miercuri, 30 noiembrie 2011

O camera trista

Stiu ca am mai scris ca imi plac oamenii tristi, tristetea este iluzia unei profunzimi...

Doar ca astazi, ascultand Sad Lisa a lui Cat Stevens, m-am gandit la inca o versiune a tristetii din noi, altceva fata de nemultumirea intrinseca de care vorbeam atunci. M-am gandit ca uneori tristetea este o camera care conduce spre tine insuti, e o retragere din social in tine, o plonjare aducatoare de catharsis. Nu e generata de vreo nemultumire ci pur si simplu de angoasa intalnirii cu tine insuti, probabil ca nu exista imagine mai aducatoare de angoase decat propria reflexie in oglinda. Avem mai mereu nevoie sa imbracam in societate o imagine mult ameliorata a noastra... si inauntru stam ingenuncheati, vulnerabili, tematori, sensibili (in oricare acceptiune a termenului va place de la emotional la irascibil). Ar fi bine daca oamenii ar invata sa comunice si sa asculte... daca am indrazni sa ne aratam sau sa privim oamenii in camera lor trista... Nu toate gandurile din camera trista sunt despre fapte aducatoare de tristete, uneori sunt despre nimic, despre ceva imaterial pentru care folosim tot cliseisticul termen de suflet. Mai bine va las cu Cat Stevens...


Bill Gates despre Ipad

Cu ocazia unui interviu dat lui Boston globe, Bill Gates a fost intrebat ce crede despre Ipad.
Raspunsul in filmuletul de mai jos. Mi-a placut ca au filmat the body language



luni, 28 noiembrie 2011

Asteptandu-l pe Mos Craciun

Poate credeti cumva ca mos Craciun e un individ cu barba care inhata un sac de jucarii si gata?
Ei bine, NU! Mos Craciun este un domn cu studii superioare la scoala de mosi. De asta are dreptul sa te intrebe daca stii vreo poezie si cate articole ISI ai publicat in ultimul an...

New York Times a pregatit un reportaj pe tema asta. Daca ascultati cu atentie, pentru bloggeri si cititorii lor, Mos Craciun invata si despre social media. Mi-ar placea sa devin antreprenor al lui mos Craciun :) Enjoy!

Amintiri cu casete audio

In weekendul asta, in playlistul aleator ascultat acasa impreuna cu sotul meu a intrat 4Non Blondes cu What's going on... Un bun prilej pentru noi sa incepem sa depanam amintiri...

Prima caseta: mai corect ar fi primele casete... cred ca le-am avut cu un an inainte de Revolutie cand ai mei au achizitionat la mana a doua un casetofon stereo de la o cunostinta cu acces la astfel de raritati... Odata cu casetofonul ne-a livrat si vreo 4 casete. Pot cu precizie sa spun ce contineau 2 dintre ele. Una sigur era albumul Thriller al lui Michael Jackson in versiunea originala (cred). El purta un costum alb si o bluza neagra pe coperta... tocmai am gasit foto pe internet asa ca o atasez... O alta caseta avea tot felul de melodii inregistrate si trecute cu creionul cu un scris mic si ordonat. Imi amintesc ca am descifrat-o pe Gloria Estefan printre cantareti si una dintre melodii se numea Malaguena. Nu era caseta mea favorita nici pe departe cu cateva mici exceptii. Asa ca am ramas cu Michael Jackson.

Prima colectie de casete: dupa '89 s-a dat liber la casete. Adica au aparut pe piata romaneasca, in afara de 'nspe mii de copii fara mama si tata, doua firme care copiau original :) Eurostar si Viva, daca vi le mai amintiti :) Coperta era mai mereu intr-o culoare puternica si pe centru era poza de pe albumul original. Pentru cei care la data respectiva se aflau in Bucuresti (prin '93-'94, sa zicem), erau o groaza de vanzatori la Universitate care tineau casetele in cutii mari de carton. Iar uneori le gaseai si in magazine. Era o tentatie careia cu greu ma puteam opune atunci cand aveam bani de buzunar. H. si eu ne-am dat seama ca amandoi am avut albumul 4Non Blondes si ne-am amintit ca era colorat galben si avea in centru imaginea asta dar mica...de-abia distingeai trasaturile solistei. Eu imi mai amintesc de Nazareth cu Love hurts -un album mov, de Vaya con Dios - verde "teal"... I dare you, daca si voi cumparati casete in vremurile alea de la cele doua "case de discuri", mai adaugati nume de artisti si culori ale copertilor...:)

Primele blankuri: inregistram in prostie muzica de la radio... Imi placeau casetele AGFA, TDK si Sony dar parca astea din urma erau mai scumpe... Cu prietenii de prin strainataturi ne puneam casete in plicuri cu playlisturile noastre favorite... Asa am ajuns sa ascult mai mult Pink Floyd si U2 :) Va mai aduceti aminte de vremurile cand eram proprii nostri dj?:)

PS. Oare e posibil ca asta sa fie catalogat drept post pentru bosorogi?:) Cat de mari sunt cei care nu au cunoscut casetele?:)

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Mama imi citea o poveste pana cand tata s-a intors...

Poate daca ar fi sa fac o lista cu actele pe care le gasesc extrem de dezgustatoare, violenta impotriva femeilor ar fi printre primele locuri.

Daca vreti, violul, furtul, crima sunt delicte foarte grave dar sanctionate aspru de lege si savarsite de oameni care de obicei au o deviatie de comportament. Sunt blamate de societate si aproape automat conectate cu ideea de a reclama/a cere ajutor organelor legale - Politie, Justitie etc.

Ei bine, atunci cand se savarseste o violenta impotriva femeii si, uneori, chiar impotriva copilului avem de a face cu un individ pe care societatea il accepta. Violenta impotriva femeii se petrece undeva ascunsa de ochii lumii dar tolerata de urechile ei intr-un mic apartament de bloc. Calaul, de multe ori cu aparitie de sot respectabil dar dominant, este nu numai autorul unui act de violenta fizica ci si al unui act de violenta morala pentru ca ea, femeia, este incet-incet convinsa ca daca a primit o palma atunci inseamna ca o merita, ca i-a gresit domnului, ca nu l-a ascultat, ca il supara...,ca nu are voie sa plece, ca nu are unde sa plece, ca o va gasi pentru ca ea ii apartine...

Doamnelor, un barbat care a ridicat mana o data o va face din nou. Si, doamnelor, daca aceste replici va sunt familiare, ei bine, trebuie sa stiti ca ele NU sunt adevarate. O relatie intre un barbat si o femeie este un PARTENERIAT si aveti dreptul sa traiti in demnitate, sa fiti macar respectate de cel care va este alaturi (iubirea este dintr-o alta poveste). Un barbat care tine cu orice pret sa isi dovedeasca suprematia fizica asupra voastra isi dovedeste de fapt impotenta morala, micimea caracterului si asta nu se va corecta niciodata. Cu cat plecati mai devreme cu atat aveti mai multe sanse sa va refaceti viata, trupul si sufletul. Doamnelor, oricat ati depinde de mult de indivizii care au abuzat de fizic exista solutii. Exista institutii guvernamentale si ONG-uri care va pot ajuta, va pot acorda adapost pana puneti pe picioare o situatie mai fericita si mai independenta. Nu va fie teama. Daca va este teama, nu actionati brusc, cautati iesirea treptat dar nu taraganati pentru ca sunt zile din viata voastra care se scurg astfel.

25 noiembrie este Ziua Internationala a Eliminarii Violentei impotriva Femeilor. In Romania intr-un an se raporteaza peste 12000 de acte de violenta. Dar numarul real este mult mai mare, poate dublu...si a crescut in ultimii ani.

Organisme carora va puteti adresa:
Agentia Nationala pentru Protectia Familiei cu Centrul Pilot de Asistenta si Protectie a Victimelor Violentei in Familie str. Dem I. Dobrescu nr. 2-4, Corp D, Sector 1, cod 010026, Bucureşti (intrarea din str. Cristian Popișteanu)  tel. 021/313.71.24
Asociatia No Abuse sunand la numarul de telefon: + 40 766 834 943 sau pot scrie la adresa de e-mail noabuse2010@gmail.com
Fundatia Conexiuni Adresa: Al. Romanilor, nr.7, et. 1, Deva, 330107, jud. Hunedoara Tel: 0040-254 232 120 Fax: 0040 254 232 120  Mob: 0040 745 068 751

Si nu uitati: LOVE IS RESPECT!


 Later edit: Campania Bring the sun in my life ofera date suplimentare despre locurile unde puteti gasi ajutor

vineri, 25 noiembrie 2011

Pentru Dan Mircea Cipariu "singuratatea vine pe facebook"

Astazi la ora 18.00 la Targul Gaudeamus se lanseaza antologia colectiva Marfa reincarcata de Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguţ, Dan Pleşa şi Bogdan O. Popescu. 

Ocupat cu lansarea, Dan Mircea Cipariu a gasit totusi ragaz sa raspunda catorva intrebari despre relatia scriitorilor cu mediile sociale. Am aflat asadar cum stau lucrurile in cazul sau... De la "hai sa ne intalnim pe site sambata seara", volum publicat in 1999, la "singuratatea vine pe facebook", carte aflata in lucru, se poate afirma ca realitatea virtuala a amprentat mereu poezia lui DMC.
 
Nu-mi ramane decat sa ii urez "succes la lansare" pe blog deci virtual... pentru ca desi am fost prezenta la lansarea volumului Marfa in 1996 (asa cum si mentioneaza Dan intr-un articol de la Agentia de carte), din pacate, editia 2011 m-a surprins departe de Bucuresti.
 
1. Ai blog? Ai cont pe Facebook? Ai Twitter?
După ce am lansat "Poemul matriţă", în 2008, la Editura Brumar, bunul meu prieten Mihai Zgondoiu, un artist vizual de talie europeană, mi-a făcut frumoasa surpriză de a a-mi dărui un blog al proiectului, http://poemulmatrita.blogspot.com  . Tot Mihai Zgondoiu m-a pus în faţa unui fapt împlinit: contul meu pe facebook. Pentru mine, şi contul de pe facebook, şi blog-ul pentru "Poemul matriţă" sunt mijloace de promovare şi atât. Nu mi-am făcut un blog personal pentru că lucrez la două proiecte literare, "singurătatea vine pe facebook", o carte de poezie care o să apară, în 2012, cu desenele şi coperta lui Mihai Zgondoiu, şi un roman, "Cum am devenit vegetarian". Abia reuşesc să găsesc timpul sufletesc pentru scrierea acestor proiecte ca să stau să fac jurnal şi comentarii pe un blog al meu.

2. Ce parere ai despre blogurile de scriitor?
Ca să fiu ludic, aş spune că sunt un rău necesar. Pentru că, atunci când e cazul, pe lângă autoreferenţialitate, autobiografism, în doze care concurează tabloidizarea aspectelor intime ale vieţii, blogurile de scriitori ne oferă un altfel de laborator al creaţiei, uneori în priză directă.

3. Consideri ca platformele de social media pot ajuta PR-ul cultural? In cazul in care folosesti aceste platforme, ai observat un impact mai mare al ultimelor lansari anuntate in social media?
Dacă sunt folosite într-un mod inteligent, non-agresiv, cu siguranţă aceste platforme pot fi chiar de utilitate publică. Prietenii mei de pe facebook îmi scriu că fără informaţiile date de AgenţiadeCarte.ro, informaţii postate pe peretele meu, nu ar fi la curent cu noutăţile din lumea noastră editorială, cu ceea ce se întâmplă viu şi important în viaţa scriitorilor români.

4. Ai scrie cronici/ ai publica interviuri exclusiv in mediile sociale?
Depinde şi de cerere, şi de ofertă :)))
5. Exista vreun proiect de social media pe care ti-ai dori sa-l realizezi impreuna cu alti scriitori?
Singurul meu proiect pe media electronică este şi va fi AgenţiadeCarte.ro .  Proiectele de social media dedicate în acest moment scriitorilor sunt ori sectare ori destul de amatoristic făcute!
 

joi, 24 noiembrie 2011

Social media si scriitorii

Dupa cum, v-am spus am inceput o ancheta literara despre legatura dintre social media si scriitori.

Deja am cateva promisiuni de raspunsuri... dar inainte de a incepe sa va dezvalui cine si ce a raspuns as vrea sa va prezint intrebarile:

1. Aveti blog? Aveti cont pe Facebook? Aveti Twitter?

2. Ce parere aveti despre blogurile de scriitor?

3. Considerati ca platformele de social media pot ajuta PR-ul cultural? In cazul in care folositi aceste platforme, ati observat un impact mai mare al ultimelor lansari anuntate in social media?
4. Ati scrie cronici/ ati publica interviuri exclusiv in mediile sociale?

5. Exista vreun proiect de social media pe care v-ati dori sa-l realizati impreuna cu alti scriitori?

miercuri, 23 noiembrie 2011

O lectie de solidaritate

In duminica ce tocmai a trecut au sustinut examenul de rezidentiat primii mei studenti. Sper ca incercarea a trecut cu bine pentru ei si sper sa ajunga sa isi aleaga ceea ce isi doreau mai ales ca au avut o perioada destul de incarcata, va voi povesti imediat de ce. Si apoi sper sa devina medici buni si, dincolo de toate, sa fie la fel de solidari precum s-au dovedit in ultimele luni astfel incat sa reuseasca sa schimbe sistemul in bine!

Nu stiu daca atunci cand ne-am intersectat pe la Psihologie medicala, Stiintele Comportamentului Uman sau Chirurgie Generala am reusit sa transmit mare lucru (mi-ar fi placut sa retina macar cum trebuie comunicate vestile proaste dar seminarul era prea devreme in cadrul pregatirii lor astfel incat probabil ca subiectul parea mai putin important decat este in practica de zi cu zi). Stiu cu siguranta insa ca eu am invatat multe lucruri de la ei.

In primul rand, am invatat sa tin seminarii, sa interactionez, sa aplic ceea ce doar tangential retii din pedagogie. Am invatat pe propria persoana cat de greu este sa fii obiectiv cand faci evaluari. Cat de greu este sa stabilesti niste reguli de la inceput si sa te tii de ele. Am invatat ca uneori trebuie sa fii si un pic mai dur atata timp cat ceea ce sustii este corect. Am invatat ce minunat e sa afli uneori lucruri de la niste oameni doar cu un pic mai tineri dar cu siguranta din alta generatie decat a ta, ce minunat e atunci cand reusesti sa le fii apropiat dar ca asta necesita timp, disponibilitate, interes si, chiar si asa, nu e mereu o reusita garantata... Nu vreau sa se inteleaga de aici altceva decat ca, in mod special, in primul an in care am predat "procesul didactic" a fost pentru mine o cutie plina de surprize minunate.

Totusi cea mai frumoasa surpriza din partea lor a venit anul acesta cand nu mai aveam nicio legatura unii cu altii. Am asistat din partea lor la o lectie minunata de solidaritate care s-a desfasurat nu numai sub ochii mei ci si sub ochii vostri. Este vorba despre atitudinea lor de a lupta cu boala colegului lor Catalin Sandu. V-am povestit si v-am indemnat sa ii ajutati de la inceput iar acum lucrurile au intrat pe fagas... Suma stransa in acest moment a facut sa demareze tratamentul iar pe 22 noiembrie s-a terminat prima cura de chimioterapie. Ei bine, oamenii acestia, aflati intre examenul de licenta si concursul de rezidentiat, doua momente cheie in parcursul oricarui medic in Romania, s-au aliat indiferent de cat de bine se cunosteau inainte, de cat de bine se intelegeau si au facut un site despre Catalin, au scris scrisori in dreapta si in stanga, au organizat un flashmob la Universitate care a atras atentia intregii prese, au cooptat echipa Steaua, au organizat un concert cu Benetone Band, au alergat la un cros umanitar Aripi deschise, au ras printre lacrimi la un stand up comedii cu Aristocratii, au organizat o licitatie caritabila si au chemat lumea la spectacolul Podu la care insusi Horatiu Malaele, artistul favorit al lui Catalin, a jucat pentru aceasta cauza.

Ii tin pumnii lui Catalin Sandu sa se insanatoseasca si sa revina alaturi de ei. Dar le tin pumnii si lor tuturor. Sper ca au inteles ei insisi lectia pe care ne-au servit-o noua celorlalti:  solidaritatea poate misca muntii din loc. Solidaritatea voastra va poate emotiona pe voi, ne poate emotiona pe noi ceilalti si poate schimba lucrurile la o scara la care nimic altceva nu poate ajunge. Asta inseamna ca nu depinde de altii sa ne faca mai buna lumea in care traim. Poate depinde de noi: spre exemplu, poate depinde de noi, medicii, sa fim suficient de pregatiti, de motivati si de solidari incat sa schimbam sistemul medical din care facem parte. Poate depinde de noi, rezidentii, sa cerem la unison un rezidentiat asa cum ni-l dorim in care toate elementele din curricula sa se regaseasca in pregatirea practica. Poate depinde de noi, romanii, sa ne comportam civilizat si sa reclamam societatii acelasi comportament decent si responsabil. Si asa mai departe... Sigur ca lucrurile pot escalada... Dar un pas ar fi sa se inceapa de la mai putin. Sa se inceapa, spre exemplu, cu solidaritatea unei generatii. Succes!

marți, 22 noiembrie 2011

My father's daughter

Sa nu radeti: scriu despre o carte de bucate :)

V-am mai spus ca m-am abonat la newsletterul Goop si ca imi place site-ul lui Gwyneth Paltrow. Cu o frecventa mai mica sau mai mare in functie de sezon, am primit scrisorile. De multe ori, are un mod frumos de a descoperi orasele, interviuri cu oameni interesanti sau cu specialisti in diferite probleme. Nu e frivol si vedetistic...

Ei bine, nu demult Gwyneth Paltrow a publicat o carte: My father's daughter cu retete gustoase si sanatoase. Cartea mi se pare practica, retetele sunt, multe dintre ele, de o dificultate usoara-medie, cele care pot fi preparate dinainte sau cele rapide sunt semnalizate ca atare (chestiuni foarte practice pentru bucatarii/bucataresele care muncesc si care au si alte placeri). E o senzatie placuta ca poti crea mese delicioase pentru tine si ai tai folosind ingrediente sanatoase, fara excese, fara pantagruelisme, fara prajeli... Sincer, spre deosebire de retetele antioxidante pe care le posta in newsletter, acestea arata delicios, sanatos si ... comprehensibil. Fini le temps des shakes avec des goji, passion fruit, fenouil et co. Daca vreti, acum e mai degraba o alternativa/o completare la Jamie Oliver...

Ceea ce mi-a placut insa cu adevarat e textul. In primul rand este/pare extrem de franc. Vorbeste despre pasiunea tatalui ei de a gati si de a-si reuni familia in jurul mesei. Despre faptul ca mancatul impreuna este un fel de ritual magic care permite membrilor aceleiasi familii sa petreaca quality time impreuna, sa vorbeasca, sa impartaseasca experiente si sa se simta bine. Vorbeste despre strategiile pe care le foloseste pentru a-i implica si pe copiii ei "the hearth of my artichokes, my raisains to be" in gatit, ajutandu-i in acelasi timp sa isi foloseasca indemanarea si skillsurile matematice... E discursul unui om normal, nu neaparat mereu fericit dar mereu determinat sa-si gaseasca bucurii in viata de zi cu zi.

Cum suna vocea mea in public?

Pentru prima zi de scoala, am invatat o poezie. Parintii mei au gasit pe cineva cu camera video, lucru rar inainte de 1989, ca sa imortalizeze momentul. Desi o repetasem de zeci de ori atunci cand am fost provocati sa spunem poeziile pe care le stim, n-am ridicat mana... Am vazut caseta de cateva ori si imi amintesc de fiecare data momentul cand mi-a fost frica: sa nu ma balbai, sa nu uit, sa nu esuez.

In liceu imi placea sa citesc in clasa o poezie sau un text cu voce tare... evident pentru ca imi placea poezia, la cenacluri incercam adeseori sa 'cazez' si creatiile mele pe care le citeam dupa ce le transcrisesem atent la computer dar... de la cea mai mica provocare, nu mai indrazneam sa pasesc in discutie. Filmul se rupea de indata ce ar fi trebuit sa parasesc spatiul sigur al cititului pentru cel nesigur al 'luarii cuvantului'. Si daca o sa mi se intrerupa ideea? Daca o sa uit ceea ce voiam sa spun? daca ma voi balbai? daca nu o sa sune convingator? daca nu e logic?...


La facultate, in anii mici, am fost un an la Paris. Am ridicat mana sa raspund la biochimie si tin minte ca, desi raspunsul a fost corect, am avut cel mai est-european accent de pe fata pamantului. Colegii intorsesera toti capetele spre mine, stiam ca eram rosie si, cu cat deveneam mai rosie, cu atat accentul devenea mai est-european si reciproc.

La capatul aceluiasi an, m-am intors in tara cu o hotarire. Sa invat sa vorbesc in public. Mi-am inscris lucrarile la congrese si le prezentam cu frazarea pregatita dinainte, cu notitele alaturi... Dar pentru ca presiunea vorbitului in public era foarte mare, tin minte ca la primele doua-trei congrese, nu ma gandeam in timp real la ceea ce spuneam. Recitam cu intonatie dar dintr-o suflare pentru ca nu imi puteam urmari propriile idei de frica sa nu ratez intelesul, sa nu omit, sa nu sune stupid, sa nu depasesc timpul si asa mai departe. Nu invatasem mecanic pentru ca toate datele erau produsul micilor mele cercetari dar... efectiv ma panica atat de tare faptul ca vorbeam in public (ce formula!) incat nu mai puteam fi atenta la nimic altceva.

Apoi am organizat niste conferinte de Legislatie medicala pentru studentii la medicina. Ca o gazda buna, am hotarit sa imi prezint de fiecare data invitatii cu detaliile relevante. Primul meu invitat a fost o personalitate pe care o apreciam deosebit de mult, era un fel de vis devenit realitate faptul ca acceptase sa fie prezent... De altfel mai tarziu a devenit Profesorul meu la locul de munca. Ii citisem cartea de interviuri si stiam toate detaliile pe care voiam sa le spun. Scrisesem prezentarea inainte si o repetasem de zeci de ori: acasa, in masina, in somn. Cand am inceput sa vorbesc (sa fi tot fost vreo 120 persoane), am simtit ca mi se usuca toate cuvintele undeva in timp ce erau rostite si parca nu mai ieseau. Am terminat prezentarea citind-o (imi luasem hartiuta pentru siguranta) si convinsa ca l-am dezamagit :)

Cu timpul, la congrese am incetat sa mai citesc prezentarile, am inceput sa improvizez putin cate putin, sa inser mici poante, apoi am predat Psihologie medicala si, respectiv, Chirurgie , am avut studenti iar interactiunea cu ei era minunata si deveneam din ce in ce mai sigura pe mine, am luat premii la congrese etc.

Si a venit ziua cand avem o prezentare de chirurgie la un Congres International in fata Profesorului meu si a unei alte personalitati pe care atat eu, cat si domnul Profesor o apreciam foarte mult pentru ca practic inventase robotica in chirurgie. Probabil ca a fost prezentarea cea mai muncita din viata mea si probabil ca am avut teama cea mai mare ca se va rupe firul... Probabil ca undeva esecul imi sufla in ceafa si probabil ca mi-am spus ca daca nu imi confirm atunci ca pot sa vorbesc in public foarte bine, nu o voi mai face niciodata. Si cred ca a iesit foarte bine pentru ca l-am vazut pe Profesor zambind (pentru cei care nu il cunosc, asta se intampla rar in mediul profesional) iar profesorul american a incercat sa ii provoace pe cei din sala sa ma contrazica "come on, there is no one here that would challenge the power of residents?". Am luat o bursa din partea societatii internationale care a organizat congresul. De atunci, asa imi spun inainte de zilele Z that is the new me: a good public speaker :))

Povestirea e scrisa ca raspuns la provocarea Cristinei Bazavan.

luni, 21 noiembrie 2011

Ce avem in tolba cu povesti...

V-am spus ca am un mood de cititoare in ultimele saptamani, nu? :) Nu e rau mai ales ca vine Targul de carte Gaudeamus in curand. Asa stand lucrurile, am hotarit sa intreb cativa scriitori daca scriu bloguri sau daca utilizeaza social media si cam cum... Am formulat deci cateva intrebari de acest fel la care vor raspunde, sper, invitatii mei... altfel superocupati zilele aceste cu proiectele lor literare sau cu lansarile.

Ma bate gandul ca in viitor sa merg mai departe cu astfel de intrebari si spre alte categorii. Ce relatie au cu social media artistii plastici, medicii, avocatii, arhitectii si... nu stiu... sugerati-mi voi mai departe. Sunt curioasa cat de tare au patruns mediile astea sociale in noi... Le folosim ca o extensie a profesiei sau le folosim dupa bunul plac, pentru propria placere...? Si daca va simtiti interesati de intrebare, va rog, nu ezitati si raspundeti!

Dintre inventiile romanesti: insulina

Dintre inventiile facute de catre romani, as vrea sa va amintesc Insulina lui Nicolae Paulescu

Si nu singura ci cu ajutorul celor de la I believe in Adv.

Nicolae Paulescu a inceput cercetarile asupra diabetului in 1911, a reusit sa izoleze "pancreina" din celulele pancreatice si sa ii descrie rolul hipoglicemiant (hormonul va fi consacrat cu denumirea de insulina). Face primele studii pe caini dar nu reuseste sa ajunga sa experimenteze pe om. Face o pauza de cercetare din cauza primului razboi mondial si abia in 1922 isi publica primele rezultate. Pe 10 aprilie 1922 depune un brevet aprobat cu  numarul 6254. "Pancreina si procedeul sau de fabricare". Din pacate, recunoasterea universala nu ii apartine lui ci celor care au facut primele experimente pe om desi Nicolae Paulescu a fost cel care a izolat hormonul si i-a descris functia.

Aceasta este o campanie pentru Romania promovata si de Chinezu, TvDece...dar eu personal am gasit-o la Camil Stoenescu. Puteti alege una dintre cele 5 personalitati (Odobleja, Coanda, Paulescu, Nastase, Comaneci) si sa le promovati pe blog sau, de ce nu, pe pagina de Facebook. Si spuneti-le tuturor: Visit Romania!

Concert Scorpions

Am fost la concert la Scorpions!
De mult imi doresc sa ma mobilizez si sa merg si la concerte pe stadion. A fost ocazia potrivita and I rocked like a hurricane :).
Concertul a fost frumos, jocurile de lumini spectaculoase.  Sunetul acceptabil.

De cate ori vine o formatie care are o varsta, se pune problema si cum rezista spectacolului. Klaus Meine, micutul (are 1.68m) solist al trupei, cu o voce cu timbru metalic destul de greu de confundat, a avut nevoie la un moment dat de o pauza din cauza problemelor cu vocea (de altfel, Klaus Meine a avut adevarate probleme de genul asta pe parcursul carierei - ex. in 1982). L-am asteptat vreo 10-15 minute si m-am gandit  la doua lucruri: la faptul ca intr-o formatie componentii trebuie sa fie suficient de uniti intre ei, de echilibrati si de prieteni incat sa nu isi reproseze unul altuia eventualele esecuri si la faptul ca cel mai greu de suportat este privelistea propriei decaderi fizice. Iar acest ultim detaliu a fost cu atat mai prezent cu cat concertul incepe printr-o referinta la turneul din 1983, in  special la U.S. Festival din San Bernardino unde au avut 325000 spectatori. But the best is still to come...

Bateristul James Kottak a fost senzational :) Este membru al trupei doar din 1996 si este american de origine desi, de cand face parte din Scorpions, locuieste in Germania. Solo-ul sau a fost spectaculos iar atitudinea sa neconformista si multiplele farse au facut deliciul publicului la un moment dat. Clipul proiectat pe fundal care il avea tot pe Kottak ca protagonist a ajutat :)De altfel Klaus parea partea potolita, familista a trupei iar Kottak partea hard :) Dar daca citesti mai atent informatiile despre Scorpions afli ca, de fapt, Kottak e... vegetarian :) Ciudat rock&roll avem in zilele noastre...:))

Mattias Jabs, lead chitaristul trupei, si Rudolph Schenker, celalalt chitarist, au stat mereu in partea din fata a scenei care se prelungea spre public. Rudolph Schenker este tuns scurt si e foarte simpatic, Mattias Jabs a facut si el un solo impresionant...

Iar la bis emotiile: Still loving you si Wind of change. Inainte sa cante Wind of change au mentionat turneul in Rusia din 1989, inspiratia din ceea ce s-a intamplat in acel an in Europa culminand cu caderea Zidului Berlinului... si asta mi-a dat fiori pentru ca Wind of change o auzeam des dupa Revolutie si inseamna pentru mine intrarea in aceasta noua epoca, un fragment de istorie pe care l-am trait. Dar as vrea sa scriu odata un post separat despre asta. As fi vrut sa aud live "I lose control because of you, babe..." din You and I dar n-a fost sa fie. I really do lose control when I here that... Am iesit foarte entuziasta, poate si pentru ca e primul meu concert live de acest tip dupa o lunga perioada (Leonard Cohen nu se pune pt ca a fost o altfel de atmosfera), poate si pentru ca exista cateva melodii Scorpions care au pentru mine semnificatie...

Pozele sunt facute cu telefonul de H. Si in final sa ascultam ce n-am ascultat in concert :)




duminică, 20 noiembrie 2011

De toamna

Ma gandeam ieri ca toamna imi place:

- sa facem piata, sa cumparam bunatati de la tarani;
- sa ma plimb un pic prin ploaie, pana mi se face foarte frig;
- sa mananc castane fierte... si coapte dar numai daca sunt foarte fierbinti;
- sa vad filme bune: e frumoasa seara cu un pic de Hitchcock sau cu filme alb-negru;
- sa cumpar Beaujolais nouveau...;
- sa gatesc ceva bun si sa ne asezam la masa infometati;
- sa citesc si sa-mi notez ideile;
- sa dorm;
- sa rasune Mariza prin casa...sau Joe Cocker;
- sa aiba toate supele culoarea dovleacului;
- sa fie cald in casa sau sa fiu undeva la tara, seara sa trosneasca lemnele in semineu;
- sa se aplece copacii in toate culorile peste sosea.

PS. Foto "Viziune" de la Cosmin Jurca.

vineri, 18 noiembrie 2011

Dascalii mei minunati

Iata inca un fel de campanie initiata de cei de la webcultura care a impanzit blogurile: Dascali minunati, va multumim!
Nu numai ca mi se pare un demers binevenit intr-o societate din ce in ce mai lipsita de valori dar amintirile mele din scoala si liceu legate de cativa oameni ma induioseaza inca. Iar unuia dintre ei in mod special i-am multumit de multe ori in gand.


Cred ca pot spune ca dascalul care a avut cel mai mare impact asupra formarii mele a fost Domnul Profesor Adrian Troie, matematica la Colegiul National Sf. Sava. N-as putea sa estimez exact cata matematica am invatat dar cred ca mi(ne)-am insusit lectii de viata pretioase: faptul ca luam o groaza de hotariri votand, replica magica "majoritatea decide", faptul ca ne-a invatat respectul, libertatea de expresie, dreptul la demnitate, necesitatea implicarii sociale in grupul din care facem parte la orice scala (de la deciziile clasei la participarea la primul nostru vot), seriozitatea insotita de ironie si umor etc. Nu stiu de ce dar am impresia ca nu pot sa epuizez valorile pe care mi le-a insuflat in 4 ani de zile. Cred ca le vad prezente in foarte multe actiuni din viata mea curenta, ma insotesc mai mereu. Dincolo de valorile de educatie sociala/morala, dragostea pentru cultura, modalitatea de a analiza matematica dincolo de expresia matematica in sine, extrapolarea ei, daca pot sa spun asa. Printr-a XII eram mereu uimita de versurile lui Ion Barbu, de cartea lui Solomon Marcus despre poezie si matematica, de cateva idei ale lui Ernest Masek din Arta si matematica. Iar din punct de vedere personal cred ca mi-a dat foarte multa incredere in mine in nenumarate situatii: cand l-am rugat sa imi faca o evaluare pentru o universitate americana, atunci cand am reusit sa iau 10 la lucrarea de analiza matematica (imi placea foarte mult subiectul cu derivatele, probabil cel mai mult), cand discutam, cand ii ceream sfatul... Cred ca a fost adevaratul nostru diriginte "acesti 12C" :) desi pe hartie aveam un alt profesor. Un om de o claritate a gandirii uimitoare, cu principii clare si stabile (uneori chiar si cand il dezavantajau) si cu daruire si sensibilitate pe care mi-as dori si acum, de multe ori, sa il vizitez  :) Salutari si multumiri cu mult drag, domnule profesor, daca ajungeti vreodata sa cititi randurile astea :)

Au mai fost si alti profesori care mi-au lasat cate ceva in minte si in suflet: dna Duna, cu care invatam latina, cred ca a servit mult increderii mele in mine care la vremea liceului era ...relativa, in anii de scoala generala la liceul Cervantes, dna Cristiana Hancu mi-a insuflat o mare dragoste de limba spaniola, dna Camelia Radulescu a consolidat-o si dna Rodica Elena Popa mi-a povestit atata de frumos de Barcelona incat am ajuns sa iubesc dinainte de prima vedere orasul asta si cred ca de fiecare data cand trec prin el imi propun sa beau o cafea la Hotel Colon de dragul ei (ne-a povestit  ca era asa de frumoasa privelistea incat a fost luxul pe care si l-a permis cu greu dar cu inima larga din salariul de profesor), dna Vatasescu a consolidat capacitatea mea analitica literara si mi-a indrumat ezitarile pe la primele Olimpiade. Inapoi la CNSS, Dl. Gabi Sandoiu dupa intalnirea cu care filosofia nu a mai avut niciodata doar un inteles vag :) Avea un mod extraordinar de a folosi concretul in sprijinul celor mai vagi notiuni. Probabil ca a schimbat cu doar cateva cuvinte conceptia mea despre intelegerea unui text. Cu dl Paul Dugneanu am citit primele poezii la Cenaclul Poesis al CNSS si am fost la singura Olimpiada Nationala din istoria mea personala:) Pacat ca mi s-a parut ulterior prea autoritar si inflexibil. Cu dna Cornelia Grecescu, profa temuta de chimie care in general placea baietii si... pe mine, am indraznit prima data sa planuiesc sa dau la Medicina. Sunt multe amintiri dragi si multi oameni carora am pentru ce sa le multumesc in formarea mea...dar dincolo de toate probabil ca dascalul meu a ramas dl Adrian Troie.

Si ma gandesc la final daca stiu profesorii ce potential enorm au de a schimba viata unor copii (in bine)!


Ce cred italienii despre romani

Stiu despre campania care circula pe internet "Romanians are smart" si mi-am propus sa particip...

Insa pana atunci am un material cules din Italia :( Cam asta cred italienii despre romani.
In toaleta unei benzinarii toate usile aveau afisate "regulile de comportament". Limbile internationale se schimbau intre ele:engleza, spaniola, franceza, italiana, germana. O singura limba era constanta: limba romana "Este obligatoriu trasul apei!"





miercuri, 16 noiembrie 2011

Portretele necunoscute

Nu stiu de ce dar am avut mereu o pasiune pentru portretele facute de Picasso lui Marie Therese Walter, poate datorita faptului ca relatia lor a inceput pe cand ea avea 17-18 ani, varsta la care am ales sa pun un astfel de portret pe al doilea volum al meu de versuri "Recurenta prezentului".
Desi cumva Dora Maar imi placea mai mult pentru inteligenta, prezenta si creativitatea ei (am dreptul sa compar intre ele femeile lui Picasso?), am continuat subconstient sa ma raportez la aceste portrete ale lui Marie Therese...

Acum doua zile citeam o mentiune din jurnalul Oanei Pellea despre perceptia noastra asupra frumusetii si asupra schemei noastre corporale (asta-i formularea mea) vs portretele lui Picasso. Scopul ei era altul decat ceea ce va rezulta din randurile de fata dar... am mentionat-o pentru ca asta a fost insiruirea reala a gandurilor.

Citirea unui jurnal te pune mereu fata in fata cu un altfel de "eu", cu o particica din tine pe care o lasi sa zaca pe undeva, uitata, pana la intalnirea care o readuce la suprafata. Cand am terminat de citit Intalnire cu un necunoscut de Liiceanu, mi-am notat ca, pentru mine, cartea a atins scopul scontat de autor: la finalul ei m-am intrebat care din multiplele replici ale eu-lui meu sunt chiar eu? Jurnalul Oanei Pellea a readus in actualitate unul singur dintre numeroasele euri -cel reflexiv legat de frumos si de bine. Dar comparatia ei cu portretele lui Picasso mi-a dat o alta viziune.

Sunt pur si simplu un portret de Picasso si probabil comparatia ni se potriveste mai multora. Practic partile componente in care este "descompus" tabloul, aranjate ulterior aleator, sunt parti din noi - uneori asezate corect, alteori asezate dezordonat dupa vointa creatorului. Uneori putem reinterveni asupra lor, putem corecta detaliile, putem asterne un nou strat sau putem adauga o nuanta, o umbra. Portretul in ansamblu ramane insa reunirea haotica a mai multor elemente din mai genericul "om". Imbinarea asta aleatorie a eu-rilor suntem noi... nu suntem puri si nu suntem esente, nu suntem un singur eu. Suntem o imagine si suntem o alcatuire dezordonata. De aici poate uneori frumusetea, de aici poate uneori surpriza. E doar un gand...

luni, 14 noiembrie 2011

World diabetes day


Astazi, 14 noiembrie, este Ziua Internationala a Diabetului, celebrata din 1991 printr-o decizie a Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) si a Federatiei Internationale a Diabetului.

In cifre:
  • in lume, 346 milioane de oameni au diabet;
  • in 2004, s-a estimat ca 3.4 milioane oameni au murit din cauza consecintelor acestei boli;
  • mai mult de  80% dintre mortile cauzate de diabet au loc in tari cu nivel de trai mediu si scazut;
  • OMS estimeaza ca decesele cauzate de diabet se vor dubla intre 2005 si 2030;
  • o alimentatie echilibrata, activitatea fizica regulata (30 min in majoritatea zilelor), o greutate corporala in limite normale si renuntarea la fumat pot preveni/intarzia aparitia diabetului tip 2
  •  tot OMS estimeaza ca in perioada  2006-2015, China va pierde 558 miliarde dolari din cauza bolilor cardiovasculare (inclusiv AVC) si diabetului;
  • In Romania, obezitatea (BMI peste 30) atinge peste 50% dintre indivizii intre 55-64 ani.
Cea mai sigura cale este sa aflati chiar acum:  prezentati-va la medicul de familie si cereti sa fiti evaluat!

Condus ecologic

Am scris asa de mult despre masini si condus in ultimul timp incat nu ma pot abtine sa evit inca o postare noua. Asta pentru ca am vazut o groaza de informatii despre ce mai face Audi.

Credeam ca nimic nu-mi poate diminua pasiunea fara speranta pentru BMW seria 6 (fara speranta = ceva ce nu-ti poti cumpara, daca mai e nevoie de precizari) si Audi a aparut acum vreun an-doi cu frumosul lor Audi A5 care mi-e greu sa recunosc dar a devansat BMW-ul in categoria mea de referinta la masini sport.


Si pentru ca Audi e foarte combativa in ultimul timp (cred ca si Q5-ul, desi lansat dupa variantele omoloage de la BMW si Mercedes, a avut vanzari foarte bune; personal nu l-am putut admira o vreme pentru ca varianta alba+geamuri fumurii+manele impanzise Bucurestiul...acum sunt mai concesiva), va propun 3 variante de prototipuri.
Daca vreti sa fiti ecologisti si bugetul va permite sa cumparati o masina si frumoasa si ecologica, iata cum va arata varianta lor prezentata la Targurile de Masini in ultimii 2 ani si propusa pentru 2012 - Audi Etron 2.0 Motoarele sunt racite cu lichid si au aprox 75kW(102 CP) fiecare. Timpul de acceleratie de la 0 la 100km/h este de 5.9 secunde. Are nevoie de inca 5.1 secunde sa ajunga la 120km/h. Mult :) Pretul in varianta din poza ajunge pe la 150.000 dolari... Hm :(



Daca vreti ceva mai modest de oras si de pus in priza atunci din 2013 puteti achizitiona Audi Urban care se va produce doar in 999 exemplare. Are doua motoare electrice cu 20 cai putere si 47 Nm si o baterie pe litium-ion. Timpul de acceleratie de la 0 la 100 km/h este de 6 secunde, iar viteza maxima poate ajunge la 100 km/h. Insa Urban se afla printre liderii din coada clasamentului cu cei doar 73 de km de autonomie a bateriei care insa necesita doar 20 de minute de reincarcare. S-ar parea ca pentru a incuraja distributia modelelor electrice pretul este de 9999 euro (how about 4000 euros?)

Daca nu v-ati putut hotari pentru niciunul din modelele de mai sus si aveti tot 9999 de euro de cheltuit pe o masina, nu e nicio problema. Exista un model potrivit: Audi Union. Si, cred ca sunteti de acord, e foarte frumoasa. Motorul electric propulsează roţile din spate cu ajutorul energiei stocate în bateria litium-ion, având o putere de 1,5 CP şi un cuplu de 40 Nm. Acesta permite vehiculului să atingă o viteză maximă de 30 km/h. Are un singur defect de care, poate, v-ati prins deja. E de JUCARIE!

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Ce ne trebuie pentru condus iarna?

Nu mai e mult pana vine sezonul de ski. Am profitat de campania celor de la Michelin si Blogal Initiative sa fac o lista cu chestii pe care e bine sa le ai in portbagaj iarna. Preferatele mele: paturica si lumanari+chibrituri :) Sunt de acord, e mai pentru gospodine asa :) dar, desi imi place sa conduc, nu imi place sa mesteresc si neglijez mai mereu dotarile de genul asta. Asa e mai simplu. Faci niste provizii la inceput si, fie mergi prin tara cu treburi, fie mergi la ski, stii ca sunt acolo la nevoie...

 

Winter Driving Survival Kit

Winter driving survival vehicle kit
  • Matura de zapada
  • Ustensila de indepartat gheata de pe parbriz
  • Lanturi
  • Sfoara pentru tractare
  • Cabluri si cleste pentru baterie
  • Lumini de avertizare - triunghiuri reflectorizante - astea sunt obligatorii, oricum
  • Spray anti-inghet (pentru incuietori etc)
  • Lanterna si baterii
  • Trusa de prim ajutor - tot obligatorie
  • Patura
  • Mancaruri si bauturi neperisabile (ex. tablete de ciocolata, de musli, suc, apa)
  • Lumanari
  • Chibrituri
  • Obiecte de imbracat suplimentare (pulovere, sosete, cizme etc)

Din categoria dotarile masinii:
  • service-ul de rutina: nu e momentul sa ramaneti fara lichid/placute de frana, baterie, ulei,  radiator, directie etc.
  • cauciucuri de iarna. Am mai scris ca sunt obligatorii intr-o serie intreaga de tari. Trebuie si verificate ca sunt ok + presiunea ok. Asta e unul din putinele obiceiuri bune pe care le am: mereu fac presiunea la roti inainte de drumuri lungi :)
  • rezervorul plin...daca nu se poate plin, chestiune de finante, macar pe jumatate. In caz ca ramaneti inzapeziti pe undeva sa aveti cu ce sa va incalziti din timp in timp (worst case scenario)... N-am cerut permisiunea dar... vreau sa povestesc ca unchiul meu si sotia lui au petrecut un Revelion foarte romantic inzapeziti pe drumuri prin Romania... Cred ca a fost romantic pentru ca aveau benzina, baterie, lumanari si ceva de mancat asa ca si-au pus muzica, au facut caldura si au discutat/s-au amuzat de situatie...
  • lichidul de spalare a parbrizului trebuie sa suporte temperaturi de pana la -40 grade (cel cu alcool :) )
  • eventual daca va indreptati spre o zona de munte cred ca aditivii de benzina sunt recomandati
  • masina curata :) Nu stiu daca e bine pusa la categoria dotari. Eu mi-as dori o masina care sa ramana mereu curata, no matter what :) Aici insa era vorba mai ales despre curatat gheata si zapada de pe geamuri, parbriz, luneta, semnalizatoare etc... La categoria asta, daca sunteti gagici, cred ca puteti sa-l rugati pe El sa va ajute. Va fi mai eficient... Stiu cat dureaza la mine sa dau jos gheata de pe parbriz.
 Enjoy the ride :)!

joi, 10 noiembrie 2011

Drumuri de iarna

Imi place sa conduc si cred ca am mai vorbit despre micile mele bucurii in repetate randuri. Am trecut prin toate fazele condusului de la impetuozitate la lene de pasager... insa, indiferent de faza, bucuria persista. Acum probabil trec printr-o perioada ceva mai matura :), sunt mai linistita, mai dornica sa vad peisajul si mai responsabila, cel putin ca raspuns la accidentele despre care am tot auzit in ultimul timp.

Una din bucuriile de care nu prea aveam parte era mersul la munte cu masina. Initial am avut masini mici, care nu prea trageau, ulterior am reusit sa conduc o masina pe care mi-am dorit-o foarte mult si care-mi place la nebunie dar care...are tractiune pe spate. Asta e un lucru minunat vara dar e ceva infiorator iarna. Imi amintesc ca acum vreo doi ani la primii fulgi de zapada a ramas la intrarea din Fundeni intr-o dupa amiaza in care veneam la o urgenta. Nu e un lucru agreabil: aveam in total vreo 30 de minute sa ajung in sala, luasem din drum o colega ce urma sa intre si ea, ningea dar pe jos nu se formase inca un strat adevarat de zapada. Colega mea s-a dat jos sa impinga, un domn destul de in varsta care parea sa fi venit vizitator la cineva s-a alaturat si el, eu am ramas la volan jenata de situatie...  Pana la urma am reusit sa o mobilizam si sa o ducem in parcare...dar apoi a trebuit sa o abandonez pentru doua saptamani cat a durat iarna.

Cu anvelopele de iarna nu se va transforma tractiunea pe spate in tractiune integrala dar, cu siguranta,  masina nu va mai ceda la primii fulgi de zapada - vei putea merge, frana in siguranta, parca fara probleme, chiar si la temperaturi sub 0. Este sfatul pe care mi l-au dat in urma cu doi ani mai multi colegi cu acelasi tip de masina ca si mine. Anul trecut, cand mi-am pus anvelopele de iarna, am constatat cu bucurie ca, la nivel de iarna incipienta, sunt in siguranta. Sigur, pentru mers la ski, ramane de baza masina sotului meu :) dupa ce o verificam atent cu checklistul de aici sau cu sugestiile de pe acest blog de mecanic de unde am luat si poza.

Acum, ce sa spun, e o investitie si nu ne-a fost usor sa ne mobilizam ca sa o facem. Faptul ca e pentru siguranta ne-a convins sa temperam alte cheltuieli si sa ii dam acesteia prioritate. Initial, cand am vazut anul trecut ca utilizarea anvelopelor de iarna devine obligatorie in Romania ne-am gandit mai ales la interesele colaterale. Dar, apoi, am vazut ca si in alte tari din Europa sunt obligatorii cauciucurile de iarna in diferite perioade: Elvetia, Austria, Slovenia, nordul Italiei, Suedia, Finlanda si altele. Printre care si tari prin care, daca vreti sa iesiti cu masina din Ro iarna aceasta (1 noiembrie - 15 aprilie!!!!) s-ar putea sa fiti obligati sa treceti. Decat o amenda solida, mai bine pneuri de iarna :)


Blogal Initiative  promoveaza deci O initiativa pentru siguranta rutiera sustinuta de Michelin. E o promovare la care m-am alaturat pentru ca, desi are un substrat comercial, vizeaza si siguranta.


miercuri, 9 noiembrie 2011

Despre casnicie

"Este posibil, isi spuse el, sa fii absolut fericit in casnicie, insa trebuie sa fii dispus sa rezisti chiar si atunci cand corabia ta e pierduta pe mare si nimic nu-ti garanteaza ca va fi salvata"

Prefer sa aleg aceste cuvinte ca motto al cartii Mr. Peanut de Adam Ross, in locul mai folositelor "Poate căsnicia să-ţi salveze viaţa sau este doar începutul unei lungi crime duble?" pentru ca, desi cartea este un fel de roman noir, magnetizant si mereu cu dublu sens, tema ei fundamentala este casnicia, duplicitatea ei ca forma de supravietuire, multiplicitatea ei de expresie si de continut. Sunt intru totul de acord cu cronica din NY Times (desi, bineintele, nu aveau nevoie de o confirmare din partea mea :) ) ca mariajul este una dintre temele cele mai greu de abordat in literatura. Iar Adam Ross isi duce sarcina la capat cu o maiestrie rara pentru un roman de debut.

Se dau trei cupluri si aceleasi framantari cu altfel de avataruri. Cuplul principal: Alice si David Pepin, ea o profesoara alergica, obeza, depresiva, el un programator bogat de jocuri pe computer, uneori suportiv - ca in cazul celor 3 sarcini pierdute, alteori visand la moartea ei fie ca un accident, fie ca rezultat al crimei lui. Motiv pentru care si scrie un roman pe aceasta tema, in secret. Doar ca in viata reala ea chiar moare... si-atunci in jurul intrebarilor "sinucidere? crima?"se invart doi detectivi care, pe masura ce investigheaza mai mult viata cuplului Pepin, sunt tot mai aproape de problemele propriilor casnicii. De altfel, povestile lor de cuplu sunt pe larg (poate prea pe larg?) prezentate, mai ales a celui mai in varsta, asupra caruia a planat de asemenea suspiciunea ca si-ar fi omorat sotia. Numele acestui detectiv este, de altfel, anagrama lui Lars Thorwald, sotul criminal din The rear window de Hitchcock... Iar sotii Pepin tocmai la un seminar despre Hitchcock s-au intalnit...

Dupa cum vedeti, cartea este formata din fragmente dispersate din 3 casnicii si 2 crime (sotia detectivului este cea de-a doua crima), fragmente intersanjabile, insiruite ca pe o banda a lui Mobius... De altfel, Mobius este si numele unui misterios personaj - un detectiv, un criminal, un alterego, un povestitor omniscient?.

Am prezentat special astfel intriga pentru ca, dupa parerea mea, o spun inca o data, cartea nu e numai despre intriga desi va puteti amuza urmarind misterele, este, in primul rand, despre casnicii. Si nu sunt oare casniciile de lunga durata, nefinalizate cu vreun divort, tot o banda a lui Mobius?

Nu cititi cartea atunci cand aveti probleme de cuplu... Nu stiu ce sfat salvator ar putea iesi din ea (poate doar fragmentul cu care mi-am inceput postul). Cititi-o (dar cititi-o! v-o recomand cu drag) atunci cand aveti pofta sa formulati cateva concluzii extrem de realiste privind indelung un tablou de Escher. Mr. Peanut de Adam Ross ne demonstreaza ca e posibil sa-ti reuseasca acest exercitiu intelectual.

Iar casnicia (am ales acest termen pentru ca vine de la casnic, nu cuplu, nu pereche, nu mariaj, nu casatorie)  este ca un voaiaj "insa trebuie sa fii dispus sa rezisti chiar si atunci cand corabia ta e pierduta pe mare si nimic nu-ti garanteaza ca va fi salvata".

luni, 7 noiembrie 2011

Scandalul Udrea in Tabu

Nu imi place Elena Udrea: nu imi place ca femeie (nu o gasesc prea frumoasa, nu imi face placere sa o vad in pictoriale, nu ader la stilul ei planturos); nu imi place ca politician (multe greseli, un rol constant de rotweiler al lui Basescu ce iese mereu la atac atunci cand dusmanii acestuia deschid gura - vezi in scandalul cu biletelul Tariceanu, nu-mi place pregatirea aproximativa pe care o are in orice domeniu, nu-mi place reputatia sa mai degraba cenusie legata de calitatea de 'abonat la Primarie' a sotului ei, de contractele oneroase despre care s-a scris in presa, de modul cum a condus brandul de tara despre care am scris etc); nu imi place ambitia ei desantata. Daca are un merit acesta este ca deprinde destul de rapid mijloacele moderne de comunicatie (are blog :-), vorbeste cu termeni actuali - brand etc) si e vizibila (a facut o groaza de aparitii in calitate de ministru al turismului si, daca nu ar fi vorba despre ea, probabil ca am recunoaste ca acesta este partial rolul unui ministru al turismului).
Am spus toate acestea ca sa se inteleaga ca am pornit de la minus.

Dar nu imi place nici privirea obtuza a natiei, ingustimea de spirit, incremenirea in trecut, atacul la persoana generalizat, gustul pentru sange si excremente al unui public care scrie pe forumul ziarelor injurii mereu sub pseudonim.
 Asa ca ma vad obligata sa combat opinia publica in ceea ce o priveste pe dna Elena Udrea in doua situatii:

1. cea mai veche: rochita Dolce&Gabbana a carei poza o aveti alaturi. Nu cred ca in vreo declaratie de avere se specifica faptul ca Elena Udrea este o persoana saraca ce traieste din salariul de ministru. Atata timp cat tinuta este decenta nu inteleg de ce trebuie sa mi se para indigest faptul ca o femeie politician se imbraca intr-o rochie din ultima colectie. Prefer, daca vreti, sa fie asa decat sa o vad sleampata sau ieftina. De ce e acceptabil ca o femeie care nu se ocupa cu nimic (Bianca, Monica Columbeanu etc) se imbraca din magazine scumpe iar faptul o femeie care are o profesie (avocat, medic, politician)  se imbraca din aceleasi magazine ne provoaca indigestie? Dincolo de forma si imprimeul cu mici variatii ale costumelor masculine, decelam rareori firma la care au fost facute (cel putin pe sticla, fara sa atingem materialul sau sa evaluam croiul) dar sunt sigura ca si barbatii isi achizitioneaza piese vestimentare scumpe, poate chiar mai scumpe. In plus, politicienele din alte tari si din a noastra se imbraca mai mereu scump ( Christine Lagarde prefera Chanel, spre exemplu, si nu inseamna ca automat deducem faptul ca va gestiona prost banii FMI, Michelle Obama si-a facut un merit din promovarea designerilor de lux americani fara sa ne deranjeze faptul ca acest lucru se intampla intr-o perioada de criza etc). Probabil ca daca ar fi abordat clasicul 'taior' prafuit al politicienelor nu mai avea nicio importanta brandul pentru ca nu ne sarea in ochi. Singura problema pe care o vad este ca i se poate reprosa ostentatia intr-o tara in care lumea e majoritar saraca si trista. Ostentatia poate fi, cel mult, un defect de caracter si nu o vina. Si cred ca atunci cand apar dispute in spatiul public, trebuie facuta diferenta. Iar daca jurnalistii au de investigat ceva, acest lucru nu este firma de provenienta a rochitei (fac exceptie revistele pt femei, of course) ci provenienta banilor personalitatilor politice. Sa vedem cate dosare de presa apar in aceasta privinta...

2. Se pare ca recent Elena Udrea a pozat pentru revista Tabu. Nu oricum ci 'deghizata' in 5 personaje feminine celebre. Sa reiau: Evita Peron, Cleopatra, Margaret Thatcher, Jackie Kennedy si... Madonna. Prin urmare a fost acuzata de o groaza de lucruri de la indecenta la megalomanie. Daca vreti, nu am nicio problema ca un om politic sa aiba un spirit ludic. Imi amintesc ca atunci cand Mona Musca a pozat imbracata doar intr-un prosop in Plai cu boi nimeni nu a acuzat-o de nimic. Doar ca Mona Musca era mai putin aratoasa si atunci pictorialul a fost mai mult asociat cu ironia si autoironia decat acesta dpdv opiniei publice. Pe scurt avem un obicei prost: nu inghitim femeile aratoase, autonome si cu bani decat atunci cand ele sunt amantele unui presedinte cu probleme de personalitate. Nu le putem vedea cu ochi buni atunci cand se joaca de-a politica, dar savuram momentele in care se prezinta la tv in ipostaza de amanta si jucarie prezidentiala aducand scrisorele de budoar. As spune ca exista o coloratura machista a societatii dar nu imi place cuvantul asa ca nu pot decat sa spun ca suntem obtuzi, intunecati, limitati, operam cu sabloane, cu continuturi deja cunoscute si nu avem nicio sansa sa atingem reperele de egalitate in sanse ale Uniunii Europene. Savuram femeia-trofeu atata timp cat ea este produsul cuiva, nu produsul propriei persoane. Nu avem simtul umorului si, mai mult, traim intr-o confuzie a prioritatilor.

Acesta din urma este motivul pentru care am scris postarea. Am mai spus-o si mai demult: confuzia notiunilor, prioritatilor, argumentelor este una dintre principalele boli ale societatii. Suntem in stare sa scriem zeci de pagini despre defectele de caracter ale altora (asta se numeste barfa, nu?) dar nu suntem in stare sa investigam si sa scriem despre vinele lor conform legii (ceea ce s-ar fi numit justitie). Incarceram somerele/pensionarele care au furat un mar pentru copii dar lasam sa traiasca in liniste fraudele de miliarde. Ne zgandare faptul ca politicienii isi permit rochii si tablouri de o mie de euro dar digeram perfect comisioanele si mita...

vineri, 4 noiembrie 2011

Tot ce vreti sa stiti despre spanioli dar...

... v-a fost frica sa-ntrebati

Cand eram mai mica si mergeam des la Institutul Cervantes care si el era mai mic si traia in alta parte (pe str. Paris, nu pe Marin Serghiescu, ca acum), ma bucuram cand gaseam o fituica tiparita colorat (Espana se numea, cred) cu informatii diverse, unele chiar despre tipologia si stilul de viata al poporului spaniol. Dar hai sa vedem si niste observatii mai recente
  • dupa un articol din Am J Hum Gen: populatia spaniola actuala are in proportie de 10% caracteristici maure si in proportie de 20% caracteristici sefarde
  • spaniolii au o speranta de viata de 82.3 ani dar aprox. 11 ani sufera de boli importante; fata de media UE, traiesc mai mult dar sufera si mai mult timp (8 ani in UE)...
  • acesti autori spanioli pot trai doar din ce au castigat de pe urma cartilor lor: Arturo Pérez Reverte, Carlos Ruiz Zafón, Eduardo Mendoza, Antonio Gala, Almudena Grandes, Matilde Asensi, Julia Navarro, José Luis Sampedro, Alberto Vázquez Figueroa, Joan Marse
  • dupa un studiu al Societatii Spaniole pentru Studiul Sexualitatii, spaniolii petrec in medie 5-15 minute dedicate jocurilor erotice/sexului, doar 14% dedica peste 30 min acestor activitati
  • o ancheta din 1996 asupra stereotipurilor regionale arata ca, de fapt, ca fiind mai muncitori, intreprinzatori si inteligenti dar si mai egoisti si antipatici decat alte grupuri sociale
PS. Asta asa dintr-un fel de categorie virtuala dupa referendum "tari ale lumii locuite de romani"
PS 2. Imaginea e de la Puerta del Sol Madrid

Suntem mai putin de 20 milioane...

La Recensământ 2011 s-au numărat 19.599.506 de persoane prezente, temporar plecate sau plecate pentru o perioadă mai mare. Acum 9 ani eram 21 milioane... Cati vom fi in 2020?

Detalii in Adevarul sau  Hotnews

joi, 3 noiembrie 2011

7 miliarde and still counting

Va spun de la inceput ca asta e un post incropit de ici si colo... Dar voi desemna sursele de fiecare data asa ca suntem in siguranta cand ne ia legea copyrightului la intrebari :)

Sigur ca am citit in presa la momentul potrivit ca se asteapta, din clipa in clipa, sa atingem 7 miliarde. Dar pana nu am vazut graficul asta la Camil Stoenescu nu mi-au trecut fiori reci pe sira spinarii. Probabil ca in sinea noastra constientizam ca acolo se va ajunge dar nu in 2050, adica in timpul asa-zis al vietii noastre. Sursa lui Camil este blogul lui Gail Tverberg de la University of Illinois. Previziunile mi se pare infioratoare: fara mancare, fara servicii, fara productie industriala, cu multe nasteri soldate cu foarte multe decese. Acum, nu stiu cum se vor imparti resursele: probabil ca ne vom scinda din nou in foarte bogati si foarte saraci. Si mai e ceva: resursele vor fi un pic deasupra nivelului din epoca interbelica/razboaiele mondiale. Asta totusi nu inseamna chiar nimic... doar ca se vor distribui la de doua ori mai multa populatie.

Cand s-a nascut copilul cu numarul 7 miliarde, Madelin a scris si ea un post interesant despre copilul  cu numarul 5 miliarde, copilul 6 miliarde si copilul 7 miliarde. Si numaratoarea asta da un pic fiori. Pamantul asta pare un lagar daca avem asa niste numere precise atasate in jurul manutei. Si ca sa intareasca senzatia asta dar intr-o atmosfera cat se poate de ludica, Tapirul, fratele ei, a venit cu un comment in care ne-a trimis pe site-ul BBC. De acolo, puteti sa va estimati numarul vostru in lume... relativ si absolut (sigur, programelul nu ne intreaba ora deci estimarea e totusi vaga dar la cateva miliarde ce mai conteaza cateva zeci de mii?). Tot acolo puteti sa vedeti 7 povesti dintre care una este despre cetateanca 7 miliarde - din nou fiori reci pe sira spinarii cand vezi in ce conditii va trai dar, ma rog, ne asteptam ca evenimentul acesta sa se produca intr-o tara saraca. Si tot acolo puteti vedea ca populatia Romaniei scade anual cu 0.3%, ca tara care se inmulteste cel mai rapid este Qatarul si ca tara care scade cel mai rapid este ... Republica Moldova.... cu 106 persoane pe zi, in special din cauza migratiei. In Romania sunt estimati 48 de emigranti pe zi...And still counting.

miercuri, 2 noiembrie 2011

Cum iti evaluezi viata?

In ultima zi de cursuri cu promotia 2010, Clayton M. Christensen, profesor de Business Administration la Harvard Business School, le-a pus studentilor sai 3 intrebari:
1. cum pot fi sigur ca voi fi fericit cu cariera mea?
2. cum pot fi sigur ca relatia mea cu sotul/sotia si familia va fi o sursa constanta de fericire?
3. cum pot fi sigur ca nu voi intra in puscarie?
In timp ce studentii sai discutau problema, le-a propus propria sa viata ca studiu de caz. Povestea a fost publicata si in Harvard Business Review, una dintre revistele cele mai misto pe care le-am citit chiar daca nu am nicio legatura cu afacerile.
Rezultatul a fost o strategie in 6 pasi:

1.Creeaza o strategie pentru viata ta.
Asta ajuta sa-ti gestionezi relatia cu partenerul si familia, sa-ti stabilesti prioritatile, sa-ti dezvolti personalitatea ceea ce poate insemna mult mai mult decat sa aloci timpul liber dezvoltarii cunostintelor profesionale. Omul care esti iti poate influenta viata mai mult decat informatiile pe care le-ai memorat.De altfel, aceasta este strategia aleasa de autor care a alocat in fiecare zi o ora cititului (extraprofesional).

2. Aloca resursele cu grija.
Principala resursa este timpul. Apoi, sigur, putem vorbi despre bani, cunostinte, relatii etc. Dar principala resursa este timpul. In opinia autorului, aceasta este principala greseala pe care o fac oamenii: daca in viata profesionala, rezultatele alocarii timpului se vad imediat, in viata personala ele nu sunt 'palpabile' de la o zi la alta. Este motivul pentru care majoritatea aleg sa acorde inca o ora profesiei in detrimentul partenerului, copiilor etc. Acestia raman stabili si nu putem constata decat la capatul unui interval mai important de timp ca relatia cu partenerul de viata s-a deteriorat, ca, de fapt, copiii nu sunt bine educati si nu au receptat valorile importante etc.
3.Creeaza-ti o cultura.
Vastitatea ei va dicta metodele pe care le vei folosi in viata. O cultura mai solida te va face un om mai complex, mai stapan pe propriile resurse, mai capabil sa-ti nuantezi comunicarea atat in familie cat si la serviciu. Cum spune autorul "culture is a powerful management tool".
Pe de alta parte, poti decide si asupra variantei culturale pe care sa o aplici in microsocietatea ta: ex. cultura puterii vs. cultura valorii. Exemplul cel mai bun sunt copiii: poti aplica o cultura a puterii rodnica doar pana in adolescenta cand ei se revolta. Din acel moment, cultura puterii nu mai functioneaza si s-ar putea sa fii dezarmat. In schimb, o cultura a valorii aplicata de la bun inceput va crea indivizi cu o stima de sine crescuta si care vor fi receptivi la relatia cu familia si in perioada adolescentei. Aceeasi filosofie poate fi aplicata si angajatilor care pot fi  vazuti ca niste 'copii' care progreseaza. Vine un moment al 'adolescentei' lor profesionale cand sa fii doar un leader puternic nu este suficient (e o greseala pe care o vedem frecvent in ambele ipostaze, nu?)

4.Evita greseala costurilor marginale
Pentru mine si altii ca mine care nu am studiat economie, acest punct necesita explicatii mai clare (de pe wikipedia: costul marginal exprimă cât de mult se modifică costurile, atunci când producția unui bun crește -în general cu o unitate infinitezimală-. Această valoare poate fi, bineînțeles, chiar negativă.). Practic costurile marginale sunt ceea ce ne face sa gresim (si sa riscam sanctiuni, chiar inchisoarea - din ratiuni financiare, de incalcare a regulilor auto etc). Ne acordam un cost marginal gresit: pot sa fac si eu asta, macar o singura data, chiar daca stiu ca e gresit... Apoi o sa redevin bun. In practica daca ne-am permis o greseala, s-ar putea fie ca tocmai acea greseala sa fie fatala, fie sa ajungem sa ne acordam mai multe. Si drumul spre sanctiune nu e lung. Autorul spune ca a invatat ca e mai usor sa-ti pastrezi principiile in 100% dintre cazuri decat in 98%.

5. Aminteste-ti importanta modestiei.
In general, poti fi modest doar daca te simti extrem de bine in pielea ta, de sigur pe tine, si astfel iti permiti sa ii ajuti si pe cei din jur sa se simta bine.

6. Alege etaloanele corecte.

Chiar pentru cei care au realizat cate ceva in viata lor profesionala, s-ar putea ca atunci cand ajung la o varsta inaintata, sa se confrunte cu o problema de sanatate etc, sa realizeze brusc ca viata le poate fi pusa intr-o cu totul alta perspectiva in care conteaza alte valori decat banii sau respectul profesional acumulat.


Think about the metric by which your life will be judged, and make a resolution to live every day so that in the end, your life will be judged a success.

marți, 1 noiembrie 2011

Un interviu cu Christine Lagarde

Revistele Vogue de septembrie din USA si din Spania au publicat un reportaj-interviu extrem de interesant cu Christine Lagarde. Mi-a facut  placere sa citesc o discutie relaxata cu sefa FMI care povesteste despre interviul extrem de serios si de indelungat pe care a trebuit sa-l sustina pentru a fi numita in acest post, despre vederile ei economice (Adam Smith), despre educatia pe care le-a dat-o fiilor ei (sa-si calce singuri camasile),  despre relatia cu partenerul de viata care nu o va urma la Washington dar care o va vizita o data pe luna.

Am ales o poza mai feminina a lui Christine Lagarde pentru acest post pentru ca  mi-a ramas imaginea asta extrem de umana: ea cu un pahar de sampanie singura in aeroport, sarbatorindu-si victoria

" she surprisingly doesn’t have any jetlag remedies, except the sage advice to listen to your body when it’s tired, and then to “put on the blinds, put in the earplugs, and hope to catch some sleep on the plane. And”—she admits this is odd for someone French—“I never, never drink. Well, I did have one glass of champagne at the airport after my IMF grilling.”