your time around those things. Because time is your one limited resource and no matter how hard you try you can't work 25/8.
List 2: Your Ignore List (the distractions)
To succeed in using your time wisely, you have to ask the equally important but often avoided complementary questions: what are you willing not to achieve? What doesn't make you happy? What's not important to you? What gets in the way?

duminică, 18 martie 2012

Inspiratie, povesti si acasa

In orasul in care ma aflu astazi era innorat, statea sa ploua, lumina avea o culoare densa, aproape gri... Mai mereu cand vremea e asa imi amintesc de copilaria mea la Bucium... Probabil pentru ca acolo se intampla frecvent sa ploua, ocazie cu care ma refugiam in camera "din jos" sa citesc, sa privesc ulita uda si sa ascult deopotriva ropotul ploii si trosnetul lemnelor din soba. Si visam, si-mi spuneam povesti pe care le inventam pe loc, si citeam din nou... Acolo s-au petrecut si povestile fratilor Grimm, si Ultimul Mohican de Fenimore Cooper, si Cararea pierduta a lui Alain Fournier... Tot acolo intr-o alta camera aveam bibelouri (obiecte pe care astazi nu le-as folosi in decorarea casei dar asta nu are nicio importanta aici): cateodata ma intindeam la pranz in patul acela si priveam ore in sir (pana cand era ora de trezit) un bibelou cu o femeie imbracata stil 1850 calarind un cal ce se ridicase in doua picioare. Nici nu va spun eroina cator povesti a fost sarmana calareata.

***
Mi-ar placea sa imi pot actualiza povestile din copilarie astfel incat sa nu imi tradez visele de atunci. Bibeloul cu calareata este un bun (chiar daca naiv) motiv sa iau ore de echitatie... Cine stie cand ma voi intreba daca am devenit intr-adevar femeia care imi doream in copilarie sa devin. Cine stie cand patul lui Procust va fi construit dupa mintea unui copil. Just stay true to your dreams...

***
Si astazi imi plac povestile. Imi plac oamenii care duc cu sine o poveste. Ana Maria Onisei l-a intervievat pe Amos Oz si, printre marturisirile din interviu, m-a frapat exact aceasta destainuire: " Îmi imaginez lucruri tot timpul. E la fel de important pentru mine ca respiratul. E ceva ce mi se întâmplă mereu. Privesc oamenii şi-ncep să ţes o poveste."
Mi se intampla la fel mai tot timpul. Stiu sa va spun o poveste despre unii dintre oamenii pe care ii intalnesc, despre voi... o poveste imaginata care poate nu are nimic de a face cu viata voastra reala. Si stiu sa fac diferenta, si stiu sa iubesc si povestile reale...

***
O revista de mana a doua a sarbatorit recent 10 ani, ocazie cu care a intrebat vedetele unde se simt acasa. Raspunsurile au avut un singur numitor comun: copilaria. Ei si ele se simteau mai mereu acasa in satul in care au copilarit. E o falsa impresie. Regasim locurile, parfumul, linistea, persoana pierduta din noi, regasim energia si pacea interioara dar ... nu pe acasa. Incercati sa locuiti vreo doi ani in locurile unde ati copilarit si dupa aia redefinim acasa. Poate ca nu mai avem acasa sau poate, pur si simplu, nu stim sa il cladim frumos pe acasa acolo unde locuim... Dar despre asta in episodul viitor!:) Stay tuned on Jocul orb!

sâmbătă, 17 martie 2012

Subiectele abstractismului

Am vizitat de curand o expozitie despre subiectele picturii abstracte. Sa zicem ca sunt destul de prietena cu aceasta forma... Si am fost totusi surprinsa, vazand impreuna opere ale unor autori diferiti, sa constat ca exista atata varietate... Si asta in conditiile in care autorii americani au fost absenti.

La final am vazut mici filme despre pictorii respectivi. Imi placuse Georges Mathieu (in imagine)... si apoi am vazut personajul - un fel de Dali abstract, ceva mai comic, ceva mai teatral... imbracat mai mereu in salvari sau in uniforme magrebiene, repezindu-se cu gesturi largi inspre panza ca intr-o lupta, in care pensula e tinuta ca o sabie... Daca vreti, un fel de George Ivascu in chip de pictor. Brusc mi s-a parut un spectacol ieftin, un circ si, deci, opera lui a devenit mai putin tentanta

Nu stiu daca e bine sa cunosti autorii ca sa intelegi opera sau e preferabil sa nu cunosti autorii ca sa nu iti modifici perceptia asupra operei, semnificatiile pe care le atribuisesi deja imaginii...

vineri, 16 martie 2012

The sun is going down

Am inceput mai multe postari dar nu am terminat-o pe niciuna. Am multe subiecte despre care vreau sa scriu dar niciunul dintre ele nu se potriveste clipei actuale, nu se lipeste perfect peste ziua de astazi.

Mai am interviuri foarte interesante din seria Identitatii pe care vreau sa vi le propun, de aceasta data cu Cristina Bazavan si Cristian Lupsa, le pastrez pentru saptamana viitoare cand sper sa am si sa va transmit mai multa energie.

Asa ca acum am sa va sugerez soundtrack-ul acestei seri. Este o melodie pe care o ascult in masina de multe zile si, pe masura ce ii descifrez versurile si semnificatiile, ma macina mai tare. Imi place la nebunie atmosfera sudista "the shadow on the wall tells me the sun is going down" ... si ma emotioneaza povestea veteranului sudist paralizat "in that crazy Asian war", casatorit cu o femeie mai tanara si pe care ar ucide-o pentru ca "she takes her love to town". Ascultati cu mine Ruby - Kenny Rogers.




miercuri, 14 martie 2012

Despre realism, de aceasta data

De obicei va vand idealuri, si vise, si idei frumoase, va vorbesc despre dragoste, si mariaj, si oameni care imbatranesc impreuna, despre arta, despre iubire din nou, oricui i-ar fi destinata: celuilalt, copiilor, profesiei, vocatiei etc.

Astazi, insa, am avut o discutie interesanta cu colegii... cu ton de gluma dar cu miez serios si... am fost realista, in ciuda uimirii grupului si deci presiunii de a fi idealista. Nu exista garantii in viata - nu poti sa stii ca o sa-l iubesti mereu pe celalalt, ca vei fi mereu fericit/a cu ea/el daca te iubeste, ca te vei purta mereu corect, indiferent de imprejurari. Nu exista garantii pentru nimic, stiu asta si de aceea refuz sa spun cuvintele "intotdeauna", "niciodata". Nu vreau sa fac demagogie. Vreau sa raman cu picioarele pe pamant, sa evaluez corect situatiile si viata, nu sa traiesc cu ganduri de suicid de fiecare data cand turnura pe care o ia realitatea se departeaza de asteptarile mele...

Pe de alta parte, cred ca nu are cum sa izbuteasca planul de a imbatrani frumos in doi daca nu te comporti in fiecare minut ca si cum ai crede ca viata nu poate exista altfel. Daca nu te comporti ca si cand l-ai fi spus atat pe "intotdeauna" cat si pe "niciodata" raspicat si ferm.  Daca nu traiesti clipa cu sentimentul ca e planul definitiv al vietii tale.

Aparent, acesta este unul din motivele pentru care casatoria traieste o criza in epoca noastra. Pentru ca stim ca poate fi oricand intrerupta fara consecinte. Si,din cauza acestui fapt care este, pana la urma, si un lucru bun, nu multi sunt cei care inteleg ca, desi asa stau lucrurile, trebuie sa traiasca facand abstractie de informatia de mai sus.

Ma fascineaza acest dublu standard. Nu pretind ca il inteleg deplin si e foarte posibil sa va mai bat cu el la cap. Dar cred ca imi place sa fiu realista si idealista, deopotriva...

luni, 12 martie 2012

Adevaratul 2 martie

De doi ani de zile, m-am obisnuit ca, pe la inceputul lui martie, sa scriu un post inspirational despre primavara si cum infloreste ea in sufletul/mintea mea etc. Anul asta primele doua saptamani de martie au fost infioratoare (poate exceptand weekendul): de 1 martie am terminat la ora 1 (da, 1 a.m, nu 13.00), pe 2 martie m-am bucurat ca am terminat la ora 21 dar am ajuns acasa evident epuizata... saptamana care a urmat a fost la fel. Norocul meu a fost ca pregatisem din timp postarile pentru 8 martie asa ca ele si-au urmat traiectoria fireasca... compensand reala mea absenta.

Inceputul meu de primavara n-a avut pic de soare (poate doar raza care se zareste din fereastra minuscula de la bloc sau prin culoarul nu prea estetic al sectiei, printre saloane). In weekendul asta, in schimb, am simtit ca a venit primavara...(aici incepe postul inspirational:) )

Mai mereu insightul mi se intampla dimineata, nu foarte devreme, cand soarele incepe sa incalzeasca si sa astearna lumina aceea de primavara. De data aceasta, era sambata si, in sfarsit, recuperasem o parte din deficitul de somn. Pusesem muzica in masina... si am simtit ca reincep sa imi vina ideile, paralizate in saptamanile anterioare de nesomn... Si mi-am zis "s-a facut primavara"... Mai timid poate decat in alte dati.

Pentru inspiratie am nevoie de somn si de soare. Dati-mi soare si somn suficient... si pot sa rastorn universul. Sa rad, sa dansez pana in zori, sa iubesc, sa scriu toate cartile care-mi locuiesc mintea, si toate planurile stiintifice publicabile in urmatorul an, sa rezolv toate cazurile, sa vizitez toate orasele lumii... si sa vad clar frumusetea si realitatea deopotriva. Sa vina primavara, zic, si-un buchet de lalele mov!

miercuri, 7 martie 2012

De 8 martie - Mihaela Radulescu


Stiu ca e "controversata"... Stiu ca nu ne hotaram daca e desteapta sau nu, daca e oportunista si vicleana sau buna dar plina de tact, daca iubeste sau vaneaza bani, daca a parasit Romania sau revine in Romania, daca scrie bine sau scrie prost, daca e telenovela sau model etc. Am ales-o pe Mihaela pentru ca e frumoasa de ceva ani, e din ce in ce mai frumoasa, pentru ca a evoluat, pentru ca a fost mereu critica fata de ea insasi, pentru ca a ales sa riste si sa iubeasca, renuntand la comoditate, pentru ca are condei chiar daca scrie accesibil - publicul ei tinta are nevoie sa citeasca accesibil dar si sa evolueze datorita ei, pentru ca are o poezie de animal frumos si erotic care conceptualizeaza dragostea, poezie pe care nu am regasit-o la multe femei, pentru ca se documenteaza si descopera si traieste intens, pentru ca isi antreneaza si trupul si mintea, pentru ca e mama unui baietel tare destept, pentru ca isi duce proiectele la indeplinire si le transforma in "aur", pentru ca face caritate... Mi se par importante motivele astea, mai ales cunoscand chipul societatii in care traim.









marți, 6 martie 2012

De 8 martie - Marina Constantinescu


 Desi nu am urmarit cu religiozitate Nocturnele, am avut ocazia sa vad cateva editii ale emisiunii si sa ma las vrajita de atmosfera lor speciala, de tonul lor de confidenta. Mi-a placut Marina Constantinescupe care de la distanta o vad frumoasa, desteapta si curajoasa... Imi place tonul ei confesiv si exigent cu sine din interviuri, faptul ca se analizeaza ca isi cunoaste greselile, ca isi marturiseste bucuriile... Imi place si ca iubeste obiectele si bijuteriile... Ador faptul ca, desi povesteste cu farmec despre cum colinda noptile alaturi de poeti si scriitori strazile Sibiului, discutand pana dimineata, isi alege totusi cu grija cerceii...

luni, 5 martie 2012

De 8 martie - Carine Roitfeld

 De ce imi place Carine Roitfeld?

Pentru ca e ireverenta, rock, imprevizibila, sexy, pentru ca a schimbat conceptul de fashion magazine in ultimii 10 ani si stilismul, pentru ca a inventat decalajul, pentru ca e intunecata si misterioasa, pentru aerul ei "i'm having more fun than you're having" cum spunea The Sartorialist, pentru toate tinutele de mai jos, pentru ca a luat-o de la capat la 56 de ani plecand dintr-o pozitie de top sa caute altceva, sa nu se plictiseasca, pentru ca este cu acelasi barbat de vreo 25 de ani, pentru originile ei rusesti pe care le marturiseste din cand in cand, pentru neconventional, pentru aerul proaspat, pentru ca poti sa fii asa de proaspat dupa juma de secol, pentru ca poarta mereu cizmele Louboutin sau sandalele Alaia, pentru prietenia ei eterna cu Testino si Ford, pentru expresivitate.

 Mai spun?












duminică, 4 martie 2012

Rezultatele la concurs si my biggest fan

Dragii mei,

imi pare rau pentru intarziere. Voi incerca sa va povestesc in alt post cum a aratat  pentru mine ziua de 1 martie 2012 si, de altfel, intreaga saptamana.

Pana una alta, vreau sa ii spun LA MULTI ANI blogului, chiar daca l-am neglijat de ziua lui stie ca il iubesc :) Sper sa ne prinda si 3 ani impreuna si sa avem cat mai multe din urmatoarele: postari, comentarii, vizitatori, concursuri, proiecte, teme de discutii etc.

Cu ocazia aceasta, vi-l prezint in poza pe cel mai infocat admirator al Jocului orb care are cam aceeasi varsta cu blogul :) Il cheama Andrei David, poza e mai veche, multumesc parintilor pentru ca mi-au trimis-o cu acord de publicare :)

Va multumesc tuturor pentru participarea la concurs. Pana in ultima clipa am fost nehotarita si... asa inchei.

Preferatele mele au fost:

1. Natasha - Patchwork of dreams and reality/ Compozitie de vise si realitate
2. Eugen - Develop an interest in life as you see it
3.Jocul mintii....literatura,arta,memorie,timp....

Intre 1 si 2 bataia a fost crancena... cumva 2 defineste mai mult cum vad eu blogul asta dar mi se pare mai greu de retinut...
Mi-au placut si versurile, si ideea de rima, si totaliter aliter (inseamna cu totul altfel dar poate nu suna familiar pentru prea multa lume), si ce vad cu ochii mintii (parca suna prea putin a tagline dar ideea e buna), si nazbatiile pentru latura mai ludica.

Multumesc sincer tuturor!

Tabloul Mirelei Iordache va merge deci la Natasha alaturi de un exemplar din Jocul orb.
Va voi trimite insa cate un exemplar din Jocul orb tuturor celor care ati participat la concurs. Trimiteti-mi doar adresa voastra pe mailul meu asociat blogului sgarbura.olivia@gmail.com si numele pentru dedicatie (pentru cei care au preferat sa nu il treaca pe blog). Va exista insa un delay de circa o luna pentru ca trebuie sa recuperez cateva exemplare.

De 8 martie - Lauren Bacall

Lauren Bacall este ultimul personaj din seria retro... Spre deosebire de Grace Kelly si Audrey Hepburn, Lauren Bacall are o frumusete mai... ireverenta, o voce mai grava, o atitudine mai putin docila...

Audrey este tipologia femeii delicate, timide, care reuseste sa se impuna prin inocenta si frumusete interioara, Grace este imaginea femeii surprinzatoare care reuseste sa se impuna, cu mult tact, pe masura ce se transforma din the beautiful one in the smart (and beautiful) one, Lauren Bacall e mereu stapana pe ea, un pic recalcitranta, un pic ironica, un pic misterioasa, un pic masculina...





sâmbătă, 3 martie 2012

De 8 martie - Audrey Hepburn

I'm definetely not an Audrey girl. Adica nu este cu siguranta imaginea celei care sunt dar e o imagine care imi place, cu delicatetea, eleganta si feminitatea care o caracterizeaza. Apoi nu am destule cuvinte ca sa spun ce a insemnat Two for the road pentru modul in care gandesc, intorc si rastorn semnificatia cuplului. In rest, everybody talks about Audrey...